Agentul infiltrat de ucraineni printre liderii separatişti proruşi din Donbas

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un fost primar din tabăra separatiştilor proruşi din sud-estul Ucrainei a fost de fapt un agent infiltrat de Ministerul ucrainean al Apărării, transmite presa rusă.

Eduard Matiuha a activat timp de cinci ani în Donbas ca pretins militant prorus. În realitate, el a fost un agent al Ministerului Apărării al ţării vecine. Nici familia sa nu a ştiut despre aceste activităţi, scriu mai multe instituţii de presă din Rusia, între care site-ul Obozrevateli şi RIA Novosti.

La Horlivka, un oraş de peste 250.000 de locuitori din regiunea Doneţk, Matiuha a îndeplinit o perioadă funcţia de „primar al poporului“, adică al administraţiei separatiste proruse, şi pe cea de secretar general al Partidului Comunist local. În timp ce site-ul Mirotvoreţ îl prezenta drept „un complice al rebelilor“, el lucra de fapt împotriva lor. De exemplu, ar fi provocat discordie între fostul ofiţer GRU şi comandant al oraşului Horlivka, Igor Bezler, şi pretinsul ministru al Apărării din Doneţk Igor Strelkov. Din cauza certurilor cu Bezler, Strelkov a rămas fără sprijin în Slaviansk, transmite Current Time. Matiuha ar fi avut contacte strânse cu „colegi“ din Rusia.

Informaţia a fost confirmată de Vadim Skibiţki, un reprezentant al Direcţiei principale de informaţii din Ministerul ucrainean al Apărării.

„Eduard este persoana care ne-a furnizat informaţii necesare despre situaţia reală din teritoriile ocupate“, a precizat oficialul ucrainean. Agentul ar fi transmis informaţii despre felul în care Kremlinul controlează cele două regiuni separatiste din estul Ucrainei. Potrivit datelor culese de Matiuha, responsabil de aceste teritorii este deputatul comunist rus Kazbek Taisaev, vicepreşedintele Comisiei pentru Politică Economică din Duma de Stat.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite