6 ani de închisoare pentru un român stabilit în Londra, care a ucis o persoană şi a rănit grav o alta după ce s-a urcat beat la volan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
FOTO arstechnica.com
FOTO arstechnica.com

Judecătorii londonezi au decis ca Ion Toader să ispăşească şase ani şi opt luni de închisoare, după ce, în decembrie anul trecut, acesta s-ar fi urcat beat la Mercedes-ul pe care îl conducea şi a dat peste un cuplu. În urma accidentului, bărbatul a murit iar femeia a intrat în comă, relatează Dailymail.

Înainte de a se urca la volan, bărbatul ar fi băut şapte shot-uri de coniac alături de un fost coleg de şcoală. Ulterior, Toader s-ar fi certat cu prietena sa şi a ignorat rugămimţile celor din jur de a nu se urca la bordul maşinii.

Martorii spun că celelalte maşini au trebuit să se dea din calea Mercedesului condus de român, care s-a izbit apoi de o insulă pietonală, maşina răsturnându-se peste victimele de pe trotuar.

Camerele video au arătat că înainte de coliziune, automobilul se deplasa cu o viteză de peste 100 de km/h, mai mult decât dublul admis.

Cuplul lovit de maşină aranjase întâlnirea pe Tinder doar cu câteva zile înainte. Ronald Cardenas, un web designer în vârstă de 32 de ani a murit instant, în timp ce Ruxandra Zăvoianu s-a trezit din comă o lună mai târziu într-un spital.

Înainte de condamnare, Toader şi-a recunoscut vina şi şi-a cerut scuze victimelor sale. Într-o declaraţie, acesta preciza că îşi asumă „întreaga responsabilitate” şi că „mi-aş dori să dau timpul înapoi”. 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite