„Am venit să luptăm, nu să ne irosiți”. Detalii tulburătoare despre destrămarea Legiunii Internaționale a Ucrainei

Publicația ucraineană „New Voice” relatează povestea unui voluntar britanic în Legiunea Internațională a Ucrainei, între timp desființată. Acesta critică lipsa de transparență a armatei ucrainene și modalitatea în care s-a făcut transferul voluntarilor în alte unități.

Charlton, în vârstă de 43 de ani, veteran în cadrul forțelor de rezervă ale armatei britanice și fost consultant în domeniul tehnologiei, povestește că s-a înrolat ca voluntar în octombrie 2025.

„Mi-am făcut temele. Am analizat unde Ucraina are nevoie de ajutor, unde aș putea aduce plus valoare în mod realist”, spune el.

Legiunea Internațională a fost o alegere naturală - nu pentru că ar fi fost neapărat o opțiune atrăgătoare sau ușoară - ci prin structura sa diferită, bazată pe voluntariat, dar și reputația de relativă transparență, competență și abilitatea de a integra armonios foști soldați occidentali, cadre universitare, ingineri și civili în uniformă, fără a le impune acestora o comandă rigidă de tip sovietic.

„Armata britanică m-a învățat că nu dai pur și simplu o sarcină. Explici scopul. Așa îi faci pe oameni să își asume riscuri în mod inteligent.”

Dar după ce Ucraina a desființat Legiunea Internațională, tocmai această distincție importantă între supunere oarbă și angajament informat s-a fisurat, erodând încrederea între voluntari și comandanți.

Antrenamentul alături de Batalionul Patru al Legiunii s-a derulat rapid și sub constrângeri semnificative de timp, reflectând presiunile unei țări aflate în război. Programul era rudimentar și inegal, iar condițiile erau adesea dificile. „Uneori mâncam o masă la fiecare câteva zile”, își amintește Charlton. „Nu din proprie voință, ci pentru că mă îmbolnăveam încontinuu.”

În ciuda acestor greutăți, moralul voluntarilor occidentali era ridicat. Foștii soldați din Marea Britanie, Statele Unite și Europa s-au conectat rapid, împărtășind un limbaj profesional comun și un sentiment al disciplinei. Dar și civilii s-au adaptat, absorbind obiceiurile și argoul ce făceau comunicarea mai ușoară pe câmpul de luptă. Diversitatea voluntarilor Legiunii, departe de a fi o slăbiciune, a funcționat adesea ca un multiplicator de forță.

După care, la începutul lunii decembrie, au început să circule tot felul de zvonuri.

Legiunea Internațională urma să fie desființată sau reorganizată. Nu a avut loc nicio ședință oficială de informare. Nicio explicație clară. „Nimeni nu ne-a spus”, a spus Charlton. „Am aflat punând întrebări.”

Tăcerea a cântărit greu. Într-o armată construită pe încredere, absența informațiilor este în sine un mesaj. Voluntarilor li s-a spus că nu își pot încălca contractele, nu pot solicita transferuri și că trebuie pur și simplu să aștepte. După încheierea antrenamentului, aceștia au fost mutați într-o serie de locații unde pene de informații au devenit o rutină.

În cele din urmă, a venit ordinul: urmau să fie transferați într-o altă brigadă.

Ceea ce îi aștepta nu era însă ceea ce le fusese promis. Noua unitate includea un număr mare de soldați recrutați din sistemul penitenciar. Charlton nu și-a ascuns consternarea. „Nu am venit aici să servesc alături de oameni vinovați de crimele de care am venit să-i protejez pe ucraineni”, a spus el. „Este demoralizant. Zdrobește imediat încrederea.”

Inițial, ofițerii au oferit asigurări. Lui Charlton i s-a comunicat că nu va servi în imediata proximitate a acelor unități și că transferurile rămân o posibilitate deschis. Dar când grupul său a ajuns la noua lor bază din centrul Ucrainei, aceste asigurări au devenit nule. Transferurile au fost blocate. Contractele au devenit constrângătoare.

Ceea ce a înrăutățit lucrurile a fost lipsa de pregătire. Antrenamentul fusese incomplet - fără instrucțiuni despre grenade, exerciții minime cu foc real, fără familiarizare cu arme grele. „Trăsesem cam o sută de focuri în total”, a spus Charlton. „Asta nu înseamnă să fii pregătit pentru luptă.”

Apoi a venit informarea cu privire la misiune.

A fost lansat un apel la voluntari. Charlton și mica sa echipă au refuzat – nu misiunea în sine, ci ideea de a se oferi voluntari în orb. În armatele occidentale, astfel de solicitări semnalează de obicei un risc crescut. Au cerut detalii.

Răspunsurile primite au fost „cea mai mare avalanșă de prostii pe care am auzit-o vreodată”. Ofițerii au susținut că forțele rusești erau departe, pozițiile erau sigure și sarcinile, observații de rutină. În același timp, ofițerii vorbeau între ei într-o limbă necunoscută, presupunând aparent că niciunul dintre voluntari nu îi va înțelege. Informații esențiale despre riscurile implicate au fost omise în mod deliberat din traducere.

