Angela Merkel începe să-şi pregătească succesiunea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefa Uniunii Creştin-Democrate germane, Angela Merkel, a răspuns criticilor interne din partidul său, potrivit cărora este nevoie de o înnoire la vârf, şi a desemnat-o, luni, pe Annegret Kramp-Karrenbauer pentru postul de secretar general al formaţiunii.

În vârstă de 55 de ani, Annegret Kramp-Karrenbauer, şefa guvernului din micuţul land federal Saarland, din sud-vest,  considerată ca fiind foarte apropiată de Merkel, urmează să fie învestită oficial în această funcţie în cadrul congresului formaţiunii ce va avea loc peste o săptămână la Berlin, notează France-Presse.

Desemnarea ei în acest post strategic, al doilea ca importanţă din partid, şi din care o va sprijini pe Merkel, aflată la şefia formaţiunii din 2000, a venit în contextul în care secretarul general al Uniunii Creştin-Democrate (CDU) Peter Tauber, în vârstă de 43 de ani, şi-a anunţat demisia din motive de sănătate. 

În ultima perioadă, el a fost intens criticat în partid ca urmare a rezultatului dezamăgitor înregistrat de CDU la alegerile federale legislative din luna septembrie (32,9%).

Angela Merkel a declarat că desemnarea lui Kramp-Karrenbauer a fost primită cu „o largă aprobare“ de conducerea formaţiunii. 

Potrivit şefei conservatorilor, Kramp-Karrenbauer este cea care a dorit să ocupe acest post. „Această idee m-a emoţionat şi m-a câştigat imediat“, a afirmat Merkel, fără a o numi însă oficial pe politiciana din Saarland drept potenţială succesoare la şefia guvernului federal.

La rândul său, Annegret Kramp-Karrenbauer a respins potenţialul său statut de „prinţesă moştenitoare“, precizând că nu îşi însuşeşte „această etichetă“.

Cotidianul german „Süddeutsche Zeitung“ a comentat însă că acesta este „primul semnal clar în dezbaterea din jurul succesiunii“ cancelarului, o dezbatere care va începe în cel mult patru ani.

Supranumită „Merkel a Saarlandului“ sau „mini-Merkel“, având în vedere asemănările dintre ea şi cancelarul german atât din punct de vedere al ideologiei, cât şi al caracterului, Annegret Kramp-Karrenbauer este cunoscută şi sub iniţialele „AKK“.

Căsătorită şi mamă a trei copii, licenţiată în ştiinţe politice şi drept public, ea se află la conducerea landului Saarland din 2011. Deşi nu are experienţă ministerială la nivel naţional, are experienţa „marilor coaliţii“ cu cei de centru-stânga, conducând în Saarland o alianţă cu social-democraţii pentru al doilea mandat consecutiv.

La fel ca Merkel, Kramp-Karrenbauer apără o direcţie centristă pentru CDU în faţa presiunilor în creştere pentru un viraj mai pronunţat la dreapta pentru contracararea ascensiunii extremiştilor de dreapta. Este însă mai fermă decât cancelarul în problema migranţilor, mai ales în privinţa celor care mint în legătură cu identitatea lor.

Desemnarea ei vizează să le ofere garanţii contestatarilor din aripa de dreapta a partidului, care reclamă o înnoire la şefia formaţiunii.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite