VIDEO Guadalajara, esenţa Mexicului
0
Citiţi despre locul de origine al muzicii mariachi şi despre tărâmul serilor cu tequila în ghidul „Mexic“, distribuit mâine doar cu ziarul „Adevărul“.Oraşul Guadalajara a fost mutat de multe ori până când să fie ales locul în care-l găsiţi şi azi: la capătul de vest al Văii Atemajac, la 480 de kilometri de capitala Ciudad de México.
Al doilea oraş ca mărime din ţară, Guadalajara reprezintă „Mexicul mexicanilor"- un arhetip al culturii mexicane idealizate. Este oraşul natal al muzicii mariachi, al baladelor romantice interpretate de trupe mari şi al muzicienilor îmbrăcaţi în costume speciale, care cântă la harpă, violine, chitară sau trompetă.
Este tărâmul serilor cu tequila şi al plantaţiilor de agave albastre, plante din care este făcută această băutură. În după-amiezile de duminică, trecători eleganţi, denumiţi „charros", sunt îmbrăcaţi ca de spectacol. Aceste tradiţii provin, în esenţă, din Guadalajara şi au fost adoptate, în timp, de toţi mexicanii.
Galerie foto
Oraşul surprinde prin amestecul de atmosferă provincială cu cele mai bine aprovizionate zone comerciale. Shoppingul la Guadalajara înseamnă de la cizme din piele de şopârlă până la mobilier din lemn şi piele de porc („equipal"). Veţi fi încântaţi de centrul istoric al oraşului, dominat de maiestuoasa Catedrală, cu domul său din plăci de culoare galbenă.
Tequila de Jalisco
Locuitorii din Guadalajara sunt foarte mândri de băutura tradiţională: tequila. Făcută din agave albastre - o plantă înrudită cu crinul -, tequila adevărată, cea mai bună, conţine 100% agave albastre, deşi nu e nevoie decât de minimum 51%. Unică nu numai în Mexic, adevărata tequila se poate fabrica doar în Jalisco şi în alte patru state mexicane autorizate. Distileriile mari le oferă vizitatorilor tururi organizate.
Pentru a ajunge în frumosul oraş Tequila, situat pe vulcanul stins cu acelaşi nume, la 56 de kilometri nord-vest de Guadalajara, cel mai uşor şi mai plăcut ar fi să apelaţi la o călătorie cu trenul. În afară de observarea tehnicilor de procesare, turiştii pot degusta tequila, direct sau în cocktailuri, pe lângă aperitive sau la masa de prânz, în acorduri de muzică populară sau mariachi.
Romantica muzică mariachi
Muzica mariachi este chintesenţa Mexicului. Violine, trompete, harpe şi instrumente cu corzi se reunesc pentru a crea un sunet festiv unic. Apărută iniţial în mediul fermierilor, mariachi are un ritm rural.
Se crede că originea cuvântului mariachi provine din franţuzescul „mariage",care înseamnă nuntă, fiindcă trupele compuse din cinci persoane cântau adesea la nunţile din secolul al XIX-lea.
Cuprinzând iniţial două violine, o harpă, o „jarana" şi o „vihuela" (tipuri de chitară), aceste trupe interpretau balade romantice după ce Mexicul şi-a obţinut independenţa. Trompetele, acum parte integrantă a celor mai multe trupe mariachi, au fost adăugate în anii '30.
În timpul unui festival care ţine zece zile, la sfârşitul lui august - începutul lui septembrie, turiştii care asistă la Encuentro Internacional del Mariachi y la Charrería se pot bucura nu numai de muzică, ci şi de parade, „charreadas" (rodeo), expoziţii de artă şi slujbe mariachi.
De la Neptun la Cancún
Staţiunea Cancún, una dintre cele mai populare destinaţii turistice din Mexic, este situată pe coasta caraibă a Peninsulei Yucatán. Proiectat în 1970 şi dezvoltat de agenţii guvernamentale şi de investitori particulari, Cancún numără acum 3,5 milioane de vizitatori pe an şi are cel mai aglomerat aeroport internaţional din Mexic.
Comorile Mexicului
Ziarul „Adevărul" îţi aduce mâine al treilea volum din colecţia National Geographic Traveler. Împreună cu ziarul şi Ghidul TV, ghidul „Mexic" poate fi cumpărat cu numai 12,99 lei, un preţ de patru ori mai mic decât al altor apariţii editoriale din aceeaşi categorie.
În cele 400 de pagini ale ghidului, găsiţi nenumărate informaţii despre „comorile" celei mai nordice ţări din America Latină. Sute de destinaţii te aşteaptă, de la Baja California la Peninsula Yucatán, de la Acapulco sau Cancún la Ciudad de México.























