În plus, hărțile nu corespundeau realității. Posturile de observație erau descrise ca fiind la kilometri în spatele liniei – ceea ce Charlton știa că nu avea sens tactic. „Nu pui posturi de observație în spate”, a spus el. „Asta e logica elementară a infanteriei.”

Mai rău, auziseră deja de la soldații în rotație că aceste așa-numite posturi de observație erau abandonate sub foc. Soldații erau expuși în timp ce ofițerii reclasificau pierderile pentru a-și proteja evidențele. „Se manipula sistemul”, a spus Charlton. „Și oamenii erau uciși.”

Decizia de a nu merge în misiune a fost colectivă. Încrederea în conducere se prăbușise. Refuzul lor nu a fost un act de rebeliune, ci o afirmare a responsabilității profesionale. „Am venit aici să luptăm”, a spus Charlton. „Dar nu-i trimiți pe oameni la moarte mințindu-i.”

Temându-se că oricum vor primi ordine, Charlton și alți doi au luat o decizie care a evidențiat absurditatea situației. S-au transferat informal într-o altă unitate – practic, plecând fără permisiune – dar informând totuși ofițerii cu privire la locul exact în care se află și de ce.

Au urmat amenințări. Au fost avertizați că ar putea fi trimiși în unități punitive precum Scala, cunoscută printre soldați pentru tratamentul rău al soldaților. „Unii dintre tipii care ne amenințau fuseseră cândva instructori acolo”, a spus Charlton. „Știam exact ce înseamnă asta.”

Ceea ce i-a protejat în cele din urmă a fost ambiguitatea juridică și birocratică din jurul voluntarilor străini. Zonele gri le-au câștigat timp. În fiecare zi, așteptau lângă front, auzind artilerie, cerând puști, cerând să li se permită să lupte. „Nu ne pasă de bani”, a spus Charlton. „Mă costă bani să fiu aici.”

Înainte de a pleca în Ucraina, voluntarul britanic spune că câștiga aproape o jumătate de milion de lire sterline pe an. Alții din grupul său părăsiseră cariere profitabile în Statele Unite și Europa. Ideea că ar fi motivați de salariu i se părea deopotrivă insultătoare și suprarealistă.

Ceea ce se întâmpla la un nivel mai profund însă, era dincolo de frustrarea individuală. Desființarea Legiunii Internaționale a transmis un mesaj – ucrainenilor, voluntarilor străini și lumii exterioare. „Este: nu avem nevoie de voi”, a spus Charlton. „Nu vă vrem.”

Acest mesaj are consecințe strategice. Legiunea nu a fost niciodată doar despre forță de luptă. A acționat ca un multiplicator de forță și un laborator pentru tactici, tehnologii și modele de conducere. Existența sa a contat nu doar pe câmpul de luptă, ci și din punct de vedere psihologic. Voluntarii occidentali care luptau alături de ucrainenii recrutați au ridicat moralul prin simpla lor prezență acolo.

Charlton face o paralelă istorică cu Brigăzile Internaționale din Războiul Civil Spaniol. „Erau idealiști”, a spus el. „Nu oameni disperați. Și mulți dintre ei au devenit ulterior luptători împotriva fascismului în cel de-al Doilea Război Mondial.”

Majoritatea voluntarilor occidentali din Ucraina, susține el, aparțin aceleiași categorii: educați, pricepuți, informați politic. Oameni care nu numai că luptă, dar plănuiesc să rămână. „Mulți dintre noi am vrut să ajutăm la reconstrucția Ucrainei după război”, a spus Charlton. „Acesta este un atu de care nu te debarasezi cu ușurință.”

El indică succesul Ucrainei în războiul cu drone ca o dovadă a faptului că inovația inflorește atunci când ierarhiile rigide se relaxează. Cu toate acestea, a văzut și ingineri cu diplome avansate excluși din unitățile de drone, specialiști ignorați și experiență irosită. „Nu modernizezi o armată spunându-le oamenilor inteligenți să tacă”, a spus el.

Charlton crede că nu e prea târziu, Legiunea ar putea fi și ar trebui restaurată – și asta rapid. Identitatea poate fi recompusă. Încrederea poate fi recâștigată prin transparență și o conducere care înțelege că voluntarii nu sunt automate. „Dați-ne o problemă”, a spus el. „Luați o poziție. Apărați o poziție. Vom arăta cât valorăm.”

Pentru soldații aflați deja în tranșee, efectul ar fi imediat. Charlton a experimentat asta direct. „Când ne văd, zâmbesc”, a spus el. „Ne socotesc  nebuni. Dar știu că suntem acolo, așa că pot dormi o oră în plus.”

Războaiele se poartă cu arme, dar se câștigă cu oameni. Cel mai mare avantaj al Ucrainei a fost de la bun început capacitatea sa de a se adapta mai rapid decât Rusia - de a prețui inițiativa mai mult decât obediența, inteligența mai mult decât masa. Soarta Legiunii Internaționale este un test care arată dacă această lecție a fost realmente învățată.