Video Cum și-a sărbătorit Regele Charles al III-lea ziua de naștere. Monarhul este hotărât să continue munca în ciuda cancerului
0Regele Charles al III-lea și-a sărbătorit vineri, 14 noiembrie, împlinirea vârstei de 77 de ani cu o vizită în Țara Galilor, arătând că rămâne hotărât să-și îndeplinească atribuțiile regale, în ciuda diagnosticului de cancer, anunțat în februarie 2024. Palatul Buckingham a oferit foarte puține informații despre starea sa, indicând doar că tratamentul continuă, dar acest lucru nu l-a împiedicat să respecte un program încărcat de angajamente.
Sursa video: X/ @DuncanCStone
Monarhul, însoțit de regina Camilla, 78 de ani, a fost întâmpinat cu aplauze și un tort special de ziua sa, în cadrul unei recepții la Castelul Cyfarthfa, din sudul Țării Galilor. Evenimentul a reunit membri ai comunității locale, inclusiv persoane implicate în patronajele regelui și reginei, precum The King’s Trust și Royal Osteoporosis Society.
În fața invitaților și sub privirea reginei Camilla, Charles a tăiat tortul de ziua sa și apoi a ieșit în curtea castelului pentru a saluta membrii comunității locale.

Muncă și angajamente neîntrerupte
Ziua încărcată face parte din programul susținut pe care regele îl respectă în continuare, în ciuda tratamentului pentru cancerul nedezvăluit publicului. Charles a onorat în acest an un număr-record de angajamente de la urcarea sa pe tron, în septembrie 2022, potrivit Daily Express. Printre acestea se numără primirea președintelui american Donald Trump la Castelul Windsor, un exercițiu de diplomație la nivel înalt, sugerat de premierul Keir Starmer, menit să mențină relația privilegiată a Londrei cu Washington.
Majoritatea deplasărilor sale se limitează la Regatul Unit, dar cuplul regal a vizitat și străinătatea: Canada în mai și Vaticanul în aprilie și octombrie, ocazie cu care Charles și Camilla s-au rugat împreună cu Papa Leon al XIV-lea, un eveniment fără precedent de 500 de ani. Monarhul nu a dat niciun semn de slăbiciune, contrazicând astfel zvonurile privind deteriorarea sănătății sale.
„Îi place munca sa și asta îl menține”
Palatul Buckingham nu a dezvăluit natura exactă a cancerului, alimentând speculații. Specialistul în monarhie Robert Jobson, autorul cărții The Windsor Legacy: A Royal Dynasty of Secrets, Scandal and Survival, a explicat joi: „Nu ne putem aștepta să fie la 100% și a schimbat anumite lucruri, făcându-și siesta după-amiaza, dar își respectă angajamentele și continuă să facă tot ceea ce se așteaptă de la un rege”.
„Îi place munca sa, iar asta îl menține”, a declarat regina Camilla în aprilie, în timpul vizitei lor la Roma.
Provocări și scandaluri în familie
Zdruncinat de tensiunile cu fiul său Harry, regele a avut de lucru și pentru a gestiona criticile la adresa monarhiei, reluate de scandalurile legate de fratele său mai mic, Andrew, și conexiunile acestuia cu infractorul sexual Jeffrey Epstein. La sfârșitul lui octombrie, Charles a decis să-i retragă titlul de prinț și să-l oblige să părăsească reședința luxoasă de pe domeniul Windsor, o măsură istorică menită să limiteze impactul scandalului care afectează monarhia încă din 2011.
Prințul William, tot mai vizibil
În timp ce Charles își intensifică activitățile, Palatul Buckingham pregătește viitorul. Prințul moștenitor William devine tot mai vizibil și a mărturisit recent că vrea să „aducă puțină schimbare” în funcționarea monarhiei. Fiul mai mare al regelui a efectuat săptămâna trecută o vizită în Brazilia, cu ocazia COP30, preluând rolul emblematic de apărător al mediului al tatălui său.
William și soția sa, Kate, simboluri ale unei regalități întinerite, rămân cei mai populari membri ai Familiei Regale. Trei sferturi din populația britanică are o părere bună despre ei, potrivit unui sondaj YouGov publicat la sfârșitul lui octombrie, în timp ce 62% au o opinie pozitivă despre Charles.























































