Video Cel mai înalt pod din lume, construit în China, se deschide circulației. Structura atinge o înălțime de 625 de metri

0
0
Publicat:

Podul Marelui Canion Huajiang, din provincia Guizhou, sud-vestul Chinei, va fi deschis circulației duminică, 28 septembrie. Presa chineză de stat l-a descris drept cel mai înalt pod din lume.

Podul Marelui Canion Huajiang/FOTO: Captură video
Podul Marelui Canion Huajiang/FOTO: Captură video

Potrivit, South China Morning Post, podul suspendat, care a fost construit în trei ani, traversează Marele Canion Huajiang și este destinat să reducă timpul de traversare a defileului de la două ore la doar câteva minute, a relatat agenția de stat Xinhua.

În Guizhou se află deja aproape jumătate din cele 100 de cele mai înalte poduri din lume, iar noul proiect se ridică la 625 m deasupra râului, până la tablierul podului.

Aceasta are aproximativ aceeași înălțime cu zgârie-norul chinez Shanghai Tower, și cu circa 60 m mai mult decât fostul deținător al recordului, Podul Duge, aflat la aproximativ 200 km distanță.

Traversând Marele Canion Huajiang – cunoscut drept „Crăpătura Pământului” datorită defileului incredibil de adânc și îngust – podul este, de asemenea, pe cale să devină cel mai lung pod montan din lume, cu o lungime totală de 2.890 m.

Deschiderea principală are 1.420 m – cu 10 m mai lungă decât Humber Bridge din Marea Britanie, care a fost cel mai lung pod suspendat cu deschidere unică din lume până în 1998, potrivit site-ului highestbridges.com.

Podul principal este asamblat din 93 de secțiuni din grinzi de oțel, cântărind aproximativ 22.000 de tone, de trei ori greutatea Turnului Eiffel, conform publicației China’s Science and Technology Daily.

Podul traversează râul Beipan, deja străbătut de două dintre cele mai înalte poduri din lume. Pe lângă Podul Duge, situat la granița cu provincia Yunnan, deschis în 2016 și descris de BBC drept „o realizare inginerească imposibilă a Chinei”, există și Podul Beipanjiang Guanxing de 366 m, construit în 2003.

Zhang Yin, directorul departamentului de transport al provinciei Guizhou, a declarat într-o conferință de presă miercuri că, pentru construirea podului, inginerii au trebuit să depășească provocări precum vânturile puternice din canion și condițiile geologice complexe.

El a adăugat că proiectul a obținut 21 de brevete autorizate și că unele dintre progresele tehnice – inclusiv în domenii precum designul rezistent la vânt și construcția la altitudini mari – au fost incluse în standardele naționale pentru proiecte viitoare.

Potrivit highestbridges.com, Guizhou se află pe drumul de a avea peste 1.000 de poduri cu o înălțime de peste 100 m până în 2030. Dintre cele 50 de poduri cele mai înalte din lume – cu înălțimi de peste 300 m – doar trei se află în afara Chinei.

China

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite