Autostrăzile Spaniei, asfaltate de români | adevarul.ro

Autostrăzile Spaniei, asfaltate de români

Publicat:
Ultima actualizare:
0

O echipă de conaţionali din Zaragoza a lucrat la realizarea a sute de kilometri de autostradă şi a zeci de gări pentru trenuri În ultimii 15 ani, românii care lucrează în construcţii

O echipă de conaţionali din Zaragoza a lucrat la realizarea a sute de kilometri de autostradă şi a zeci de gări pentru trenuri

În ultimii 15 ani, românii care lucrează în construcţii au schimbat faţa Spaniei. Echipele de muncitori români au transformat Zaragoza într-un oraş al mileniului trei.

Ioan Şteţco şi echipa lui au la activ mii de kilometri de asfalt şi zeci de gări de tren ridicate. În prezent, ei construiesc o parte din reţeaua metroului din Zaragoza.

"Drumuri bune, cât nu vor face americanii în România nici acum, nici peste 10 ani", spun cu mândrie românii.

Ioan (30 de ani) sau "Blondu", cum îl strigă cei din echipă, este din Maramureş, iar în Spania şi-a format echipa numai din români. "Lucrăm împreună de 10 ani. Oamenii au venit din toate colţurile României", spune "Blondu".

Eduard Sanda (21 de ani) se destăinuie: "În ţară, am fost golan; în Spania, n-a trebuit să-mi spună nimeni să muncesc, pentru că <> plăteşte bine, între 1.500 şi 3.000 de euro pe lună."

Aceasta este "echipa de la metrou" care a lucrat şi în Madrid, Barcelona, Sevilla sau Tarragona. Ioan n-a socotit niciodată câte mii de kilometri de drum a asfaltat sau câte intrări de staţii de metrou a construit echipa lui.

Românii, preferaţi de constructorii spanioli

"Important este că am lucrat bine şi ne-a angajat cea mai mare firmă de construcţii din Spania. Fără şpagă, fără cunoştinţe sau relaţii, doar pe muncă de calitate. Am lucrat mai mult noaptea, da' noi, românii, suntem şi buni, şi harnici, nu ca alţii care învârt mătura prin şantier", spune "Blondu".

Inginerul Marius Leonte precizează: "Tronsonul de metrou nu-i o lucrare simplă, iar tehnologia mai are şi ea noutăţi. M-au uimit colegii de echipă care au avut diverse meserii acasă, iar aici au învăţat cum să mânuiască maşinile şi utilajele din mers." Sau, cum spune Adrian Constantin, "sunt tâmplar de meserie, şi iată-mă aici, construind un metrou. De la tâmplărie la construcţii e cale lungă, dar românul învaţă repede şi nu se face de râs."

Oamenii îl preferă pe "Blondu" pentru că le plăteşte chiria, transportul, asigurările sociale şi salariul, până la 3.000 de euro. Ioan Şteţco şi oamenii lui pot spune că, în 10 ani, în aproape toate oraşele mari ale Spaniei, cel puţin un drum, o casă şi un pavaj au fost făcute de mâna lor.

Top articole

Partenerii noștri