Ce au discutat Kievul și aliații în perspectiva summit-ului Trump-Putin. Informațiile transmise de trimisul special al SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înalți oficiali ucraineni, americani și europeni plănuiesc să se întâlnească în Marea Britanie în acest weekend înainte de summitul planificat săptămâna viitoare între președintele american Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin, a relatat vineri Axios, citând trei surse la curent cu aceste planuri.

harta razboi ucraina steag drapel rusia europa shutterstock 2114384846 jpg

Scopul întâlnirii este ca Ucraina și aliații săi să convină asupra unei poziții comune în contextul întâlnirii între Trump și Putin în urma cărora ar putea fi prezentate propuneri în vederea unui acord de pace.

Emisarul special al SUA, Steve Witkoff, s-a întâlnit cu Putin la Moscova pe 6 august, în timp ce Casa Albă își intensifică eforturile de a negocia potențiali termeni de pace care să fie favorabili și Kievului.

Trump a anunțat anterior că Rusia are termen până la 8 august pentru a ajunge la un armistițiu în războiul său împotriva Ucrainei, altminteri riscă sancțiuni secundare, însă nu este clar dacă acesta va fi pus în aplicare, deși SUA au impus deja tarife majorate Indiei din cauza achizițiilor de petrol rusesc.

Într-o conferință telefonică din 8 august, menită să informeze Kievul și pe aliați de rezultatele vizitei la Moscova a emisarului lui Trump, a fost propusă o întâlnire față în față între înalți oficiali din Ucraina, Europa și SUA, a relatat Axios.

Logistica unor deplasări în Regatul Unit, inclusiv cine va participa, este încă în curs de stabilire. În urma vizitei lui Witkoff la Moscova, au avut loc în total trei convorbiri telefonice.

Ce a transmis trimisul special al Donald Trump după întâlnirea cu Putin

Într-o convorbire telefonică din 6 august între președintele Volodimir Zelenski, Trump și lideri europeni, unii participanți au rămas cu impresia că Putin ar fi dispus să renunțe la pretențiile asupra regiunilor sudice Zaporojie și Herson, au dezvăluit două dintre surse.

Witkoff i-ar fi informat pe aceștia că Putin va pune capăt războiului în condițiile în care Kievul ar fi de acord să cedeze regiunile Donețk, Lugansk și Crimeea, au adăugat acestea.

Apoi, într-o convorbire telefonică a doua zi, trimisul special a transmis o altă informație, și anume că Putin ar fi dispus să blocheze liniile actuale ale frontului, care include teritorii ocupate din regiunile Zaporijie și Herson, aceste regiuni fiind parțial sub control ucrainean, a relatat Axios.

De partea cealaltă, oficialii ucraineni au spus că nu le sunt deloc clare detaliile propunerii rusești, dar Constituția ucraineană nu permite cedarea de teritorii.

Astfel și dacă Zelenski ar accepta propunerea Rusiei de a renunța la regiunile estice, pe care Moscova nu le-a cucerit în întregime, atunci ar fi obligat să organizeze referendum, a menționat un oficial ucrainean anonim.

Trump și Zelenski lucrează „pentru a semna ceva” care să nu încalce legile Ucrainei, a relatat Axios.

Confirmând o întrevedere cu omologul său rus, liderul american a declarat că un potențial acord de pace va presupune „un schimb” de teritorii.

„Ei bine, ne uităm la teritorii care au fost disputate vreme de trei ani și jumătate... Deci avem asta în vedere, dar de fapt încercăm să recuperăm o parte din ele. Unele schimburi de teritoriu, e complicat”, a spus Trump în timpul unei conferințe de presă la Casa Albă alături de liderii Armeniei și Azerbaidjanului, care au semnat un acord de pace. 

După anunțul oficial privind o întâlnire între Trump și Putin în Alaska, președintele ucrainean a spus că Ucraina „nu va ceda teritoriul său ocupanților”, subliniind că orice soluție care nu ar include Ucraina va fi „o soluție împotriva păcii”.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite