Cum operează unitățile de asalt ucrainene: radiografia unei lupte în tranșee

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De mai multe luni, unități de asalt sunt antrenate pentru a lansa atacuri coordonate ale artileriei, infanteriei și vehiculelor blindate, soldații ucraineni fiind instruiți în aceste tehnici și de țările care sprijină Ucraina, între care SUA și Marea Britanie, relatează NYT.

Luptele în tranșee în stilul Primului Război Mondial sunt deosebit de dure FOTO PROFIMEDIA
Luptele în tranșee în stilul Primului Război Mondial sunt deosebit de dure FOTO PROFIMEDIA

Asalturile menite să străpungă tranșeele și fortificațiile inamice pot fi discrete și chirurgicale, bazate pe elementul surprizei sau lansate cu o forță copleșitoare, cu ajutorul dronelor sau cu tancuri și artilerie.

Membrii unei unități de recunoaștere - care a participat la asaltul unei tranșee rusești în estul țării pe 20 mai - au relatat despre o operațiune rapidă și bine orchestrată, care probabil va fi dintre cele ce vor juca un rol esențial în contraofensiva despre care oficiali ai SUA au indicat luni că a început deja și care presupune străpungerea straturilor de mine, bariere anti-tanc și tranșee.

Militarii ucraineni au optat pentru o variantă zgomotoasă a operațiunii: mortierele au bombardat pozițiile rusești, după care un tanc a deschis focul și blindate Humvee au înaintat prin câmp; grupul de asalt a cheltuit 3000 de gloanțe pentru mitralierele Browning furnizate de SUA, a dezvăluit comandantul care s-a prezentat drept „Kozak”.

A fost cu adevărat de ajutor că tancul nostru a acționat asupra lor”, a spus un sergent, membru al echipei de asalt, cu referire la faptul că soldații ruși din tranșee au fost asurziți de exploziile de artilerie și mult prea dezorientați pentru a mai putea riposta.

Trimiterea unei drone kamikaze înaintea soldaților a avut de asemenea efect întrucât i-a obligat pe soldații ruși să se refugieze în buncăre lăsând descoperite căile de acces spre tranșee.

Capturarea unei tranșee fortificate ar putea părea o operațiune de mică anvergură în special prin comparație cu una care ar include tancuri, atacuri aeriene și lovituri necruțătoare de artilerie.

Totuși, presupune o muncă migăloasă al cărei rezultat depinde de planificarea atentă în funcție de particularitățile peisajului, vremii, ca și de acțiunile soldaților individuali, a explicat Kozak. Obiectivul soldaților este ajungă cât mai aproape de inamic pentru a reduce posibilitatea ca acesta să aibă timp să deschidă focul mai ales că cei care atacă sunt vulnerabili în timp ce se deplasează și fac manevre.

Cum operează unitățile ucrainene de asalt

Coordonarea este esențială, a explicat căpitanul Miron, comandantul unei baterii de artilerie care a oferit sprijin infanteriei ce a luat cu asalt tranșeele rusești.

Trucul este bombardarea tranșeei până când infanteria ajunge cât mai aproape posibil și fără riscul de a răni accidental proprii soldați.

„Cu cât fug mai repede, cu atât au mai multe șanse de succes și de supraviețuire”, a subliniat căpitanul Miron.

Pe de altă parte, Rusia are propria tactică de a lua cu asalt tranșeele bazându-se pe avantajele date de cantitatea mare de artilerie și de soldații din abundență. Printre acestea se numără recunoașterea prin luptă în care vehicule blindate vin către liniile de tranșee pentru a atrage focul din partea apărătorilor. Odată ce punctele de tragere sunt descoperite, este chemată artileria pentru a bombarda tranșeele.

În iarnă, Rusia a format unități specializate de infanterie în scopul specific de a lua cu asalt tranșeele, pe care le-a numit unități de asalt și pentru care a recrutat inclusiv veterani din forțele speciale. Acestea operează în combinație cu vehicule blindate și artilerie într-o modalitate similară cu abordarea ucraineană a problemei tranșeelor.

Tranșeea pentru care s-a luptat unitatea menționată mai sus în luna mai se afla în apropierea localității Piski (regiunea Donețk) și fusese preluată de un pluton rus. Ucrainenii voiau să o recupereze parțial pentru a salva un soldat rănit.

Ucrainenii au încercat prima dată să se furișeze în toiul nopții, dar rușii i-au observat și au deschis focul, rănind patru oameni din cei opt ai grupului de asalt. Intervievat la o bază situată mult în spatele frontului, unde grupul său s-a retras pentru odihnă, comandantul a descris reluarea asaltului în dimineața următoare, de data asta cu tot arsenalul disponibil.

„Până când mitralierele s-au oprit infanteria ajunsese la intrarea în buncăre. Nu-i permiți inamicului să se orienteze, să scoată capul, să lucreze cu grenade. Până când începe să înțeleagă, băieții noștri sunt în tranșee”, a povestit Kozak.

Relatarea nu poate fi verificată independent – totuși mai mulți soldați au oferit detalii asemănătoare cu privire la asalt, care au fost coroborate cu înregistrări oferite de armată cu interogarea prizonierilor capturați.

Asaltul a fost descris ca fiind o reușită și datorită faptului că a prilejuit luarea unui număr mare de prizonieri – 22 – ceea ce este un contrast cu ciocnirile de multe ori brutale de-a lungul frontului care nu se încheie cu victorii clare de o parte sau de alta.

Fiecare soldat rus capturat este o speranță pentru întoarcerea unui soldat de-ai noștri din captivitate”, a subliniat un soldat care s-a prezent ca „Riji”.

Toți ne-au spus același lucru: nu am vrut să venim aici”, a spus el.

În urma asaltului și-au putut salva și camaradul rănit – ambele lui picioare fuseseră retezate într-o explozie și era extrem de slăbit, dar era în viață.

În afară de planificarea tactică necesară capturării unei tranșee, este nevoie și de ceea ce ucrainenii numesc „furie” , care nu este răutate, ci mânie, explică Riji.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite