CDU, debut cu sângul. Partidul lui Merkel pierde alegerile în două landuri germane. Lovitură pentru noul lider ales al CDU, Armin Laschet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Susţinerea pentru CDU este în scădere în întreaga Germanie
Susţinerea pentru CDU este în scădere în întreaga Germanie

CDU, partidul cancelarei Angela Merkel, a suferit două înfrângeri amare, cu doar şase luni înaintea alegerilor generale. Creştin-democraţii s-au clasat pe poziţia a doua în ambele scrutine, dar s-ar putea să nu facă parte din coaliţiile regionale de guvernare, care ar putea fi alcătuite de SPD, liberali (FDP) şi ecologişti.

Partidul cancelarului Angela Merkel a fost înfrânt duminică în alegerile din două landuri germane. Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a obţinut numai 24,1%, respectiv 27,7% în cele două scrutine, arată rezultatele oficiale preliminare, după numărarea tuturor voturilor.

Agenţia apreciază că rezultatele din Baden-Wurttemberg şi Renania-Palatinat prefigurează scena politică din Germania după alegerile generale din septembrie. Până atunci, urmează şi alte alegeri regionale şi la nivel de landuri. În joc este şi succesiunea la funcţia de lider al CDU, care poate asigura şi postul de cancelar, la conducerea viitorului guvern de la Berlin.

"Nu este o seară bună după alegeri pentru CDU", a apreciat secretarul general al partidului, Paul Zemiak, după cele mai mici scoruri obţinute vreodată în cele două landuri. El a recunoscut că voturile indică resentimente tot mai puternice, lipsă de înţelegere şi de răbdare din partea populaţiei în faţa măsurilor de combatere a coronavirusului.

Susţinerea pentru CDU este în scădere în întreaga Germanie. Votul de duminică a avut loc în contextul creşterii continue a numărului de cazuri de COVID-19, al unei campanii dezorganizate de vaccinare şi al unui scandal legat de câştigurile materiale obţinute de unii parlamentari din afacerile cu măşti de protecţie împotriva virusului.

În Baden-Wuerttemberg, Verzii au obţinut cel mai bun rezultat dintre toate partidele, 32,6%, peste cele 30,3 procente din 2016. Reprezentantul lor, Winfried Kretschmann, în vârstă de 72 de ani, şi-a asigurat astfel un nou mandat de prim-ministru al landului; în 2016, el a ajuns la putere în urma dezastrului nuclear de la Fukushima.

Unii oficiali ecologişti au avertizat însă că rezultatele se mai pot schimba din cauza numărului mare de voturi prin corespondenţă.

Oricum, CDU nu mai are poziţia dominantă din trecut în acest land, unde se află sediile unor mari corporaţii germane cum ar fi Mercedes Benz, Hugo Boss, Bosch sau Porsche.

Şi în Renania-Palatinat, câştigătorul a fost acelaşi ca şi în urmă cu cinci ani: Partidul Social Democrat (SPD), a fost votat de 35,7% din cei prezenţi la urne, sub procentajul de 36,2 din 2016, dar suficient pentru păstrarea unui fief cucerit acum trei decenii. Lidera lor, Malu Dreyer, şefa guvernului landului, în vârstă de 60 de ani, are asigurată conducerea pentru un nou mandat.

Candidatul partidului la funcţia de cancelar, Olaf Scholz - în prezent ministru de finanţe în cabinetul Merkel - poate conta pe un sprijin puternic în septembrie în acest land, centrul viticulturii din Germania. El consideră că duminica alegerilor a fost "o zi bună" pentru SPD şi că speranţele sale de a ajunge în fruntea guvernului federal "au devenit vizibile".

La nivel naţional însă, SPD este creditat însă cu numai jumătate din procentajul din Renania-Palatinat.

După alegerile generale din septembrie, pare acum posibilă fie o coaliţie cu Verzii, condusă de CDU, fie o nouă alianţă de trei partide, din care să facă parte şi SPD. Toate aceste formaţiuni au exclus alianţe cu Alternativa pentru Germania (AfD), care a obţinut în ambele landuri unde s-a votat duminică rezultate mai slabe.

După 16 ani la putere, Merkel nu va mai conduce CDU de la toamnă. Partidul ei, împreună cu Uniunea Creştin-Socială (CSU) din Bavaria încă nu şi-a desemnat candidatul la funcţia de cancelar; decizia va fi luată probabil în aprilie sau mai.

Lovitură pentru noul lider ales al CDU, Armin Laschet

   Alegerile de acum au fost o lovitură pentru noul lider ales al CDU, Armin Laschet, care speră să preia succesiunea la Berlin. Este de aşteptat ca Laschet, în vârstă de 60 de ani, premier al landului german cu cea mai mare populaţie, Renania de Nord-Westfalia, să aibă pretenţia de a coordona campania CDU-CSU.

Eşec al CDU după "afacerea măştilor"

Prestaţia CDU a fost monitorizată în mod special la aceste scrutinuri. Pe de o parte pentru că au fost primele alegeri de când la conducerea CDU a fost numit Armin Laschet. Pe de altă parte, din cauza scandalului privind afacerile cu măşti de protecţie de care au profitat anumiţi deputaţi creştin-democraţi. Doi deputaţi CDU din Bundestag au fost nevoiţi deja să părăsească grupul parlamentar conservator din cauza acestui scandal, un al treilea şi-a depus mandatul din cauza unor contacte îndoielnice în Azerbaidjan. Alţi deputaţi CDU sunt anchetaţi de mai mulţi ani în legătură cu posibile activităţi de lobby pentru guvernul azer.

Secretarul general al CDU Paul Ziemiak crede că prestaţia slabă a partidului său în cele două landuri are drept cauze situaţia actuală din regiuni şi scandalul măştilor. Potrivit acestuia, rezultatele din aceste prime teste electorale nu au nicio influenţă asupra numirii candidatului CDU la funcţia de cancelar la alegerile generale din toamnă. CDU şi CSU vor decide asupra acestei chestiuni imediat după Paşte.

Coaliţie "semafor" şi la nivel federal?

CDU nu va aprecia nici faptul că, în ambele regiuni în care au avut loc alegeri duminică, s-ar putea forma aşa numite coaliţii "semafor": alcătuite din social-democraţi (roşu), liberali (galben) şi ecologişti (verde). O astfel de opţiune de coaliţie ar câştiga o atractivitate sporită înaintea alegerilor generale. Candidatul SPD la funcţia de cancelar Olaf Scholz a declarat deja că un guvern federal fără conservatori ar fi posibil, ceea ce rezultă şi din scrutinurile regionale de duminică.

El are însă un rival puternic - Markus Soeder, şeful CSU şi premierul landului Bavaria, apreciat de conservatori şi chiar, potrivit unor sondaje de opinie, de alegători de alte orientări pentru atitudinea dură în privinţa combaterii epidemiei de coronavirus. La 54 de ani, Soeder pare însă rezervat privind viitorul său politic la Berlin, apreciind că baza sa politică este în continuare landul bogat din sud, cu capitala la Munchen. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite