Bruxelles-ul a respins argumentele prin care executivul de la Varşovia îşi susţine reformele în justiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediul Comisiei Europene
Sediul Comisiei Europene

Comisia Europeană a respins argumentele prin care executivul de la Varşovia îşi susţine reformele în justiţie. În perioada următoare, executivul comunitar ar putea cere statelor membre ale UE să „constate existenţa unui risc clar de încălcare gravă“ a statului de drept în Polonia.

Premierul Mateusz Morawiecki nu a detensionat conflictul cu Bruxelles-ul pe tema justiţiei. El continuă linia fostului prm ministru Beata Szydlo, încercând uneori să se adapteze limbajului propriei tabere. În una din declaraţii a comparat instanţele poloneze cu nivelul din Caucaz, unde judecătorii sunt corupţ, iar sentinţele se cumpară. 

Declaraţia aceasta a provocat consternare chiar printre „ulii“ din PiS. Or, Morawiecki trebuia să realizeze o nouă calitate a dialogului cu Comisia Europeana, scrie publicaţia poloneză Rzeczpospolita.

Ministrul polonez de externe, Jacek Czaputowicz, a acuzat miercuri Comisia Europeană că foloseşte standarde duble prin modul diferit în care tratează statele membre, reacţie survenită după ce Bruxelles-ul a respins argumentele prin care executivul de la Varşovia îşi susţine reformele în justiţie, informează Reuters.

În perioada următoare, executivul comunitar ar putea cere statelor membre ale UE să ''constate existenţa unui risc clar de încălcare gravă'' a statului de drept în Polonia. Pentru acest pas va fi nevoie de votul a 22 din cele 27 de state (fără Polonia). Eventuale sancţiuni, precum suspendarea dreptului de vot al Poloniei în Consiliul UE, nu vor putea interveni decât într-o fază ulterioară a procedurii şi cu condiţia unui vot unanim al celor 27, Ungaria anunţând deja că se va opune.

Marţi, guvernul polonez a risipit toate indoielile: nicio concesie, niciun pas înapoi în problema reformei justiţiei. "Nu apare riscul unei ameninţări sistematice a statului de drept", suna răspunsul oficial al guvernului polonez pentru CE. Cum va decurge mai departe această dispută? Aceasta va depinde de atitudinea politicienilor vest-europeni.

S-ar putea ca lui Morawiecki să-i surâdă norocul, deoarece până şi din declaraţiile politicienilor germani se poate trage concluzia că, în faţa crizei generale a UE şi a provocărilor care stau înaintea Europei, presiunea asupra Poloniei ar putea să scadă puţin. Drept rezultat, conflictul în jurul statului de drept ar putea trece pe un plan mai îndepărtat.

De altfel, la doar cinci zile de la investirea cabinetului Merkel la Berlin, primul mini-turneu oficial al cancelarului Merkel, vizează două capitale Parisul şi Varşovia.

Ieri în Varşovia Cancelarul a dat tonul unui discurs ceva mai pragmatic dacă ar fi să comparăm vizita cancelarului german cu vizita premierului Morawiecki de acum o lună la Berlin şi Munchen. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite