Erorile de calcul ale Occidentului. Cum a demontat Ucraina previziunile sumbre ale analiștilor, în 4 ani de război

0
0
Publicat:

Pe 24 februarie 2022, puțini experți credeau că Ucraina poate rezista în fața Armatei ruse. Analiștii de la centrele de cercetare occidentale prognozau că armata ucraineană va fi zdrobită în doar câteva zile. Patru ani mai târziu, un raport al Center for European Policy Analysis (CEPA) inventariază cele mai răsunătoare eșecuri de prognoză ale acestui război.

Volodimir Zelenski, alături de militari ucraineni. FOTO: President.gov.ua
Volodimir Zelenski, alături de militari ucraineni. FOTO: President.gov.ua

La 8 martie 2022, la numai două săptămâni de la invazia la scară largă, experții citați de CNBC concluzionau că este doar o chestiune de timp până când Ucraina va fi copleșită de puterea militară a Armatei ruse. Singurul centru de analiză care menționase posibilitatea că Ucraina ar putea opri avansul rus o numea un miracol. Patru ani mai târziu, Francis Harris, redactor-șef al site-ului geopolitic al CEPA, analizează de ce aproape toate aceste ipoteze s-au dovedit false.

Mitul 1: Armata ucraineană va capitula rapid

Rusia a lansat invazia cu forțele sale de elită - circa 200.000 de militari, aviație superioară, o blocadă navală a coastei Mării Negre. Orașe precum Herson au căzut imediat, iar speculațiile vizau un stat ucrainean redus la câteva județe din jurul Lvivului.

Nu s-a întâmplat. În cei 4 ani de război, rușii au pierdut 1,2 milioane de soldați, dintre care aproximativ 325.000 au fost uciși, dar și peste 24.000 de echipamente militare. Mai mult, armata ucraineană a ajuns să fie considerată cea mai capabilă forță militară din Europa democratică.

Mitul 2: Europenii se vor sătura să susțină Ucraina

S-a prezis cu aceeași siguranță că, sub presiunea costului vieții și a datoriilor publice, electoratele europene vor cere oprirea sprijinului pentru Kiev. Partidele populiste cu simpatii pro-Kremlin, precum AUR și SOS, au câștigat teren în mai multe țări, alimentând această narațiune.

Sondajele arată însă constant că susținerea pentru Ucraina rămâne majoritară în toate marile țări europene. Guvernele au fost chiar mai ferme decât electoratele lor. Atunci când Kievul risca să intre în incapacitate de plată, UE a aprobat un împrumut de 90 miliarde de euro. Nici retragerea aproape completă a sprijinului financiar american sub administrația Trump nu a schimbat tabloul: 67% dintre americani susțin trimiterea de arme Ucrainei, potrivit unui sondaj din ianuarie 2025.

Mitul 3: Rusia va folosi arme nucleare pentru a câștiga

Amenințarea nucleară a Kremlinului a modelat profund politica occidentală. Când forțele ucrainene au eliberat sudul și estul țării în toamna lui 2022, evaluările americane indicau o probabilitate de 50% ca Rusia să recurgă la arme nucleare tactice. Jake Sullivan, consilierul de securitate națională al lui Biden, a invocat explicit această teamă pentru a justifica limitarea sprijinului militar acordat Kievului.

Consecința concretă, arată analiza CEPA, Ucraina a fost presată să nu elimine un contingent de 30.000 de soldați ruși, aflați în retragere de la Herson, care au traversat Niprul în siguranță, - ceea ce ar fi constituit cea mai gravă înfrângere pentru Armata rusă de la al Doilea Război Mondial. Amenințarea nucleară s-a repetat de nenumărate ori în ultimii patru ani fără să se materializeze, ceea ce îi erodează treptat forța de descurajare.

Mitul 4: Dronele nu vor schimba războiul modern

O idee răspândită la începutul invaziei era că dronele pot fi utile în războiul asimetric, dar sunt irelevante pentru armatele occidentale avansate. Aceasta s-a dovedit un calcul profund greșit.

Potrivit sursei citate, exercițiul NATO Operation Hedgehog din Estonia, în 2024, a oferit o lecție extrem de importantă. Un mic grup de operatori ucraineni de drone, folosind sistemul Delta de management al câmpului de luptă, au coordonat roiuri de drone împotriva unei brigăzi britanice și a unei divizii estoniene. Rezultatul a fost că două batalioane întregi eliminate și forța NATO scoasă din luptă. Reacția unui comandant senior prezent a fost de consternare totală. Institutul pentru Studiul Războiului a recomandat explicit ca statele NATO să integreze această experiență ucraineană.

Mitul 5: Ucraina pierde războiul

Narațiunea că Ucraina pierde persistă în anumite medii, dar datele spun altceva. De la începutul lui 2024, forțele ruse, în pofida pierderilor colosale, au cucerit doar 1,5% din teritoriul ucrainean. Ucraina a pierdut poate 600.000 de militari, inclusiv până la 140.000 de morți, a suferit raiduri aeriene nocturne, pene de curent prelungite iarna și daune materiale estimate la un trilion de dolari.

Totuși, ucrainenii continuă însă să lupte. Dovada că Ucraina nu este pe marginea prăpastiei, subliniază analistul, este chiar faptul că negocierile de pace în curs nu sunt o capitulare mascată, ci o poziție de pe care Kievul revendică garanții de securitate. 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite