VIDEO Horoscopul zilei: sâmbătă, 15 noiembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aflaţi din horoscopul realizat de specialistul astro24.ro, astrologul Gabriel Mihailovici, ce v-au pregătit astrele pentru ziua de sâmbătă, 15 noiembrie 2014.

BERBEC (21.03-20.04): Dubla perspectivă (spirituală şi materială) prin care priviţi situaţiile curente poate conduce la modificări ce ţin de timp şi buget. Duceţi muncă de lămurire, pentru a impune aceste schimbări de ultim moment. Aveţi nevoie de o marjă de toleranţă, prin care să „răspundeţi” prompt, precis, eficient la diversele situaţii neaşteptate. În plus, programul trebuie să includă şi o armonizare a preferinţelor tuturor membrilor familiei.

TAUR (21.04-21.05): Tradiţionalul domină partea sufletească & spirituală a majorităţii demersurilor, în vreme ce tehnica modernă domină mijloacele prin care doriţi să vă atingeţi ...ţelurile zilei. Resimţiţi nevoia unei mai mari„acoperiri” a problemelor personale şi familiale, ca energie, timp, buget...toate simultan disponibile. Este o acţiune compensatorie, judecând după agitata săptămână de lucru pe care o încheiaţi.

GEMENI (22.05-21.06): Siesta prelungită premerge confidenţele reciproce din cuplu. S-au adunat destule în ultima vreme şi, din diverse motive, nu le-aţi putut împărtăşi celor apropiaţi. La rîndul dvs, aveţi nevoie să aflaţi şi să înţelegeţi ca atare noutăţile, dilemele, preocupările recente din viaţa celor dragi. Pe acest fundal, armonios, se pot clădi şi finaliza proiecte specifice sfârşitului de săptămână, în cadrul cărora fiecare să fie pus în valoare şi să aibă, permanent,  sentimentul utilităţii, nu doar faţă de sine.

RAC (22.06-22.07): Numai deplina „reîncărcare a bateriilor” vă readuce frenezia pe care o doriţi şi meritaţi, drept caracteristică a demersurilor, în special familiale. Mai mult, atitudinea poate deveni molipsitoare, în măsura în care, rezultatele vin să-i convingă pe cei din preajmă de eficienţa acestei conduite. Autosugestia pozitivă rămâne principala sursă de motivare, într-o zi cu destule activităţi neplanificate, ce-şi cer soluţionarea....şi în care căutaţi, prin utilul şi plăcutul specific fiecărei preocupări, să-i împăcaţi pe tot şi pe toate.

LEU (23.07-22.08): Maniera calculată de a comunica şi acţiona reprezintă o consecinţă directă a maimultor factori: oboseală parţial depăşită, neplăceri ivite recent în asocierile principale, fonduri insuficiente, timp restrâns...care nu permite...aventur(ăr)i, dorinţa de a menţine situaţia sub control. Fie şi numai unul din reperele menţionate şi tot ar justifica prudenţa nu doar afişată...

 FECIOARĂ (23.08-22.09): Eleganţa caracteristică este alimentată şi de o sensibilă detaşare de zbuciumul socio-profesional, din ultimele zile. Interesul relativ egal pentru chestiuni utile şi plăcute, spirituale şi lumeşti presupune vă alimentează optimismul. Ordinea preferinţelor diferă de la caz la caz, însă nu afectează sentimentul predominant de încredere în propriile posibilităţi, prezent şi în chestiunile mondene.

BALANŢĂ (23.09-22.10): Implicarea în chestiunile uzuale, personale şi familiale este condiţionată de respectarea  minimelor tabieturi, în care somnul este „cap de afiş”. Doar aşa, mobilizarea dvs va fi energică, tonică, va avea rezultatele apropiate de aşteptări. Flerul vă indică momentele de prim-plan şi când să vă pliaţi pe iniţiativele celor dragi. Revin în actualitate diverse hobby-uri, lumeşti şi elevate, care pot conferi o notă de pitoresc unei zile libere.

SCORPION (23.10-21.11): Evitarea monotoniei şi plicitiselii poate începe cu evitarea acelor preocupări „maşinale”, tot mai lipsite de conţinut, care „populează” de ceva vreme programul week-end-ului. De la caz la caz, fiecare poate face delimitările de rigoare. Apoi, echilibrarea interesului pentru sfera materială, respectiv spirituală a lucrurilor poate genera satisafacţii neaşteptate. Felul în care sunt percepute aceste idei...nonconformiste, de către familie, poate conduce la extinderea unei atmosfere relativ boeme, în care, prin acţiunile desfăşurate,relaxarea poate să domine ambianţa.

SĂGETĂTOR (22.11-21.12): Preocupările...

exterioare domiciliului „ascund” (justificat , însă) nevoia de evaluare a actualei imagini publice, cu posibilitatea fie a consolidării imediate, fie după unele „corijări”. Ataşaţi tactul, spontaneitatea şi umorul la opiniile  curente şi astfel veţi da o tentă pitorească ...întregului climat de acţiune. Fiecare deplasare necesită şi o motivaţie sufletească, estetică, elevată. Arta de a asculta o întrece pe aceea de a vorbi, iar consecinţele pot fi din cele mai plăcute, inclusiv pentru latura sentimental-erotică.

CAPRICORN (22.12-20.01): Stăpâniţi ferm, subtil, precis rafinamentul de a şti când să atrageţi şi când să vă lăsaţi sedus(ă). Ceva mai comunicativ(ă) ca de obicei, reaşezaţi distanţele cu principalii colaboratori în funcţie de implicarea acestora în ultimul proiect comun. Situaţia rămâne valabilă şi pentru cercul amicilor. Faceţi din obiectivitate şi, prin asta, din reechilibrarea raporturilor relaţionale...un veritabil „motor  al ambiţiei”.

VĂRSĂTOR (21.01-18.02): Realismul domină opţiunile petrecerii timpului liber, cu sentimentul aceluia care-şi preţuieşte orele/zilele libere, respectiv bugetul. Chiar şi inerentele hobby-uri, specifice week-end-ului, se circumscriu acestei idei-cadru.Doar extinsa refacere a forţelor îşi are reperul ei fix în preocupări. Deşi cu destul tact şi jovilitate, totuşi abordaţi frontal subiectele oricărei discuţii şi solicitaţi reciprocitate.

PEŞTI (19.02-20.03): Fără să contravină identităţii dvs, conduita reactivă, „de răspuns” tinde să domine acţiunile acestei zile şi , posibil, nopţi... Este în această atitudine...acceptarea reperelor monotone ce alcătuiesc, vrând-nevrând, graficul familial. Îndeletnicirile care vă activează creativitatea vin din perimetrul artei, culturii, spiritualităţii, precum şi al intensităţii constant afective cu care sunteţi tratat(ă).

Citiţi horoscopul detaliat pentru ziua de sâmbătă, 15 noiembrie, pe site-ul astro24.ro.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite