Conflictul dintre Matteo Salvini şi Roberto Saviani se mută în instanţă. Scriitorul este acuzat de defăimare de către liderul extremei drepte italiene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul italian de Interne Matteo Salvini, liderul extremei drepte, a anunţat că a depus o plângere pentru defăimare împotriva scriitorului antimafia Roberto Saviano, cel mai vrulent critic al său în prezent, relatează AFP.

Tensiunile dintre cei doi sunt puternice, mai ales după ce noul ministru a ameninţat cu suspendarea protecţiei din partea poliţiei de care beneficiază scriitorul în urma unor ameninţări cu moartea proferate de către clanul Camorra, mafia napolitană, după publicarea cărţii „Gomorra“ în 2006.

„Am depus plângere împotriva lui Saviano, aşa cum am promis. Accept toate crticile, dar nu permit nimănui să spună că am ajutat mafia, un rahat împotriva căruia lupt din toate puterile mele, sau că mă bucur de moartea unui copil. Ce e mult strică, pupici“, a scris Salvini  joi seara pe Twitter.

„Robertino, s-a terminat cu viaţa bună“, a comentat Luca Morisi, şeful comunicării pe Internet al lui Salvini.

„Ministrul Mala Vita („Viaţa rea“, unul dintre aliasurile mafiei) s-a hotărât să depună plângere (...). Nu mă voi opri în faţa unei puteri căreia îi este frică de voci critice. La tribunal, Salvini va fi pus să spună adevărul, o experienţă nouă pentru el“, a reacţionat Saviano.

În contextul în care opoziţia politică faţă de Guvernul populist şi de extremă dreapta aflat la putere din iunie pare redusă la tăcere - Partidul Democrat (centru-dreapta) prin certurile sale, dreapta tradiţională prin alianţa sa cu Liga lui Salvini, iar stânga prin deruta sa electorală -, Saviano a devenit o referinţă prin criticile la adresa ministrului de Interne.

În presă şi pe reţele de socializare, scriitorul se revoltă faţă de politica migraţiei foarte dură a lui Salvini şi îl pune în faţa unei lipse de voinţă a Ligii de a se achita de datoriile judiciare sau de a respinge anumite susţineri îndoielnice în Sud.

Însă tweet-ul care pare că l-a făcut să reacţioneze pe Salvini datează de marţi, după descoperirea unei femei şi unui copil morţi în mare.

„Ce plăcere îţi oferă să vezi murind copii nevinovaţi în mare? Matteo Salvini, ministru «Mala Vita», ura pe care o sădeşti te va răsturna“, a scris Saviano în acest mesaj, publicat sub o fotografie puţin blurată cu cadavre.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite