Comisia Europeană răspunde criticilor social-democraţilor după ce a trimis un comisar la Consiliul pentru Pace al lui Trump

0
Publicat:

Participarea comisarei europene pentru Mediterana, Dubravka Suica, la prima reuniune a „Consiliului pentru Pace” creat de preşedintele american Donald Trump a fost motivată joi de Comisia Europeană prin faptul că doreşte „să fie la masă", nu să fie doar un donator de ajutor umanitar pentru Fâşia Gaza, răspunzând astfel criticilor unor europarlamentari socialişti, relatează agenţia EFE.

Comisia Europeană spune că doreşte „să fie la masă". FOTO Pixabay
Comisia Europeană spune că doreşte „să fie la masă". FOTO Pixabay

„Participarea noastră trebuie privită în contextul angajamentului nostru faţă de implementarea încetării focului în Fâşia Gaza şi participării la eforturile internaţionale pentru redresarea şi reconstrucţia Fâşiei Gaza. Credem că avem un rol important de jucat", a afirmat  Guillaume Mercier, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Mercier a subliniat că Uniunea Europeană este cel mai mare furnizor de ajutor extern pentru Palestina, atât ajutor economic cât şi umanitar, prin urmare consideră că trebuie „să fie la masă”, chiar dacă nu a acceptat calitatea de membru în noul organism creat de Trump.

Comisia Europeană a confirmat deja că preşedinta sa, Ursula von der Leyen, a primit o invitaţie să participe joi la reuniunea constitutivă a Consiliului pentru Pace creat de Trump, dar şi-a reiterat îndoielile cu privire la compatibilitatea acestei iniţiative cu ONU.

Eurodeputatul socialist spaniol Javi Lopez, unul dintre vicepreşedinţii Parlamentului European, a criticat participarea respectivei comisare europene la ceea ce el a descris drept „un forum privatizat al lui Donald Trump pentru Orientul Mijlociu, care funcţionează în afara cadrului ONU".

„Este vorba despre o iniţiativă unilaterală, în care se regăsesc lideri autoritari cu aceleaşi idei, ce se substituie dreptului internaţional cu o agendă cu interese economice clare şi, mai important, fără prezenţa palestinienilor, care sunt o parte esenţială a conflictului şi a oricărei soluţii", a argumentat eurodeputatul spaniol.

Un proces care „slăbeşte multilateralismul" şi erodează „credibilitatea", spun social-democraţii

Social-democraţii din Parlamentul European au cerut explicaţii din partea Comisiei Europene pentru „legitimarea unui proces care slăbeşte multilateralismul" şi erodează „credibilitatea" UE, a adăugat acelaşi europarlamentar.

„Consiliul pentru Pace" a fost creat de Trump pentru a supraveghea procesul de pace din Fâşia Gaza şi pentru a soluţiona conflictele globale în afara cadrului ONU, instituţie căreia îi reproşează lipsa de eficienţă.

Majoritatea membrilor fondatori sunt aliaţi ai preşedintelui republican, în timp ce marile puteri şi majoritatea ţărilor europene au manifestat rezerve faţă de Consiliul de Pace al lui Trump, considerând că acesta creează un paralelism cu ONU. Pe de altă parte, ţările care doresc să devină membre permanente trebuie să plătească din primul an o cotizaţie de un miliard de dolari.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite