Comuniştii vor să scape de Voronin

Analiştii politici de peste Prut susţin că fostului preşedinte al Republicii Moldova i se pregăteşte ceva chiar în interiorul Partidului Comunist. „Vladimir Voronin ar putea fi demis din funcţia de preşedinte al Partidului Comuniştilor“, a declarat analistul politic Petru Bogatu, în cadrul unei dezbateri televizate la Jurnal TV.
„După ce a pierdut fotoliul de preşedinte al ţării, Voronin este puternic slăbit. În interiorul Partidului Comuniştilor sunt elemente care îl sfidează. În aceste condiţii, Voronin ar putea fi demis din funcţia de preşedinte al PCRM“, explică analistul.
Petru Bogatu aminteşte că există persoane în interiorul PCRM care „au avut grijă“ ca ştirea despre demisia lui Voronin din funcţia de preşedinte al ţării să fie distribuită simultan către instituţiile de presă internaţionale, pentru ca Voronin să nu mai poată da înapoi.
Preşedintele Parlamentului Moldovean a declarat în presa rusă că nu militează pentru unirea cu România, chiar dacă vorbeşte „româneşte“. „Dacă spun că vorbesc în limba română, asta nu înseamnă că sunt pentru unirea Moldovei cu România. Da, sunt unionist. Dar sunt şi preşedintele unui partid care are un program politic, pe care sunt obligat să-l respect“, a declarat Mihai Ghimpu pentru „Echo Moscvi“.
„Programul nostru politic prevede două puncte principale: lichidarea sărăciei şi integrarea în Uniunea Europeană. Dar integrarea în UE presupune că statalitatea Republicii Moldova se păstrează“, a explicat Ghimpu.




















































