Este inclusă Ceuta spaniolă în Acordurile Abraham? Ce jocuri fac SUA și Marocul?

Imaginile de la Tarajal, cu mii de migranți intrând înot în Ceuta, au făcut înconjurul lumii într-o singură zi. Dincolo de criza umanitară, semnalele din Washington, Roma și Tel Aviv sugerează un joc geopolitic mult mai amplu, în care Gibraltarul ar putea deveni următoarea miză strategică a Acordurilor Abraham.

Mii de migranți marocani au invadat Ceuta/FOTO:X

Valul de joi dimineață, 30 iulie, de pe plaja Tarajal a adus la țărm mai mult decât trupuri epuizate de efort. Colaci de înot, labe de scafandru și costume de neopren abandonate acopereau nisipul, în timp ce mii de tineri, unii însoțiți de soții și copii, treceau înot pe lângă digul de protecție, pătrunzând pe teritoriu spaniol.

„Viva España!”, se auzea peste zgomotul valurilor, potrivit imaginilor care surprindeau strigătele unora dintre migranți. Nouă persoane s-au înecat înainte de a ajunge la mal. Până seara, Madridul trimisese armata în Ceuta, iar premierul Pedro Sánchez se afla deja într-un avion spre Algeria.

Întrebarea evidentă, cea pusă de toate agențiile de presă, a fost ce anume a declanșat acest aflux brusc de migranți. Întrebarea mai interesantă este cine are de câștigat, și de ce răspunsul pare, de fiecare dată, să ducă spre Washington și spre alianța strategică pe care acesta a construit-o, scrie turkiyetoday.com.

Ceea ce pare, la suprafață, o criză migratorie spontană poartă, de fapt, toate semnele unui demers strategic coordonat. O breșă la frontieră, gestionabilă în mod normal, a fost transformată aproape instantaneu într-un instrument politic de către influenceri americani din sfera MAGA și figuri publice israeliene, amintind de înțelegerea inițială a Rabatului: intrarea în Acordurile Abraham, în schimbul recunoașterii americane asupra Saharei Occidentale.

Pentru o administrație Trump deja concentrată pe punctele strategice maritime la nivel global și dornică să preia controlul unor zone precum Groenlanda, în detrimentul Europei, Strâmtoarea Gibraltar reprezintă, evident, un obiectiv de interes major. Devine, astfel, mai puțin surprinzător faptul că, cu doar câteva săptămâni înainte, Congresul a pregătit discret terenul legislativ, punând la îndoială suveranitatea Spaniei asupra orașelor Ceuta și Melilla.

Tripla alianță și miza Gibraltarului

Realinierea Marocului cu Statele Unite și Israelul a început în decembrie 2020, atunci când Donald Trump a semnat o proclamație prin care recunoștea suveranitatea marocană asupra Saharei Occidentale, ca preț al aderării Rabatului la Acordurile Abraham.

Israelul a completat acest cerc în iulie 2023, printr-o recunoaștere formală proprie a pretențiilor marocane asupra teritoriului, iar cele trei capitale au construit, în anii care au urmat, ceea ce se poate numi o axă de putere solidă: schimb de informații, planificare militară comună, precum și sisteme israeliene de apărare antiaeriană și drone, produse acum, în parteneriat, pe teritoriul marocan.

Gibraltarul este motivul pentru care această axă contează dincolo de granițele Africii de Nord. O administrație care, de un an, face presiuni asupra Danemarcei în privința Groenlandei, prezentând rutele maritime din Arctica drept o chestiune prea strategică pentru a fi lăsată exclusiv europenilor, are un interes evident în privința celui care controlează poarta dintre Atlantic și Marea Mediterană, notează turkiyetoday.com.

Privit în paralel cu o administrație Trump care, încă de la preluarea mandatului, s-a mișcat rapid pentru a-și afirma controlul asupra Canalului Panama, pentru a-și consolida poziția în Strâmtoarea Malacca și pentru a se implica activ în conflictul din Strâmtoarea Ormuz, acest val brusc de presiune asupra Strâmtorii Gibraltar încetează să mai pară o simplă coincidență.

Într-un articol publicat pe platforma media israeliană Ynet, la doar câteva ore după ce imaginile cu migranții au devenit virale, se argumenta că un „stat marocan puternic” servește deopotrivă interesele americane și israeliene, tocmai pentru că poziția Madridului asupra acestei porți pare tot mai fragilă de la o săptămână la alta. Argumentul recurent a fost acela că Europa nu își poate securiza propria frontieră sudică, așa că responsabilitatea ar trebui preluată de altcineva.

Principiile Spaniei și „nota de plată” de la Washington

Madridul nu a tăcut în timpul conflictelor care au remodelat regiunea în ultimul an și jumătate. Spania a refuzat să pună la dispoziția Washingtonului bazele militare de la Rota și Morón pentru operațiuni legate de conflictul cu Iranul, și-a închis spațiul aerian pentru zborurile militare aferente și a adoptat, în forurile internaționale, poziții care au contrazis atât campania israeliană din Gaza, cât și campania mai amplă condusă de SUA împotriva Teheranului.

Trump a numit Spania „groaznică” și i-a cerut secretarului Trezoreriei să întrerupă relațiile economice cu această țară. Un e-mail scurs din interiorul Pentagonului a vehiculat chiar posibilitatea suspendării Spaniei din NATO.

Ulterior, tensiunile s-au mutat spre Ceuta. La sfârșitul lunii aprilie, Comisia pentru Alocări Bugetare din Camera Reprezentanților a introdus o formulare prin care Ceuta și Melilla erau descrise drept orașe administrate de Spania, dar „situate pe teritoriu marocan”, pentru prima dată când o cameră a Congresului american punea la îndoială, în mod explicit, suveranitatea spaniolă asupra celor două enclave.

Autorul acestei prevederi, republicanul de Florida Mario Díaz-Balart, declarase deja, în aprilie, unui ziar spaniol, că viitorul acestor teritorii ar trebui „negociat și discutat între prieteni și aliați”. Diaz-Balart este, totodată, unul dintre cei mai apropiați aliați ai secretarului de stat Marco Rubio în Congres, un detaliu care transformă o notă de subsol dintr-un raport parlamentar într-un semnal politic.

Terenul retoric fusese pregătit chiar mai devreme. Michael Rubin, fost oficial al Pentagonului, în prezent asociat al American Enterprise Institute, i-a îndemnat pe Trump și Rubio, într-un text publicat în martie, să recunoască cele două enclave drept teritorii marocane aflate sub ocupație.

Patru zile mai târziu, Rubin a mers și mai departe, invocând precedentul Marșului Verde din 1975 și îndemnând Marocul să trimită civili neînarmați spre Ceuta și Melilla, argumentând că articolul 6 din Tratatul NATO nu acoperă teritoriile situate la sud de Tropicul Racului.

Alianța megafoanelor și strategia amplificării

Imaginile de joi nu au avut nevoie de mult sprijin pentru a se răspândi. Televiziunile americane de știri le-au difuzat intens, iar constelația obișnuită de comentatori apropiați de mișcarea MAGA a prezentat trecerile de frontieră drept o confirmare a propriilor argumente politice, fără a menționa că simpla ajungere pe plaja din Ceuta nu garantează nimic dincolo de acest punct: enclava reprezintă cel mai îndepărtat și mai îngust punct de sprijin al Europei în Africa, nu o poartă directă spre continentul european.

Jack Posobiec, figură pro-Trump asociată organizației Turning Point USA, a distribuit repetat înregistrări video însoțite de mesajul potrivit căruia „acest lucru li se va întâmpla tuturor țărilor cu populație majoritar albă”. În aceeași zi, Yair Netanyahu, fiul premierului israelian Benjamin Netanyahu, a scris, referindu-se la Ceuta și Melilla: „Dragi arabi și musulmani, vreți să eliberați teritoriile arabo-islamice ocupate? Iată un punct bun de plecare!”

Roma a oferit al doilea act al acestui episod. Ministrul italian de Externe, Antonio Tajani, a scris că susține suspendarea Spaniei din spațiul Schengen, corelând incidentul cu planul premierului Sánchez de a regulariza aproximativ un milion de migranți fără forme legale, aflați deja la muncă în Spania. Vicepremierul Matteo Salvini a susținut aceeași poziție, iar agenția Reuters a relatat că biroul Giorgiei Meloni analiza serios această variantă, informând chiar presa în acest sens.

Purtătorul de cuvânt pentru afaceri interne al partidului Reform UK, Zia Yusuf, a afirmat că mulți dintre cei care traversează frontiera vor ajunge, în cele din urmă, să beneficieze de sistemul britanic de asistență socială. Niciuna dintre aceste voci nu a explicat, însă, în ce fel o enclavă spaniolă din Africa ar putea amenința frontierele Italiei sau ale Regatului Unit, aflate la sute de kilometri distanță.

Spania și-a adus, la rândul ei, propriul cor de voci critice. Liderul partidului Vox, Santiago Abascal, a numit valul de migranți „o adevărată invazie”, o descriere care nu rezistă însă unei priviri asupra istoriei recente, având în vedere că legislația spaniolă a gestionat, cu rapiditate administrativă, breșe mult mai ample chiar în trecutul apropiat.

Mirajul „invaziei” și planul din 2021

Pentru că acest scenariu s-a mai petrecut, iar precedentul este relevant. În mai 2021, Rabatul a relaxat controlul la frontieră după ce Madridul i-a permis liderului Frontului Polisario, Brahim Ghali, să primească tratament medical în Spania — decizie interpretată de Maroc drept un afront la adresa pretențiilor sale asupra Saharei Occidentale. Aproximativ 8.000 de persoane au trecut atunci în Ceuta, în doar două zile.

Autoritățile spaniole au returnat în Maroc aproximativ 6.600 de adulți, în numai trei zile. Doar minorii neînsoțiți, care nu pot fi expulzați sumar potrivit legislației spaniole, au rămas o perioadă în custodia statului, până la reunirea cu familiile lor.

Același tipar pare să se repete acum, chiar mai rapid: oficialii se așteaptă ca sosirile din această săptămână să fie procesate și returnate într-un ritm și mai accelerat decât în 2021. Nu este vorba, prin urmare, despre o transformare demografică a orașului Ceuta, cu atât mai puțin a Spaniei continentale, având în vedere că enclava are o populație de peste 83.000 de locuitori.

Ambasadorii marocani au negat existența oricărei presiuni orchestrate, invocând o decizie a Curții Supreme a Spaniei, pronunțată vara aceasta, care limitează posibilitatea returnărilor sumare ale persoanelor interceptate înotând aproape de țărm, alături de condițiile meteo nefavorabile pe mare și de interceptările zilnice desfășurate în continuare de propriile forțe marocane. Ambele explicații pot fi, în același timp, adevărate.

Marocul nu are nevoie să orchestreze fiecare trecere de frontieră pentru a beneficia de efectele acesteia: o comisie a Congresului american care a pus deja, oficial, la îndoială suveranitatea Spaniei, un guvern italian care amenință cu suspendarea din spațiul Schengen, precum și un cerc de opinie american care repetă, cu luni înainte ca imaginile de la Tarajal să apară, limbajul „teritoriului ocupat”.

Nimic din toate acestea nu înseamnă că imaginile de joi au fost planificate. Este însă limpede, în acest moment, că vocile care le amplifică au o agendă politică proprie — iar Uniunea Europeană se confruntă cu un nou front pe care trebuie să îl apere în fața echipei Acordurilor Abraham, conchide turkiyetoday.com.