Atentate teroriste la Paris. Autorităţile din Belgia şi Franţa caută doi suspecţi care ar fi călătorit cu Salah Abdeslam în Ungaria
0Poliţiile belgiană şi franceză caută în mod activ doi noi suspecţi care ar putea avea legătură cu atentatele din 13 noiembrie de la Paris, după ce ancheta a stabilit că aceştia au călătorit cu Salah Abdeslam în luna septembrie în Ungaria, cu documente de identitate false.
Potrivit anchetatorilor, Salah Abdeslam, suspectul cheie aflat încă în libertate, a călătorit de două ori în Ungaria în septembrie, cu un automobil închiriat. Pe data de 9, el a fost supus unui control la frontiera dintre Austria şi Ungaria, în timp ce era însoţit de doi bărbaţi care au prezentat cărţi de identitate belgiene false, pe numele Samir Bouzid şi Soufiane Kayal, informează AFP.
Suspecţii „sunt periculoşi şi probabil înarmaţi“, a avertizat poliţia belgiană.
Conform procurorilor federali, cartea de identitate falsă pe numele Soufiane Kayal a fost folosită pentru închirierea unei locuinţe din oraşul belgian Auvelais, percheziţionată în ziua de 26 noiembrie.
Cealaltă carte de identitate, pe numele Samir Bouzid, a fost utilizată la data de 17 noiembrie, în jurul orei locale 18.00, într-un oficiu Western Union din Bruxelles, pentru transferul a 750 de euro către Hasna Aitboulahcen, verişoara presupusului organizator al atentatelor, Abdelhamid Abaaoud. Amândoi au fost ucişi în asaltul dat o zi mai târziu de forţele de poliţie asupra apartamentului în care se baricadaseră în suburbia pariziană Saint-Denis, transmite Agerpres.
Wall Street Journal: Abdelhamid Abaaoud a avut contacte în Marea Britanie
Potrivit unor oficiali occidentali citaţi de Wall Street Journal, Abdelhamid Abaaoud a avut legături cu persoane ce trăiesc în Marea Britanie.
„Mai multe persoane suspectate de legături cu Abdelhamid Abaaoud (...) se află în Regatul Unit“, scrie Wall Street Journal în ediţia de vineri, citând oficiali occidentali anonimi.
„Aceste persoane, dintre care unele de origine marocană“, ca Abdelhamid Abaaoud, se află „în regiunea Birmingham“ din centrul Angliei, potrivit cotidianului, relatează Agerpres.
În plus, „cel puţin o persoană implicată în atacurile“ de la Paris „se presupune că a călătorit în Marea Britanie înainte“ de 13 noiembrie, potrivit aceleiaşi surse.
Poliţia britanică a refuzat să comenteze aceste informaţii, potrivit Wall Street Journal.
Oraşul Birmingham a fost deja menţionat în cazuri de extremism islamic, mai scrie cotidianul.
Junaid Hussain, devenit recrutor al Statului Islamic prin intermediul reţelelor de socializare şi ucis într-un atac al coaliţiei în Siria în august, era originar din Birmingham. În plus, „mai multe celule teroriste islamice de origine nord-africană sunt legate de oraş şi regiunea sa“, aminteşte Wall Street Journal, citat de Agerpres.
Atentatele din 13 noiembrie de la Paris, soldate cu 130 de morţi şi 350 de răniţi, sunt cele mai sângeroase cunoscute vreodată de Franţa.