Planta care poate ţine piept cancerului. Acţionează ca şi chimioterapia
0
Folosit în medicina naturistă de mii de ani, ghimbirul se află în topul plantelor cu proprietăţi în prevenirea cancerului. El conţine o substanţă specifică numită ghimbirol, un puternic protector al organismului.
Punctul forte al ghimbirului constă în conţinutul mare de substanţe vegetale protectoare. Specialiştii susţin că ghimbirul este unul dintre cele mai puternice remedii naturale din lume. Această plantă aromată originară din India este folosită în mod curent pentru a combate greaţa, tulburările digestive şi inflamaţia. Dar cercetări recente ale Asociaţiei Americane pentru Cancer au dezvăluit că pudra de ghimbir poate fi folosită pentru a trata cancerul, dovedindu-şi eficienţa şi în timpul chimioterapiei. Potrivit www.healthyfoodhouse.com, experimentul desfăşurat de cercetătorii de la Universitatea din Michigan a avut rezultate uimitoare: toate celulele canceroase care au fost expuse la acest compus au fost distruse. În termeni medical, acest proces poartă numele de apoptoză (moarte celulară programată).
Studiul care a avut ca temă eficienţa ghimbirului în combaterea cancerului ovarian a condus la concluzia că ghimbirul poate trata şi preveni afecţiunea. Această rădăcină împiedică extinderea bolii. Ghimbirul poate trata, de asemenea, cancerul de prostată. O publicaţie britanică a dezvăluit rezultatele unei cercetări desfăşurate în America: extractul de ghimbir a salvat viaţa unui pacient bolnav de prostată, distrugând celulele canceroase.Trebuie subliniat faptul că celulele sănătoase au rămas intacte, dimensiunea tumorii reducându-se cu aproximativ 56%.
Beneficiile ghimbirului
Ghimbirul este îndeosebi cunoscut pentru proprietăţile digestive şi împotriva senzaţiei de greaţă. Ghimbirul proaspăt te ajută să scapi de dureri abdominale, de gaze şi balonare, de toxine, digestia se ameliorează rapid. Aceleaşi efecte benefice pot fi obţinute şi prin consumul unei ceşti de ceai de ghimbir.
„Deşi este un condiment iute şi condimentele iuţi în general cresc aciditatea gastrică, ghimbirul, din contră, nu afectează mucoasa gastrică, ci creşte cantitatea de mucus protector, ameliorând digestia. Mai mult, ghimbirul inhibă dezvoltarea bacteriei helicobacter pylori care este incriminată în patologia ulcerului”, a spus Ruxandra Constantina, medic de familie cu competenţe în apifitoterapie.
Ghimbirul are un gust iute şi în acelaşi timp răcoritor. El poate fi de mare ajutor dacă aveţi dureri de cap sau greţuri. Condimentul are rolul de a calma stomacul şi de a îndepărta senzaţia de vomă. În acest scop, se pot mesteca 2-3 fâşii de ghimbir proaspăt sau se ia un vârf de linguriţă de pulbere de ghimbir şi se ţine sub limbă câteva minute, timp în care senzaţia de vomă va dispărea.