ANALIZĂ De ce europenii s-au lăsat seduși de extremiști. Analist: „În Vest, tot mai mulți tineri sunt cu citatele lui Lenin și Troțki”

Răsturnarea de situație din Franța, unde stânga a câștigat turul 2 al alegerilor, înseamnă un balon de oxigen pentru Franța și UE, dar nu aduce liniște deplină. Analistul Ștefan Popescu analizează, pentru „Adevărul”, motivele care au dus la creșterea partidelor extremiste în toată Europa.

Extremiștii de stânga cresc în Europa, la fel ca extrema dreapta. FOTO: Arhivă Adevărul

În ultimii ani, creșterea extremei dreapta în aproape tot continentul anunță vremuri complicate, mai ales că la orizont se profilează și alegerile din Statele Unite ale Americii, unde un alt populist, Donald Trump, pare favorit să câștige. Echilibrul din Franța și în general de pe continent este cu atât mai fragil cu cât tendința generală, cel puțin în ultimii 10-12 ani, a arătat că partidele populiste de dreapta, chiar extremiste, cresc treptat, culminând cu rezultatele obținute în acest an.

Iar dacă statistica arată că aceste partide sunt pe val din Vest, din Franța și Germania, până în Est, în țări ca Ungaria și Slovacia, problema care se pune este care sunt factorii care le-au favorizat, cu atât mai mult cu cât partidele mainstream sunt într-o evidentă pierdere de turație.

„Adevărul” a abordat această problemă cu analistul politic Ștefan Popescu, doctor în Științe Politice și cu două masterate la celebra universitate pariziană Sorbona, actualmente profesor la Școala Naţională de Studii Politice și Administrative.

Oamenii au sentimentul că imigrația a scăpat de sub control

„Sunt aici mai multe chestiuni, una de fond, de schimbare structurală, schimbări structurale în cadrul societăților vestice, occidentale. Să aceste schimbări structurale vizează sentimentul de declin pe care îl trăiesc principalele grupuri etnice În Franța, francezii autohtonii care se tem de creșterea numărului imigranților. Se vorbește de atingerea unui prag, cel puțin ei așa percep că musulmanii au atins un anumit prag. Și mai ales e vorba de anumite evenimente, de provocările din școli, de decapitarea profesorului Samuel Paty, care a dus la o anumită tendință de autocenzură în cazul profesorilor care predau istorie, cultură civică, științe sociale, aspect pus în evidență de mai multe cercetări sociologice făcute în lumea școlii”, începe Popescu.

Toate acestea fac ca în rândul francezilor să existe percepția că autoritățile au subestimat influxul de oameni, care ulterior a devenit de necontrolat, iar o bună parte dintre cei proaspăt sosiți refuză să se integreze și să muncească, astfel că serviciile sociale se află sub o presiune nemaiîntâlnită. În contrapondere, extrema stânga a crescut foarte mult, susținută și de străinii naturalizați în Franța, însă discuția este valabilă și în cazul altor state europene.

Stânga radicalizată 

„De cealaltă parte, există și o radicalizare a stângii, aceasta este o reacție la întărirea dreptei radicale și, bineînțeles, și ca urmare a unei opțiuni tactice electorale de exploatare, dacă vreți, a votului comunității musulmane. Nu întâmplător, curentul reprezentat de Jean-Luc Mélenchon este definit islamostângism. Există un al doilea factor structurant în societatea franceză, declinul general pe care îl resimt francezii cu privire la propria lor țară și sentimentul de declin tot timpul în perioade istorice generează frici existențiale”, adaugă profesorul.

De asemenea, scăderea nivelului de trai, în Franța și în toată Uniunea Europeană, erodarea puterii de cumpărare a oamenilor care a afectat cu precădere jumătatea inferioară a clasei de mijloc și pe cei cu venituri scăzute au turnat gaz pe foc și au contribuit la apariția unui climat de nemulțumire.

