Angela Merkel, prinsă la mijloc între o Europă unită şi una care nu ar mai conta la nivel global

Germania este împărţită în acest moment între două tabere, iar rezultatul final se va vedea în septembrie, odată cu alegerile federale. Cancelarul Angela Merkel are de rezistat criticilor din ambele părţi: euroscepticii vor ca Germania să nu se mai implice atât de mult, pe de cealaltă parte partizanii unei Europe unite nu vor ca Germania să cedeze presiunilor.

„The Daily Telegraph“ realizeză o analiză a peisajului politic german, în centrul căruia se află Angela Merkel. Pe măsură de conflictul se actutizează în eurozonă, Germania este iar în centru. Astfel, Merkel a fost acuzată din multe părţi. În Italia, votanţii au respins măsurile de austeritate, în Grecia şi Cipru Merkel e considerată o nazistă, iar Francois Hollande a acuzat-o pe Angela Merkel că este de o intransigenţă egoistă.

Merkel, între vocile contradictorii ale analiştilor

De asemenea, ultima voce care s-a aliat scepticilor este Oskar Lafontaine, care a fost ministrul de finanţe al Germaniei când euro a fost introdus. El a susţinut ruperea zonei euro pentru a ajuta sudul să se recupereze. „Germanii nu recunosc încă faptul că cei din Europa de Sud, inclusiv Franţa, vor fi forţaţi de condiţiile actuale să lupte împotriva hegemoniei germane“, a avertizat Lafontaine.

Ministrul de finanţe al Germaniei, Wolfgang Schauble, consideră că Europa va trece peste criză cu euro intact şi cu mecanisme mai puternice pentru prezervarea acestuia. Într-un discurs la Universitatea Oxford, el a sugerat că în momentul când a fost introdusă moneda unică, Europa nu avea unitate fiscală, nu exista un control supranaţional asupra bugetelor şi nicio o reglementare bancară. În momentul de faţă, Germania doreşte ca Uniunea Europeană să aibă un cuvânt de spus asupra bugetelor naţionale. Cu toate acestea, nu toţi sunt de acord. Noul prim-ministru italian, Enrico Letta, a spus că „nu vreau să justici alegerile domestice. Ştim că cetăţenii germani nu au nicio intenţie de a ne spune ce să facem“.

În acest context, Germania a fost forţată să facă mici compromisuri, relaxând ţinta pentru deficit, iar în cazul Franţei, Merkel oferă alternativă de a face reforme economice pentru a reduce costurile muncii. Mişcarea este o recunoaştere necesare a nepopularităţii tăierilor de salarii. Rata de şomaj în eurozonă este de 12,1% şi va rămâne aşa până în 2014, potrivit predicţiilor Comisiei Europene. De asemenea, în Grecia şi Spania, şomajul în rândul tinerilor a ajuns la 50%. Cu toate acestea, Germania consideră că francezii nu muncesc destul, ocupând al doilea loc în clasamentul celor mai puţine ore muncite pe an, dar costurile sociale pe care le are statul din hexagon sunt printre cele mai mare.

Fantomele trecutului Germaniei divizate

În aceste condiţii, germanii nu sunt la fel de dispuşi să accepte salvarea unor ţări care nu iau măsuri. Astfel, scrie „The Telegraph", ar fi nedrept pentru germanii obişnuiţi, care au îndurat o decadă de stagnare salarială, să fie chemaţi pentru a-i salva pe „fraţii" europeni. Deşi Merkel este populară în sondajele electorale pentru septembrie, ţara este împărţită între instincte contradictorii. Pe de-o parte votanţii vor să ţină euro intact, dar pe de altă parte există limite ale acestei solidarităţi. Analiştii germani consideră că este nedrept ca Germania să întreţină ţări „căpuşă“ cum sunt Cipru şi Irlanda.

Aceeaşi dilemă se aplică şi în cazul refomrei bancare, unul dintre punctele cheie ale strategiei de salvare a Europei din criză. În acest moment, consensul european este faptul că, înainte de a salva băncile, banii plătitorilor de taxe trebuie protejaţi. Privind toate aceste lucruri, campania electorală din Germania se anunţă interesantă. Există voci şi din eşicherul politic de dreapta sau stânga care cer finalul epocii euro. Principalii sceptici sunt cei de la partidul Alternativa pentru Germania, care au 5% în sondaje. Dar Merkel încă profită de faptul că a fost considerată o imagine a cumpătării, spunând că germanii nu pot plăti pentru ca grecii să se ducă la plajă. Cu toate acestea, nici această declaraţie nu este în totalitate corectă, dat fiind că Germania a profitat de exporturi.

În plus, una dintre marile frici ale analiştilor este faptul că într-o Europă în plin conflict, ţărilşe continentale vor rămâne în urma marilor puteri mondiale, mai ales pe fondul dezvoltării Braziliei şi Chinei. O Europă divizată ar deveni irelevantă în acest context. Merkel a declarat că „Am trăit colapsul unei ţări (Germania de Est). Sistemul economic a cedat sub influenţă sovietică. Nu vreau să deschid ochii şi să văd cum Europa o ia pe acelaşi drum“. Deşi Merkel nu doreşte o Europă divizată, de-a lungul continentului european se trezeşte la viaţă un nou capitol al naţionalismului, din cauza costurilor foarte mari pentru salvarea euro. Aşadar, o ţară disperată să ţină Europa unită, pentru a scăpa de fantomele trecutului ei, riscă să trăiască un viitor unde Europa nu mai este importantă pe scena globală.