Vidal Sassoon, omul-foarfecă
0Cel care a eliberat femeile de coafurile permanent şi a introdus în modă stilurile geometrice, uşor de purtat, a avut o poveste de viaţă cum numai un vizionar putea să aibă.
Vidal Sassoon a încetat din viaţă la 84 de ani, pe 9 mai, după o carieră în care a revoluţionat modul în care părul poate arăta. A fost omul care a inventat faimoasele coafuri din gama wash&go, uşor de întreţinut, spre deosebire de coafurile ţepene din trecut. Sassoon este recunoscut drept vizionarul care a schimbat lumea cu o pereche de foarfece.
Vidal Sassoon şi modelul Jerry Hall
Născut pe 17 ianuarie 1928, într-o familie de evrei la Londra, Sassoon a trăit vreme de şapte ani într-un orfelinat evreiesc, după ce tatăl său, Jack Sassoon, şi-a abandonat familia pentru o altă femeie. Sassoon a participat ca voluntar la războiul din deşertul Negev, din 1948, care a condus la înfiinţarea statului Israel, şi a înfiinţat ulterior un organism internaţional de studiere a antisemitismului. În toate interviurile acordate a vorbit despre perioada războiului ca fiind cea mai frumoasă din viaţa lui.
Lupta pentru libertatea părului
La 26 de ani şi-a deschis primul salon pe Bond Street, în Londra. Era atât de mic încât clientele erau nevoite să aştepte pe scări ca să le vină rândul. Dar i s-a dus vestea imediat, iar la Sassoon's a început să prospere, devenind unul dintre locurile în vogă ale oraşului, aşa că doi ani mai târziu a mărit afacerea şi premizele ei.
Tot atunci a creat şi „forma" care a devenit coafura-semnătură, influenţată de designul Bauhaus.
În 1963 a creat celebrul „bob" pentru designerul Mary Quant, tunsoarea devenind una dintre cele mai populare din lume chiar şi astăzi. Salonul lui Sassoon devenise, în anii '60, unul dintre reperele principale ale unei Londre vibrante şi nonconformiste.
Printre clientele sale de atunci se numărau Mia Farrow şi Glenda Jackson, acestea fiind doar câteva din şirul celebrităţilor care l-au „adoptat" ca stilist personal.
Cucerirea lumii cu foarfeca
A deschis primul salon internaţional la New York, în '64, urmând altele în Toronto şi Beverly Hills, precum şi o academie de stil în Londra. În 1973 a lansat prima linie de produse de îngrijire a părului, cucerind o mare parte a pieţei dedicate părului. Sloganul său, „Dacă tu nu arăţi bine, nici noi nu arătăm bine", a devenit o lozincă a vremii.
N-a acceptat niciodată să fie tratat ca un servitor, a fost un vizionar şi s-a comportat ca atare. A refuzat de la bun început să facă permanent sau coafuri care îngreunau literlamente viaţa femeii. Le vedea ca pe un fel de închisoare pentru femei. Stilurile şi coafurile sale vorbeau despre libertate şi evoluţie.

Vidal Sassoon şi Ronnie, cea de-a patra soţie
Ideea de bază a coafurilor sale era să te trezeşti dimineaţa, să-ţi dai cu mâinile prin păr, iar acesta să se aşeze de la sine. Lucru de neconceput până în anii '60, când coafurile necesitau ore întregi şi produse primitive pentru un efect de scurtă durată. „Ştiam de la bun început că ceea ce fac este foarte diferit", mărturisea Sassoon într-unul din ultimele sale interviuri pentru cotidianul „The Telegraph".
A povestit în numeroase rânduri cum a refuzat să tundă sau să coafeze femei care nu erau conştiente că ceea ce vor nu este în interesul lor.
Dragostea, la finalul vieţii
„Dacă ai un simţ al propriului stil şi un scop, nu-l vei compromite. Vei face întotdeauna ceea ce simţi că trebuie făcut, nu altfel", spunea Vidal Sassoon despre modul în care a ales să trăiască.
Viaţa sa personală a avut de suferit de pe urma pasiunii sale. Primul divorţ îl atribuia în totalitate dedicării sale faţă de salon. „Toate gândurile mele, toată munca mea, toată inspiraţia, toate erau îndreptate către păr, nu reuşeam să văd altceva", spunea Sassoon.
Următoarele două căsnicii şi relaţii au avut parte de acelaşi traiect, până când a întâlnit-o pe cea de-a patra soţie, Ronnie. A fost şi cea din urmă soţie, fiind de altfel şi cea mai lungă relaţie a stilistului.
"Dacă ai un simţ al propriului stil şi un scop, nu-l vei compromite. Vei face întotdeauna ceea ce simţi că trebuie făcut, nu altfel."
"Toate gândurile mele, toată munca mea, toată inspiraţia, toate erau îndreptate către păr, nu reuşeam să văd altceva."
Vidal Sassoon stilist
