Consiliul Constituţional al Franţei a decis: fracturarea hidraulică rămâne interzisă în Hexagon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a salutat luni decizia Consiliului Constituţional de confirmare a legalităţii actului normativ care interzice utilizarea fracturării hidraulice pentru gazele de şist.

„Era important ca în prezent Consiliul Constituţional să-i restabilească autoritatea. Această lege a fost contestată de mai multe ori, dar în acest moment este incontestabilă”, a declarat preşedintele francez.

Legea „a fost adoptată de majoritatea anterioară şi mereu am spus că aceasta trebuie să fie norma care să prevaleze în materia gazului de şist”, a adăugat Hollande în cadrul unei vizite la o întreprindere din Nanterre.

„Legea prevede doar interzicerea exploatării gazului de şist prin fracturare hidraulică”, a precizat liderul francez, lăsând să se înţeleagă că pot fi găsite alternative.

Ministrul Ecologiei şi Energiei, Philippe Martin, a adăugat: „Interdicţia privind fracturarea hidraulică este generală şi absolută”, iar „legea din 13 iulie 2011 este acum inatacabilă din punct de vedere juridic”.

„Aceasta este o victorie juridică, dar, de asemenea, una ecologică şi politică. Mai mult ca nicicând, trebuie impusă necesitatea de a aplica foaia mea de parcurs: realizarea tranziţiei ecologice şi energetice, în special în scopul de a reduce dependenţa Franţei faţă de combustibilii fosili  prin reducerea consumului de combustibili fosili până în 2013”

Deputatul ecologist de Paris, Denis Baupin, a vorbit despre o „victorie politică asupra finanţelor”.  „Nu putem face tot ceea ce vrem în Franţa sub pretextul că acest lucru ar fi profitabil, cel puţin pe termen scurt. Exploatarea gazelor de şist în Franţa ar fi o aberaţie ecologică.”, a declarat reprezentantul ecologiştilor.

Compania petrolieră americană Schuepbach va continua contestarea în instanţă a abrogării celor două licenţe pe care le avea în Franţa, a declarat avocatul Marc Fornacciari. Compania încearcă să obţină despăgubiri care să îi permită să amortizeze investiţiile realizate în licenţele pentru Franţa.

„Luăm notă de această decizie, dar din momentul în care legea este validată, aceasta ar trebui să se aplice nu numai pentru interzicerea fracturării, dar şi pentru crearea unei comisii însărcinată cu definirea condiţiilor de experimentare aflată sub controlul guvernului”, a declarat pentru AFP preşedintele Uniunii Franceze a Industriilor Petroliere, Jean-Louis Schilansky.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite