Brexit. Cine susţine şi cine se opune ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
brexit

Personalităţi britanice şi-au exprimat opiniile în campania pentru referendumul din 23 iunie din Marea Britanie privind oportunitatea ieşirii din Uniunea Europeană. Peste 300 de importanţi oameni de afaceri le-au cerut alegătorilor britanici să voteze pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană, afirmând că, în opinia lor, „competitivitatea Marii Britanii este subminată de apartenenţa ţării la UE", relatează luni The Telegraph.

Tabăra anti-Brexit 

Richard Branson. În opinia miliardarului britanic, în caz de Brexit (ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană) ar putea urma un război comercial. Branson a spus că, în acest caz, 23 iunie ar fi ''una dintre cele mai triste zile pentru Regatul Unit''. 

Ken Loach, cineast câştigător al Palme d'Or. Loach a expus constant poziţia ambivalentă a multor alegători britanici de stânga, nemulţumiţi de Uniunea Europeană pe care o consideră prea liberală, dar el înclină totuşi să voteze pentru rămânerea Marii Britanii în interiorul forului comunitar.

 „Uniunea Europeană actuală este un proiect neoliberal. Dar dacă ieşim (din UE), atunci ne vom confrunta cu un guvern şi mai de dreapta. Aşadar, poziţia mea, ca şi a numeroase persoane de stânga, este că vom vota pentru rămânerea în UE, dar având o atitudine extrem de critică faţă de Uniunea Europeană'', a explicat Ken Loach. 

Ian McKellen, actor din seria ''Stăpânul Inelelor''. Actorul a avertizat cu privire la un posibil regres în ceea ce priveşte drepturile homosexualilor în cazul părăsirii UE de către Marea Britanie. ''Dacă sunteţi homosexual, sunteţi un internaţionalist. Nu vreau să se revină la ce a fost înainte. Acum este momentul să susţinem Europa'', a declarat el pentru cotidianul The Telegraph. 

Justin Welby, arhiepiscop de Canterbury. Liderul Bisericii Anglicane a atras atenţie asupra pericolului ''cedării în faţa celor mai rele instincte ale noastre'' în cazul părăsirii UE din frica de imigranţi. 

Tabăra pro-Brexit 

Julian Assange. Fondatorul WikiLeaks a acuzat autorităţile britanice de ''utilizarea în mai multe rânduri a UE ca o acoperire politică pentru propriile decizii'', evocând mandatul de arestare european care îl obligă de patru ani să trăiască la ambasada Ecuadorului la Londra. 

James Dyson, creatorul aspiratorului omonim. Deşi majoritatea întreprinzătorilor s-au pronunţat pentru rămânerea în UE, inventatorul susţine Brexit-ul.

Roger Daltrey, solistul trupei The Who. Muzicianul a declarat pentru The Sun că va ''vota cu siguranţă pentru ieşirea'' din UE, estimând că aceasta a fost creată printr-o viclenie. 

„Dacă miroase a şobolan şi arată a şobolan, este probabil un şobolan. Şi să recunoaştem, Europa are un miros'', a spus Daltrey. 

Mick Jagger, solistul legendarei formaţii Rolling Stones, este indecis, dar într-un interviu pentru Sky News a afirmat că pe termen lung Brexit-ul ''ar putea fi benefic''. 

John Cleese, unul dintre actorii din Monty Python, i-a acuzat pe birocraţi că au făcut să dispară „orice urmă de responsabilitate democratică'' în interiorul UE. Printre măsurile evocate de el pe Twitter pentru reformarea UE figurează ''abandonarea euro şi spânzurarea lui Jean-Claude Juncker'', actualul preşedinte al Comisiei Europene. 

Peste 300 de importanţi oameni de afaceri sprijină ieşirea Marii Britanii din UE 

Peste 300 de importanţi oameni de afaceri le-au cerut alegătorilor britanici să voteze pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană, afirmând că, în opinia lor, 'competitivitatea Marii Britanii este subminată de apartenenţa ţării la UE", relatează luni The Telegraph.

Într-o scrisoare publicată în cotidianul britanic, oamenii de afaceri afirmă că birocraţia Bruxellesului „sufocă fiecare din cele 5,4 milioane de firme britanice“ şi susţin că un Brexit le-ar permite „să creeze mai multe locuri de muncă“. 

Printre semnatarii scrisorii se numără Peter Goldstein, unul dintre fondatorii Superdrug, Steve Dowdle, fost vicepreşedinte al Sony, David Sismey, director executiv al Goldman Sachs, şi Sir Patrick Sheehy, fostul preşedinte al British American Tobacco. 

Scrisoarea este semnată de asemenea de sute de persoane având legături cu întreprinderi mici şi mijlocii şi poate fi văzută ca o încercare de a restabili echilibrul după ce Banca Angliei şi Fondul Monetar Internaţional au avertizat săptămâna trecută că un Brexit ar afecta economia Marii Britanii, notează sursa citată. Scrisoarea din The Telegraph este semnată de 306 de lideri de afaceri în nume personal. 

„An de an, Uniunea Europeană cumpără mai puţin de la Marea Britanie deoarece economiile sale stagnează şi milioane de muncitori nu au locuri de muncă. Potrivit lui Mervyn King, fostul guvernator al Băncii Angliei, euro ar putea exploda'“ Birocraţia Bruxellesului sufocă fiecare din cele 5,4 milioane de firme britanice, chiar dacă numai o mică partea dintre acestea fac afaceri cu UE“, se arată în scrisoarea publicată în The Telegraph. 

Cine finanţează cele două tabere

Susţinătorii rămânerii sau ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană au apelat la sprijinul financiar al unor companii, bănci sau persoane, iar mărimea contribuţiilor acestora ar putea să nu fie niciodată cunoscută, relatează Bloomberg.