Sărăcirea clasei de mijloc și insecuritatea, cauzele nemulțumirii populației

„Erodarea puterii de cumpărare a claselor populare și mijlocii, în ciuda măsurilor care au fost luate de redresare a puterii de cumpărare, Franța fiind țara care are cele mai mari cheltuieli sociale din spațiul occidental, a provocat o reacție a populației. În Franța a fost și un vot protest împotriva elitelor, un vot protest de respingerea masivă a președintelui francez Emmanuel Macron”, completează Ștefan Popescu.

Inflația, creșterea prețurilor la produsele de bază și incertitudinea l-au marcat pe alegătorul european. Iar instabilitatea generală, întreg contextul, din Orientul Mijlociu și până în Ucraina, a creat neliniști profunde și a afectat economiile din Uniunea Europeană.

„Bineînțeles, chestiunea inflației, deci problemele economice, percepția crizei și o anumită instabilitate, dacă vreți, o atmosferă tensionată, generată de context. Vorbim de războiul din Ucraina, de crize în Orientul Mijlociu, competiția dintre Statele Unite și China. Și nu numai, pentru că și Europa intră în această competiție, care este și una comercială. Toate acestea creează și o atmosferă oarecum de neliniște, care îi face pe cetățeni să aibă un anumit comportament”, e opinia sa.

Politicile climatice hazardate au sărăcit și mai mult populația

Guvernele europene fie nu au văzut, fie au subestimat acest val de nemulțumire populară, care s-a transformat într-un adevărat tsunami. În Franța au existat mișcările „Vestelor Galbene”, reprimate de poliție, iar în toată Europa au fost protestele fermierilor, a căror nemulțumire nu a rămas fără urmări. Politicile climatice dure promovate de la Bruxelles au avut, de asemenea, un rol important, în condițiile în care prețurile energiei și a combustibililor au crescut vertiginos și au afectat din plin economiile europene și puterea de cumpărare a oamenilor.

„Revoltele din Paris au fost provocate de, pentru că asta este o altă cauză imediată, crizele economice succesive, cea provocată de pandemia de COVID-19, creșterea prețurilor la energie, ca urmare a acestei crize, dar și a investițiilor în sectorul verde și măsurilor europene care impun costuri suplimentare de adaptare companiilor și care se răsfrâng în prețuri la energie superioare pentru consumatorii finali”, mai arată Popescu.

Nu întâmplător, la Bruxelles se reanalizează costurile Green Deal, iar tot mai multe voci care susțineau fără rezerve această politică au ajuns la concluzia că politicile climatice promovate în ultimii ani au fost hazardate. Edificator este gestul lui Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE de la Bruxelles, care a promis eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie și a vorbit și despre alte măsuri similare ce ar putea fi luate în curând, pentru a reduce prețul extrem de piperat plătit de cetățeanul european pentru susținerea unor politici climatice cel puțin hazardate, care s-a răsfrânt asupra populației.

„Asta este clar, politica climatică este analizată la Bruxelles. Adică, toate au un cost, investițiile cerute de Green Deal trebuie să le acopere cineva, pentru că singure statele nu pot face față de unele singure, așa că o mare parte din costuri sunt suportate de consumatori. Dar nu e vorba aici numai de asta. Este vorba și de faptul că această creștere a prețurilor a fost potențată și de războiul din Ucraina, pentru că, mă rog, au fost probleme în aprovizionare, incertitudini pe piața europeană, iar toate acestea au contribuit la creșterea prețurilor la energie. Ați văzut protestul Vestelor Galbene care a fost provocat tocmai de prețurile la energie, creșterea prețului la carburanți și, bineînțeles, protestul agricultorilor. Toate aceste mișcări sociale au avut aceleași motive, creșterea prețurilor la carburanți și energie, care fac ca activitatea economică și, bineînțeles, traiul zilnic să fie tot mai greu”, punctează Popescu.

Toate acestea sunt cauze serioase, însă nu singurele.

