OK! De vorbă cu Jillian Michaels. Ce înseamnă stil de viaţă sănătos la Hollywood

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vedeta fitnessului american a devenit cunoscută şi în România, graţie emisiunii Just Jillian, difuzată pe canalul E!. Iar noi am avut ocazia să aflăm direct de la ea secretul siluetei perfecte.

Jillian nu este doar unul dintre cei mai apreciaţi instructori de fitness de la Hollywood, ci şi un model de stil de viaţă sănătos, datorită programelor sale de nutriţie şi exerci­ţii fizice, lansate în ultimii ani. Printre clienţii ei celebri s-a numărat şi Maria Shriver, soţia lui Arnold Schwarzenegger, o femeie care, la 60 de ani, este încă într-o formă extraordinară. Pe Jil­lian o puteţi urmări în fiecare duminică, de la ora 22.00, numai la E!.


Interviu de Florentina Iana pentru OK!

Eşti unul dintre cei mai cunoscuţi instructori de fitness din America. Ce au descoperit în plus telespectatorii, despre tine, în emisiunea Just Jillian?

Ei bine, sunt şi foarte amuzantă. Pe cuvânt. Uitaţi-vă la emisiune şi veţi vedea!

Cum de ai decis să-ţi pui viaţa personală pe tapet, prin intermediul acestui reality show, şi ce părere a avut partenera ta de viaţă, Heidi Rhoades, despre acest lucru?

Să fiu sinceră, şi eu mă lupt în mod constant cu multiplele responsabilităţi. Încerc să fiu cea mai bună mamă, parteneră de viaţă, femeie de afaceri. Sper ca Just Jillian să aducă un plus de relaxare, umor şi bună dispoziţie în vieţile noastre, pline de absurd şi comedii ale erorilor. Cât despre Heidi, s-a obişnuit cu acest lucru şi chiar a devenit sufletul acestui show, căci ea calmează această furtună continuă din viaţa mea.

Cum te simţi urmărită de atâtea camere de filmat?

Sunt obişnuită. Sunt în atenţia publicului de nu mai puţin de 12 ani, deci nu-i nimic nou pentru mine.

Tu şi partenera ta sunteţi părinţii a doi copii mici. Ce obiceiuri de stil de viaţă sănătos vrei să le impui celor mici, încă din copilărie?

Vrem să-i învăţăm că ce e sănătos e şi amuzant. Îi implicăm în activităţi care le plac, precum artele marţiale şi fotbalul, şi le limităm timpul pe care îl petrec în faţa diferitelor ecrane, trimiţându-i mai degrabă afară, să se joace cu copiii. Când vine vorba despre alimentaţia sănătoasă, evităm pe cât posibil orice produs artificial şi-i învăţăm pe copii despre echilibru în ceea ce priveşte răsfăţurile nesănătoase precum burgerii, pizza sau prăjiturile. Le explicăm de ce este important să mănânce sănătos, făcând conexiuni între mâncarea benefică organismului şi lucruri la care aspiră ei. De exemplu, timp de un an, i-am tot spus fiicei mele că, dacă îşi mănâncă porţia de kale, va rage precum Katy Perry, în celebrul ei videoclip.

Devotamentul tău faţă de fitness s-a schimbat de când ai devenit mamă?

Nu prea. Tot mai cred că fitnessul este fântâna tinereţii şi principala formă de prevenire a îmbolnăvirilor, precum şi singura metodă de a slăbi şi de a te menţine astfel, dacă combini sportul şi cu alimentaţia sănătoasă. Cu toate acestea, regimul meu de fitness s-a mai schimbat, de când au apărut copiii, şi am încercat să fac mai multe exerciţii acasă.

Partenera ta se antrenează după programele create de tine? Faceţi vreodată exerciţii împreună?

Heidi este foarte fit, a fost genul atletic, toată viaţa ei. Nu se antrenează niciodată cu mine. Am încercat, o dată, dar a renunţat. Nu-i place să-i spun ce să facă în nicio privinţă, inclusiv fitnessul.

Ce alimente se găsesc, de obicei, în frigiderul familiei lui Jillian Michaels? Care sunt mâncărurile tale preferate?

Îmi place sushi, mâncarea indiană şi cea mexicană. Dar mâncăm aşa ceva doar când ieşim la restaurant. În frigiderul nostru, vei găsi doar produse nutritive: iaurt grecesc, pâine din cereale integrale, unt de arahide, lapte de cocos, brânză organică, carne de vită, fructe şi legume.

Interviul cu Jillian Michaels, pe www.okmagazine.ro

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite