China, furioasă după escala președintei taiwaneze în SUA: Un conflict foarte serios

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parteneriatul dintre Taiwan şi Statele Unite se bazează pe valori şi interese comune, a declarat preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen, care a sosit miercuri la New York, pe fondul criticilor din partea Chinei în legătură cu această vizită, transmite DPA.

FOTO: EPA-EFE
FOTO: EPA-EFE

SUA consideră „tranzit”, nu „vizită” oprirea președintei taiwaneze pe teritoriul său, dar China a condamnat deplasarea și amenință că s-ar putea ajunge la un „conflict foarte serios”. China consideră Taiwanul parte a teritoriului său, în pofida faptului că insula democratică are un guvern independent încă din 1949.

La o cină unde au fost prezenţi peste 700 de taiwanezi care trăiesc în Statele Unite, lidera de la Taipei a spus că Taiwanul şi-a demonstrat hotărârea de a se apăra şi capacitatea de a contribui la salvgardarea stabilităţii regionale, notează Agerpres. 

Ea a exprimat angajamentul Taiwanului de a coopera în continuare cu parteneri democratici pentru a „păşi ferm pe calea libertăţii şi a democraţiei”.

Vorbind câteva ore mai târziu, în timp ce părăsea Taiwanul, o democrație insulară autonomă pe care Beijingul o revendică ca teritoriu al său, Tsai a declarat că presiunea externă nu va descuraja guvernul său să creeze relații cu celelalte țări. 

Călătoria lui Tsai are loc în condițiile în care Beijingul este încurajat de legăturile diplomatice recent stabilite cu Honduras și de o vizită istorică în China a predecesorului lui Tsai. Cele două vizite subliniază statutul din ce în ce mai fragil al Taiwanului, precum și tensiunile crescânde dintre SUA și China, ceea ce, potrivit experților ar putea determina Beijingul să răspundă la călătoria lui Tsai în SUA mai agresiv decât în trecut.

„Suntem calmi și încrezători, nu vom ceda și nici nu vom provoca. Taiwanul va merge cu fermitate pe drumul libertății și democrației. Deși drumul care ne așteaptă este aspru și abrupt, nu suntem singuri”, a declarat Tsai, înainte de plecarea în SUA. 

Președintele taiwanez urmează să rămână la New York până joi, înainte de a călători în Guatemala și Belize. La întoarcere, ea se va opri în California, unde McCarthy, un ales republican din acest stat, a declarat că se va întâlni cu ea, deși autoritățile taiwaneze nu au confirmat acest lucru.

Reacția Casei Albe

Casa Albă a afirmat că opririle lui Tsai Ing-wen în SUA sunt în concordanţă cu relaţia neoficială durabilă între Washington şi Taipei.

„Aceste opriri nu sunt vizite, sunt private şi neoficiale”, a declarat directorul de comunicare al Consiliului de Securitate Naţională american, John Kirby.

„Republica Populară Chineză nu ar trebui să folosească acest tranzit ca pe un pretext pentru intensificarea vreunei activităţi agresive în jurul strâmtorii Taiwan. SUA şi China au diferenţe de opinie când este vorba despre Taiwan, dar au reuşit să gestioneze aceste diferenţe timp de peste 40 de an”, a spus Kirby.

China amenință cu represalii

China a amenințat miercuri cu represalii dacă președintele Camerei Reprezentanților, Kevin McCarthy, se va întâlni cu președinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, în timp ce aceasta se află în Statele Unite, afirmând că ar fi o „provocare”, relatează NBC News. 

China consideră Taiwanul parte a teritoriului său, în pofida faptului că insula democratică are un guvern independent încă din 1949.

Beijingul a avertizat că se opune „în mod hotărât” unei astfel de întâlniri, promițând să ia „măsuri ferme de represalii” dacă aceasta va avea loc.

„Dacă va lua contact cu președintele Camerei Reprezentanților din SUA, McCarthy, va fi o altă provocare care încalcă grav principiul unei singure Chine, subminează suveranitatea și integritatea teritorială a Chinei și subminează pacea și stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan”, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt, Zhu Fenglian.

„Ne opunem cu fermitate acestui lucru și vom lua măsuri pentru a riposta în mod hotărât”, a adăugat ea, fără a preciza care ar putea fi aceste măsuri.

Când Nancy Pelosi, predecesoarea lui McCarthy, a vizitat Taiwanul în august anul trecut, China a răspuns cu exerciții militare cu focuri reale care au înconjurat insula. Taiwanul a declarat săptămâna aceasta că nu există niciun semn de schimbare a desfășurării militare obișnuite a Chinei în zonă, care include trimiterea de avioane de război spre insulă aproape zilnic.

În timpul călătoriei de 10 zile, Tsai urmează să se întâlnească cu președintele Guatemalei, Alejandro Giammattei, și cu premierul din Belize, John Briceno.

Belize și Guatemala se numără printre ultimele 13 țări care recunosc oficial Taiwanul în detrimentul Beijingului, după ce Honduras a stabilit duminică relații diplomatice cu China.

China



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite