Dezvăluiri despre istoria nazistă întunecată a celor mai bogate dinastii din Germania. Povestea contrastantă a două generaţii de moştenitori
0Cartea „Nazi Billionaires” a jurnalistului de investigaţie David de Jong dezvăluie istoria întunecată a modului în care cele mai bogate dinastii germane şi-au sporit averile contribuind la maşinăria de război a regimului nazist şi chiar participând la orori precum munca forţată şi abuzuri asupra prizonierilor de război, relatează Daily Mail.
Dinastiile din spatele celor mai apreciate mărci auto, precum BMW, Mercedes Benz, Porsche şi Volkswagen, şi a celor mai de succes branduri de băuturi şi lanţuri de cafenele, sendvişuri şi gogoşerii din SUA s-au îmbogăţit în virtutea corupţiei, cruzimii şi a propriului antisemitism.
Familia Quandt. Avere: 38 miliarde de dolari.
Moştenitorii sunt acţionari majoritari ai grupului BMV şi descendenţii Magdei Goebbels, supranumită „Prima Doamnă” a celui de-al Treilea Reich.
Înainte să devină soţia ministrului pentru propragandă al regimului nazist (Joseph Goebbels), a fost căsătorită şi a avut un fiu, Harald, cu industriaşul german Günther Quandt. Avea 17 ani şi era fiica unui negustor evreu german.
Günther Quandt era văduv cu doi copii, dintre care doar Herbert a supravieţuit.
Cei mai bogaţi moştenitori ai dinastiei sunt copiii cei mai mici ai lui Herbert: Susanne Klatten şi Stefan Quandt.
Günther era producător de textile înainte să devină magnat al armelor, scrie jurnalistul De Jong. Familia sa a făcut avere din confecţionarea uniformelor pentru soldaţii din Primul Război Mondial şi el şi-a folosit moştenirea pentru a crea un imperiu care s-a extins la producţia de baterii, fabricarea muniţiilor, prelucrarea oţelului, construcţii, medicamente, produse chimice.
Günther
Mariajul lui nu mai mergea în 1930, când Magda, devenită pasionată de nazism, s-a îndrăgostit nebuneşte de cel mai vocal promotor, doctorul Joseph Goebbels. Au avut şase copii pe care cei doi i-au otrăvit înainte să se sinucidă ei înşişi în buncărul lui Hitler.
Harald, un copil înalt cu părul blond şi ochii albaştri a devenit imaginea campaniilor de propagandă. Goebbels spunea că până şi Fuhrer-ul a fost fascinat de băiat până la idolatrie. În ciuda afecţiunii pe care o nutrea pentru Harald, îl detesta pe tatăl lui pe care îl considera un „mitocan”. A devenit însă linguşitor după ce acesta a donat partidului nazist, scriind despre el că este „un capitalist inteligent, energic şi dur” dedicat cauzei lor.
Când Hitler a venit la putere în 1933, Günther era deja printre cei mai bogaţi oameni de afaceri din Germania şi gata să se folosească de legături la nivel înalt cu oficiali ai regimului pentru a obţine contracte bănoase pe fondul grabei guvernamentale de reînarmare a Germaniei. S-a înscris în partid în mai 1933. S-a folosit de poziţia lui pentru a confisca bunuri ale antreprenorilor evrei înstăriţi în cadrul politicii de „arianizare” dusă de regim, preluând o întreprindere masivă de medicamente şi substanţe chimice. Şi a profitat de munca forţată a prizonierilor din lagărele de concentrare în fabricile sale.
Întreprinderea sa, DWM, a devenit principalul furnizor de muniţie şi armament pentru Al Treilea Reich. În fabricile sale a produs puştile Mauser, Karabiner 98k, pistoalele Luger şi componente pentru avioanele Wehrmacht, armata nazistă. O alta, AFA, era cel mai important producător de baterii de maşină din lume şi un furnizor cheie pentru submarinele U-boat, rachetele şi torpilele electrice G7.
În 1937, magnatul şi-a însuşit cu lăcomie o întreprindere de unelte performante, aparţinând cuplului de evrei Johanna şi Fritz Heines, pe care a deturnat-o pentru producţia de arme. Cuplul a fost deportat şi ucis într-un lagăr de exterminare. Pe parcursul războiului, Günther a exploatat munca a nu mai puţin de 57.500 de sclavi aduşi din ţările ocupate sau din lagărele de concentrare din pentru a satisface apetitul insaţiabil al lui Hitler pentru muniţie. Contribuţia sa la maşinăria războiului a fost răsplătită de Hermann Goring cu titlul onorific de „lider al economiei militare”. Fiul său Harald a fost numit locotenent deşi nu s-a înscris oficial în partid cu toate presiunile tatălui său vitreg.
În 1943, mâna de lucru forţată la fabrica AFA din Hanover constituia peste jumătate din muncitori (în total 3.400 de oameni). 403 de oameni au murit din cauza intoxicaţiei cu plumb căci sclavii nu primeau echipamente de protecţie. Cei bolnavi şi cu dureri crunte erau obligaţi să continue să muncească. Muncitorii erau adesea bătuţi cu cruzime dacă nu se mişcau suficient de repede. Accidentele care se sfârşeau cu membre amputate erau la ordinea zilei. La sfârşitul războiului, când naziştii fugeau, circa 1.000 de ei au fost arşi de vii în urma unei evacuari eşuate, după ce un comandant SS i-a închis într-un hambar şi le-a dat foc.
Arestat pentru acuzaţii de colaborare cu naziştii, Günther a fost achitat după ce a susţinut că a fost şantajat de Goebbels. Americanii l-au închis în 1946 şi a fost exonerat după procesul de denazificare, în urma căruia a primit o amendă de 29.500 de mărci germane.
La moartea sa, în 1954, cei doi fii ai săi au moştenit o avere de 135 de milioane de dolari(1,4 de miliarde la valoarea de azi). În prezent, copiii lor deţin circa 47% din acţiunile BMV. În 1960, Herbert a folosit moştenirea pentru a cumpăra o participaţie majoritară la grupul BMV care se lupta să supravieţuiască, salvându-l de la faliment. Copiii săi sunt cei mai bogaţi moştenitori ai dinastiei Quandt, cu o avere estimată la 38 de miliarde de dolari. Succesorii fratelui său, Harlad, au doar 18 miliarde de dolari.
Herbert
Herbert Quandt s-a alăturat afacerilor familiei, şi a supervizat construirea şi apoi demolarea unui lagăr de concentrare în Polonia. După război, a încercat să-şi ascundă afilierea nazistă şi a fost „denazificat” în ceea ce De Jong a numit un „demers judiciar defectuos” în cadrul căruia făptuitorii nazişti au scăpat de responsabilitatea pentru crimele lor.
Herbert nu a fost făcut vinovat pentru rolul său în construirea taberelor de concentrare şi a continuat să fie amintit pentru contribuţia sa la salvarea de faliment a grupului BMV.
Într-un interviu controversat din 2008, fiica sa Susanne Klatten a spus: „Nu-mi voi pierde niciodată respectul pentru tatăl meu. Nimeni nu poate judeca cum era să trăieşti în acele vremuri”.
În prezent, ea şi fratele său, Stefan Quandt, sunt cei mai bogaţi moştenitori din Germania, cu o avere de 49 miliarde de dolari. Ei deţin 47% din acţiunile BMV şi fosta companie farmaceutică luată de tatăl lor de la un evreu.
Relaţiile familiei cu naziştii au fost dezvăluite abia în 2007, într-un documentar. Fraţii au angajat un istoric să le investigheze şi informaţiile au fost confirmate. Dar ei au lăsat numele bunicului lor înscripţionat la sediul lor de afaceri de lângă Frankfurt.
Între timp, Stefan, care insistă că tatăl său nu a fost niciodată un nazist „convins”, încă acordă un premiu anual pentru jurnalism, numit după Herbert, un bărbat despre care De Jong spune că avea „o înclinaţie aproape patologică pentru secret”.
Abia în octombrie anul trecut, site-ul web al premiului a fost în sfârşit actualizat pentru a menţiona activităţile sale din epoca nazistă, omiţând în continuare faptul că a construit un lagăr de concentrare, a furat afaceri evreieşti şi a folosit prizonierii de război ca sclavi în fabricile sale.
De altfel, şi Fundaţia BMV poartă numele lui Herbert.
Familia Reimann. Avere: 39 miliarde de dolari
Proprietarii lanţurilor Pret a Manger, Krispy Kreme, şi a companiei de cosmetice Kylie Jenner sunt extrem de discreţi, într-atât că nu există fotografii publice cu ei şi nimeni nu ştie măcar unde locuiesc, scrie De Jong.
Ei sunt proprietarii unei firme de investiţii în bunuri de consum care a cumpărat mărcile apreciate de cafenele, patiserii şi băuturi americane Dr Pepper, Krispy Kreme doughnuts, Einstein Bros. Bagels, Stumptown Coffee Roasters şi Pret A Manger, printre altele.
Ei deţin şi gigantul de cosmetice Coty şi liniile de modă şi produse de înfrumuseţare Marc Jacobs, Balenciaga, Chloe, COVERGIRL, Rimmel şi Kylie Cosmetics.
Istoria controversată începe cu Albert Reimann - tatăl lui Wolfgang, Matthias, Stefan şi Renate - ale cărui legături şi apartenenţă la partidul nazist au fost dezvăluite în 2018, tocmai când familia era în mijlocul achiziţiei Pret A Manger, un lanţ de sendvişuri fondat de un antreprenor evreu.
Ulterior, s-a descoperit că Albert, sora sa, Else, şi tatăl lor au fost adepţi timpurii ai cauzei naziste şi antisemiţi virulenţi.
iFamilia Reimann a început să facă avere în 1823, când bunicul lor a înfiinţat o afacere cu produse chimice industriale în Pforzheim, Germania. Acea companie a devenit în cele din urmă Reckitt Benckiser, gigantul de produse de larg consum care produce mărci precum Lysol şi AirWick.
În iulie 1937, Albert i-a scris o scrisoare lui Heinrich Himmler: „Suntem o afacere de familie pur ariană, care are peste 100 de ani. Proprietarii sunt adepţi necondiţionaţi ai teoriei rasei. Albert Reimann avea 38 de ani la acea vreme şi era director executiv al companiei. Sora lui Else s-a căsătorit cu un ofiţer SS.
În 2018, ziarul german, Bild, a descoperit că 30% din forţa de muncă a soţilor Reimann (aproximativ 175 de persoane) de la fabrica lor de produse chimice era formată din muncă forţată sau prizonieri francezi.
Albert era cunoscut pentru faptul că încurajează maltratarea prizonierilor de război ce munceau în fabricile sale. Maistrul lui scotea muncitoarele afară în frig şi le obliga să se dezbrace pentru a le abuza. În timpul unui raid aerian aliat din 1945, maistrul a dat afară din adăposturile antiaeriene zeci de „sclavi~ care astfel şi-au găsit moartea.
Albert a fost arestat după război şi închis într-un lagăr. Bunurile i-au fost confiscate până când a făcut apel la americani care l-au clasificat în cele din urmă drept „adept nazist” în procesul său de denazificare. A plătit o mică amendă şi compania i-a fost returnată integral.
Istoria familiei lor a luat o întorsătură bizară în 2019, când a ieşit la iveală că amanta de zeci de ani a lui Albert, Emily Landecker, (cu care a născut trei copii), era evreică. Ea a lucrat pentru magnatul companiei chimice înainte de începutul aventurii lor, în 1941. Un an mai târziu, tatăl lui Landecker a fost victima exterminării în masă a evreilor de către Hitler.
Doi dintre copiii lor sunt acţionari actuali ai imperiului de investiţii JAB, cotat la un miliard de dolari. „Au fost produsul făptuitorului şi al victimei. Şi povestea lor a implicat atât socoteală, cât şi durere”, explică De Jong.
Copiii lui Albert au aflat pentru prima dată despre scheletele familiei lor abia în 2019, când au însărcinat un istoric să cerceteze istoria ruşinoasă a familiei.
Spre deosebire de multe alte familii germane cu un asemenea trecut, soţii Reimann au optat să fie transparenţi în privinţa a ceea ce au aflat.
Şi-au redenumit fundaţia familiei pentru a-şi onora bunicul evreu, care fusese ucis de nazişti, şi şi-au asumat o misiune axată pe educarea oamenilor despre Holocaust. Şi-au semnalat angajamentul faţă de acest obiectiv donând un fond colosal de 300 de milioane de dolari la fiecare zece ani.