Asediul Capitoliului, semnal de alarmă pentru democraţii europeni: am putea asista la aşa ceva în Europa?

Asediul Capitoliului de la Washington ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru democraţii europeni, dar şi societatea civilă democrată, întrucât Europa nu este ferită chiar dacă atitudinea sa faţă de acele evenimente tinde să fie de superioritate, scrie, în euobserver, Koert Debeuf, cercetător asociat la Institutul de Studii Europene al Universităţii Vrije din Bruxelles. De fapt, am putea asista la fel de bine la un marş spre Bruxelles.

Europenii tind să privească de sus saga americană desfăşurată la Washington, întrucât „noi, europenii educaţi, nu i-am acorda votul nostru unui om precum Trump”. Asaltul asupra Capitoliului a fost ceva şocant, dar nicidecum prea surprinzător, ţinând cont că alegătorii săi au fost mereu conştienţi de incapacitatea sa de a distinge între fapte şi minciună. Or, nu le-a păsat şi au mers pe mâna lui oricum, aproape oferindu-i un al doilea mandat.

Alegătorii au votat pentru el în ciuda autoritarismului, ci în virtutea lui.

Totuşi superioritatea europenilor este orientată greşit, iar asta nu e posibil decât prin prisma faptului că „ne uităm cu uşurinţă istoria chiar şi pe cea recentă”.

„Uităm de marşul lui Mussolini asupra Romei din 1922, puciul eşuat al lui Hitler din 1923, incendierea Parlamentului german din 1933 (atribuită comuniştilor şi care i-a permis lui Hitler să preia puterea totală - n.red), regimul juntei militare din Grecia începând din 1967, tentativa de lovitură din Spania din 1981, războiul din fosta Iugoslavie şi campania recentă pentru Brexit, plină de minciuni. Ca să nu mai vorbim de confiscarea fascistă a Europei în anii 30, ca şi de cel de-al Doilea Război Mondial”.

Astfel că trebuie să ne punem întrebarea: după marşul de pe Dealul Capitoliului, am putea asista în viitor la un marş spre Bruxelles?

„Răspunsul este afirmativ. Europa se confruntă cu aceleaşi forţe întunecate”, scrie Debeuf.

Exemple evidente ale acestui viitor sunt Polonia şi Ungaria, dar nu sunt singurele - de pildă, ne-am putea aminti de faptul că, în Franţa, Marine Le Pen a primit o treime din voturi în cadrul alegerilor prezidenţiale franceze din 2017. Azi „peisajul politic a devenit unul extrem de volatil„ fiind posibil ca partide nou-apărute să câştige alegerile ca după câţiva ani să dispară din scenă.

 FOTO SHUTTERSTOCK

După ororile Primului Război Mondial Europa a trecut printr-o epidemie mortală, şi anume Gripa Spaniolă, ca şi prin printr-o criză financiară după prăbuşirea bursei de pe Wall Street. În plus, revoluţia rusă a adus un număr mare de refugiaţi în Europa.

În vremurile mai recente, după atacurile de la 11 septembrie, Europa s-a confruntat cu atacuri teroriste, o aşa-numită criză a refugiaţilor, iar acum cu o pandemie. Chiar dacă circumstanţele sunt altele , „cocktailul de crize” este destul de similar atunci şi acum. Este vorba de un „cocktail de experienţe traumatice care îi face pe oameni receptivi la o anume ideologie promotoare a unui trecut mitic în care lucrurile mergeau mai bine, şi anume una a „noi versus ei”, a oamenilor obişnuiţi contra aşa-zisele elite.

Chiar dacă aceste ideologii au îmbrăcat forme diferite, o aceeaşi poveste se află la baza tuturor: „Make America Great Again” este doar un exemplu al aceleiaşi ideologii în ascensiune în întreaga lume - regimul lui Putin în Rusia, al lui Modi, în India, Sisi, în Egipt, Erdogan, în Turcia, Bolsonaro, în Brazilia, Orban, în Ungaria, şi aşa mai departe.

„Fiecare dintre aceşti lideri este capabil să instige mulţimea aşa cum a făcut-o Trump la Washington şi am face bine să ne pregătim pentru o asemenea posibilitate”, scrie analistul.

Ce poate face Europa

Întrebarea care se pune este ce ar trebui să facă sau cum ar putea democraţii să împiedice aceleaşi tip de incidente în Europa.

Sarcina de a lupta contra populismului, teoriilor conspiraţiei. Ştirilor false şi miturilor istorice nu e nicidecum una facilă. Aşa se explică faptul că mulţi dintre cei cu convingeri democrate aleg să procedeze prin a împrumuta din strategiile dreptei extreme, şi anume printr-un soi de diluare a tezelor lor şi pronunţându-se ei înşişi contra refugiaţilor şi devenind la rândul lor întrucâtva islamofobi.

Am putut vedea această strategie la lucru în Franţa, atunci când preşedintele Nicolas Sarkozy a împrumutat elemente din discursul lui Le Pen. Emmanuel Macron a mers pe o cale similară după decapitarea profesorului într-o suburbie a Parisului.

Totuşi lecţia pe care Macron şi cei care preferă să împrumute din argumentele dreptei radicale ar trebui să o ia din exemplul lui Sarkozy este că asta înseamnă doar fortificarea poziţiei extremismului dreptei. Să îi numim pe aceştia „shifters” - cei care aleg să-şi schimbe discursul (n.red).

Însă există o strategie cu totul opusă care, în loc să execute o schimbare a opiniei, confruntă frontal dreapta radicală, şi cea anume adoptată de „holders”, cei care rămân pe poziţie. 

Principalul exemplu al unei atare strategii este cel mai probabil cancelarul german Angela Merkel, care, în cursul „crizei refugiaţilor”, a preferat să nu cedeze discursului dreptei extreme şi să-şi menţină poziţia iniţială: „Wir schaffen das” („ne vom descurca”). Atunci o mulţime de voci au crezut că face o enormă greşeală soldată cu încheierea mandatului său sau chiar cu ieşirea din scenă a partidului său, CDU. S-a întâmplat exact opusul.

Susţinători Brexit la un protest la Londra septembrie 2019 FOTO SHUTTERSTOCK

Înseamnă asta că drepta extremă nu pune niciun fel de probleme în Germania? Nicidecum, ci doar că aceasta nu impune agenda politică aşa cum se întâmplă în alte ţări europene.

Acestea fiind spuse, „e timpul ca democraţii să se trezească. De fapt, ar trebui spus, că noi democraticii ar trebui să o facem - politicieni, jurnalişti, societatea civilă. Ar trebui să renunţăm la înclinarea discursului şi să ne menţinem ferm pe poziţiile democratice. N-ar mai trebui să tolerăm comportamentul antidemocratic al guvernelor din Ungaria şi Polonia şi să dăm un semnal clar către alte guverne şi partide că trădarea valorilor noastre democratice este inacceptabilă.

Dacă nu facem asta, ne vom trezi că vor organiza un marş spre Bruxelles”, a scris Koert Debeuf, şeful de personal al preşedintelui grupului ALDE (liberali şi democraţi) din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, între 2009 şi 2011.