Ghidați de învățăturile lui Lenin și Troțki

„Mai există o anumită cauză, mă refer la diluarea memoriei istorice. Aluziile antisemite ale unor lideri din partea stângii radicale reprezintă nu numai o tactică cinică de a exploata votul comunității musulmane și sensibilitățile cu privire la situația din Palestina, deci a exploata o oportunitate, din punct de vedere electoral, dar este și o îndepărtare de un trecut problematic din istoria Franței. Mă refer la anii 40-44, când au fost, bineînțeles, politici antisemite ale statului francez condus de mareșalul Philippe Pétain și toate acele orori. Acum, generațiile care votează sunt născute după acesi ani, sunt rupte oarecum de acel trecut”, detaliază profesorul.

Așa s-a ajuns nu numai la o radicalizare a dreptei, despre care se vorbește enorm, ci și la un proces similar în privința stângii, dar despre care se vorbește mult mai puțin.

„Această îndepărtare de trecut, adică această opțiune pentru radicalism, a întărit extrema stângă și a făcut-o populară în Vest. Vedem tineri, vedem oameni chiar educați anticapitaliști, oameni care sunt cu citatele lui Lenin, pentru că sunt militanți din stânga radicală nu ezită să-l citeze pe Lenin. Sigur, nouă celor din Est ni se par lucruri cel puțin exotice, le-am considera surprinzătoare. Aici nu prea vezi pe nimeni să vorbească despre Lenin și Troțki, dar în Occident sunt generații care n-au avut niciodată de a face cu Uniunea Sovietică oameni care au fost beneficiarele prosperității din aceste societăți, din țările capitaliste, dar care nu cunosc ce a adus comunismul pentru țările din Est”, mai spune profesorul.

Nu în ultimul rând, partidele mainstream, conducătorii, nu doar că nu au văzut aceste probleme sau nu au realizat pe deplin riscurile, dar au comis și alte erori care s-au întors împotriva lor. Așa a apărut și o ruptură între politcieni și cetățeni, exploatată imediat de populiști și de extremiști.

Partidele mainstream, autiste

„Vreau să vă mai spun că mai este și o evoluție, iar aceste evoluții structurale se manifestă și pe terenul politic, în sensul în care partidele tradiționale nu au știut să dea un răspuns acestor schimbări din societate, s-au dus spre centru în încercarea lor de a acoperi cât mai bine preocupările cetățenilor, care nu mai aveau nici de a face unele nici cu stânga, nici cu dreapta, dar au lăsat libere și eșicherul tradițional al politicii, care rămâne stânga-dreapta. Și atunci forțele radicale au găsit un spațiu gol, devenind practic reprezentantele dreptei și stângii.”

De asemenea, în multe cazuri, polticieni cunoscuți au devenit din ce în ce mai radicali și s-au îndepărtat de centrul-dreapta sau de socialismul tradițional și au ales să facă anumite concesii partidelor de extremă. Cel mai bun exemplu vine tot din Franța, unde François Hollande, fostul președinte socialist al Franței, și-a depus candidatura pe listele noului Front Popular. O situație asemănătoare se regăsește și pe celălalt mal al Atlanticului, în Statele Unite ale Americii, unde moderații sunt tot mai rari.

„Deci, iată, Hollande nu a ales să candideze pe liste independente ale Partidului Socialist, care probabil ar fi avut un scor ridicol de mic la alegerile din Franța. Situația e asemănătoare și în Statele Unite, unde Partidul Republican a devenit un partid radical, am putea să-i spunem partid trumpist, iar republicanii moderați aproape au dispărut din peisaj, sunt foarte puțini. În orice caz, în SUa au o poziție ultra-minoritară, însăși Nikki Haley, care i-a rezistat cel mai mult lui Trump, a sfârșit prin a sfătui votanții republicani să-l voteze. La fel și în Franța, dreapta e reprezentată în acest moment de Reuniunea Națională, iar în stânga este reprezentată, în primul rând, de Franța nesupusă, iar în Statele Unite, aripa stânga a Partidului Democrat este tot mai vizibilă, dovadă și aceste poziții ultra-ortodoxe și inflexibile în ce privește chestiunea palestiniană”, încheie Ștefan Popescu.