Organizaţii rivale au intrat într-o cursă de consolidare a poziţiilor înainte de luna aprilie, când Comisia Electorală va selecta cine va fi ”conducător de campanie” pentru fiecare tabără. Desemnarea este însoţită de fonduri de stat în valoare de 600.000 de lire sterline (865.000 dolari), spoturi gratuite în media, precum şi cheltuieli de până la 7 milioane de lire sterline, pe parcursul unei campanii de 10 săptămâni.

Problema este că fiecare parte a atras sume de ordinul milioanelor de lire sterline din partea unor donaturi, între care Goldman Sachs Group, JPMorgan Chase şi fondatorii de fonduri de hedging Crispin Odey şi David Harding, iar majoritatea banilor au venit înainte de 1 februarie, dată după care donaţiile de peste 7.500 de lire trebuie declarate.

”Trebuie să ştim cine dă banii şi cine încearcă de influenţeze dezbaterile. Suntem îngrijoraţi de veniturile nedeclarate, pentru că perioada reglementată este prea scurtă”, a spus Darren Hughes, director adjunct al Electoral Reform Society, care cere schimbarea sistemului de vot.

Comparativ cu Statele Unite, alegerile din Marea Brtianie sunt constrânse de controlul asupra transmisiilor media. Cu banii de campanie sunt finanţate chioşcurile electorale, panourile, promovarea prin poştă, call centerele şi publicitatea digitală.

Istoria arată că bugetele de campanie mai mari pot face diferenţa.

În votul din 1975 pentru Piaţa Comună, precursoarea UE, campania susţinătorilor a atras fonduri de 15 milioane de lire sterline, iar oponenţii numai 1 milion de lire sterline, a explicat Tim Bale, profesor de politică la Queen Mary University din Londra.

Acest fapt a contribuit la înclinarea balanţei în favoarea Pieţei Comune, în proporţie de 67%. Cheltuirea din timp a banilor este esenţială, a arătat Bale.

”Banii care vor face diferenţa la referendum sunt bani angajaţi deja şi probabil deja cheltuiţi”, a spus Bale.

Organizaţia cu cele mai mari şase să câştige statutul de conducător de campanie pentru tabăra pro-UE, Britain Stronger in Europe (Marea Britanie mai puternică în Europa), a atras deja contribuţii mari.

Condusă de Stuart Rose, fost preşedinte al Marks&Spencer, Britain Stronger in Europe a obţinut încă de anul trecut finanţare din partea lui David Sainsbury, al cărui străbunic a înfiinţat reţeaua de supermarketuri J Sainsbury.

David Harding, fondatorul fondului de hedging Winton Capital Management, cu active de 30 de miliarde de dolari, a contribuit la rândul său cu fonduri la sfârşitul anului trecut, şi a devenit co-trezorier.Atât Sainsbury cât şi Harding au refuzat să comenteze.

Bănci americane mari au donat la rândul lor fonduri, îngrijorate că exit-ul Marii Britanii din UE ar putea să le afecteze activităţile din Londra.

Goldman Sachs a donat 500.000 de lire sterline, iar directorii din Londra ai băncii au susţinut public campania de rămânere în UE.

JPMorgan a contribuit cu 500.000 de dolari, iar Morgan Stanley a donat la rândul ei o sumă formată din şase cifre, potrivit unei persoane apropiate situaţiei.

Reprezentanţii JPMorgan şi Morgan Stanley au refuzat să comenteze. Conducătorii de campanie vor depune primele rapoarte de cheltuieli la sfârşitul lunii aprilie, în conformitate cu cerinţele Comisiei Electorale, a spus purtătorul de cuvânt James McGrory.El a refuzat să spună dacă organizaţia va dezvălui donaţiile primite înainte de data de 1 februarie.

Ceea ce se ştie este că tabăra Stronger in Europe are suficienţi bani pentru a angaja 70 de oameni şi strategi de marcă. Între aceştia se află Jim Messina, care a condus campania de realegere a preşedintelui american Barack Obama, în 2012, şi l-a consiliat pe premierul britanic David Cameron în victoria de anul trecut.

Finanţarea grupurilor pro-Brexit care concurează pentru conducerea campaniei este neclară. Vote Leave, campania susţinută de primarul Londrei, Boris Johnson, şi mai mulţi membri influenţi ai Partidului Conservator, pare să fi atras cei mai mulţi bani.

În această campanie au fost atraşi lideri de afaceri bogaţi, care au finanţat anterior Partidul Conservator, între aceştia managerul fondului de hedging Odey şi Peter Cruddas, fondatorul firmei CMC Markets.

Cruddas a declarat în noiembrie anul trecut, pentru Financial Times, că a donat 1 milion de lire pentru Vote Leave, el anticipând că grupul va atrage 20 de milioane de lire.

Directorul Vote Leave, Dominic Cummings, a refuzat să comenteze câţi bani a atras campania. Între facţiunile care susţin Brexit, numai Leave.eu, grup înfiinţat de Arron Banks, finanţator al formaţiunii UKIP, a dezvăluit aranjamentele de finanţare, estimând că va atrage 3,5 milioane de lire până la sfârşitul lunii martie.

Comisia Electorală a promis o mai mare transparenţă referitoare la contribuţiile pentru viitoarele scrutinuri, după ce votanţii au respins independenţa Scoţiei la referendumul din 2014.

La referendumul din 23 iunie, miza este mai mare. Premierul David Cameron a spus că decizia privind apartenenţa la UE este ”una într-o generaţie”, dar traseul banilor de campanie este mai opac ca oricând.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite