Matei Stănculescu, psihoterapeut, trainer: „Unii văd Sărbătorile ca ultima șansă pentru excese, apoi îşi pun rezoluţii, dar 98% le abandonează“ INTERVIU
0Nevoia de a schimba lucrurile, mai ales la început de an, este corelată de obicei cu excesul făcut de Sărbători. Dar care sunt șansele de reușită pe termen lung?
„Weekend Adevărul“ a discutat cu psihoterapeutul Matei Stănculescu, trainer și coach ACC în cadrul Clinicii The Mind, precum și expert CIPRA (Centrul de Informare, Prevenire Risc și Analiză) despre rezoluțiile pe care ni le setăm la început de an, de ce nu reușim să le implementăm pe termen lung, dar și cât de importanți sunt anumiți factori în aplicarea schimbării cu succes. Totodată, specialistul a vorbit și despre perioada fragilă a Sărbătorilor de iarnă care, în multe cazuri, vine cu o încărcătură emoțională negativă, mai ales în urma reuniunilor familiale care pot trezi vechi traume sau naște altele noi, dar și despre modul în care le putem gestiona.
„Weekend Adevărul“: Ce rol are excesul pe care multe persoane îl fac de Sărbători în ceea ce privește deciziile de schimbare a unor comportamente în noul an?
Matei Stănculescu: Rolul exceselor din perioada Sărbătorilor este de fapt o autopăcălire conform căreia este în regulă că fac asta, dar doar dacă de la începutul anului vor schimba anumite lucruri – nu vor mai mânca atât de mult, nu vor mai sta atât de mult, ci vor merge la sală, nu vor mai sta până târziu la televizor, ci se vor culca mai devreme și așa mai departe. În această situație, privesc perioada Sărbătorilor ca fiind ultima șansă pentru excese, pentru a rupe lanțul înainte de schimbarea care va veni. Însă, în proporție foarte mare, peste 98% din cei care își pun rezoluții pentru noul an sfârșesc prin a nu le îndeplini pe termen lung, ci poate doar câteva săptămâni, iar apoi le abandonează încet-încet.
Decizia de a schimba lucrurile poate veni și din această rușine declanșată de excesul pe care l-au făcut?
Unii s-ar putea să aibă și această rușine: „După ce am mâncat atâta ciocolată și sarmale, chiar se cuvine să îmi schimb alimentația“. Într-adevăr, poate interveni și rușinea. Pe de altă parte, eu cred că nu ar fi apărut nevoia de rezoluții și schimbări în noul an dacă nu erau în primul rând excesele. Este un cerc vicios. Toți cei care își propun ca de la 1 ianuarie să facă o mare schimbare, probabil că și-au mai propus și de-a lungul anului să o facă de luni sau de la 1 septembrie. Deci nu este prima dată când iau această decizie, ci este doar un alt moment care trebuie marcat ca atare.
Amânarea și reticența la schimbare
Schimbarea unui obicei este corelată de obicei cu un început. De ce?
Este nevoia noastră de a avea un T Zero, de a marca într-un fel momentul, decizia, tocmai pentru a ne putea raporta la acel T Zero. Pentru multă lume funcționează și are potențialul de a funcționa. Mă leg de o anumită sărbătoare sau de un anumit început astfel încât pentru mine să existe o justificare. Este mai ușor să te raportezi la o astfel de dată decât la, de exemplu, 16 octombrie, care ar fi o zi pe care nu prea poți să o ții minte. Oamenii caută să se lege de astfel de ancore și momente memorabile.
Este doar setarea unui T Zero memorabil sau mai există și un alt substrat?
De fapt, întotdeauna, nevoia aceasta mai are în spate, în mod inconștient, o amânare. Nu te lași de azi, ci de luni, din ianuarie. Este o amânare pe care ne-o vindem nouă înșine sub forma acestui T Zero care reprezintă o bornă în evoluția noastră.
Această bornă ajută în menținerea deciziei pe termen lung sau, din contră, este o amăgire temporară?
Nu ajută tocmai pentru că implică amânare, care întotdeauna cere o altă amânare. Dacă oamenii își spun că de la 1 ianuarie schimbă ceva, dar dacă nu reușesc să implementeze noul comportament de atunci, mai amână o zi, două, apoi își spun că de luni, și tot așa...
De ce amânăm atât de mult schimbarea?
Noi, oamenii, suntem extrem de reticenți la schimbare. Reticența la schimbare este prezentă în fiecare dintre noi. Mintea noastră percepe schimbarea ca având potențialul de a ne periclita supraviețuirea. Este foarte greu să ieșim din zona de confort, deoarece nici mintea nu ne prea ajută în astfel de situații, ci luptă împotriva schimbării, chiar dacă declarativ spunem că ne-o dorim, în realitate facem tot ce ne stă în putinţă pentru a lăsa lucrurile așa cum au fost până atunci.
Vizualizarea, un element-cheie
Ce trebuie să facem pentru a menține schimbarea pe termen lung?
De-a lungul anilor, am organizat ateliere de setare de noi intenții și am dezvoltat o structură care se bazează pe acele mecanisme care să păcălească mintea (în realitate, nu o păcălim de niciun fel) că schimbarea este în regulă și nu îi va periclita supraviețuirea. O tehnică pe care o implementez este vizualizarea, pentru că mintea noastră nu face diferența dintre realitate și ficțiune. Atunci când ne vizualizăm pe noi înșine cu acel ceva pe care ni-l dorim – de exemplu, mai slabi, nefumători de șase luni sau că nu am mai băut alcool de trei ani – în mod ghidat și extrem de realist, ne poate ajuta, deoarece îi transmite minții noastre subconștiente că este în regulă dacă face acea schimbare, deci ajută și la încorporarea acesteia în viața noastră. Însă este un proces pentru care trebuie să muncești constant.
Ce altă tehnică ne ajută să implementăm schimbări?
Conștientizarea necesității de a implementa acea schimbare. De multe ori ne propunem să facem lucruri importante, dar nu conștientizăm neapărat necesitatea acelei schimbări. De exemplu, aplic metoda plusurilor și minusurilor pentru mine și pentru cei din jur: „Ce plusuri și ce minusuri îmi aduce mie și celor din jurul meu schimbarea pe care mi-o doresc?“. Având o astfel de structură foarte bine pusă la punct și măcar zece lucruri de scris pe fiecare coloană din cele patru, înseamnă că înțeleg cu adevărat de ce îmi doresc lucrul respectiv. Dacă nu conștientizezi visceral de ce ai nevoie de acea schimbare, nu ai cum să o produci. Noi, oamenii, avem o tendință puternică de a fugi de lucrurile pe care le considerăm negative: decât să fugi spre confort, mai degrabă fugi de durere. Dacă ești conștient de lucrurile negative pe care ți le aduce acel comportament ție și celor din jurul tău, atunci acel „combustibil“ va fi cu siguranță destul de puternic pentru a-ți aduce schimbarea pe care ți-o dorești.
Din câte putem observa, trebuie să lucrăm cu subconștientul nostru...
Da, toate aceste lucruri țin de lucruri pe care nu le putem accesa ușor. Vizualizarea, conștientizarea, dar și alte metode, sunt instrumente la care putem apela pentru a produce cu adevărat schimbarea. Este foarte important să știm adevăratul motiv care ne determină să facem acea schimbare.
Cum ne autosabotăm
De multe ori, când vrem să implementăm o schimbare, apare și fenomenul autosabotării. În ce constă acesta, mai exact?
Fiecare dintre noi are niște sabotori, unii avem mai mulți, alții mai puțini. În general, ei reprezintă o exagerarea a unei calități de-ale noastre. De exemplu, sabotorul perfecționismului, care te poate determina să respingi schimbarea întrucât te gândești că nu ai făcut lucrurile suficient de perfect pe cât ar fi trebuit, iar atunci nu mai vezi niciun rost în a încerca. Un alt sabotor este cel al controlului care te minte că tu deții și trebuie să deții controlul în toate aspectele din viața ta. Evident că lucrurile nu funcționează așa, iar acest sabotor te pune la pământ, tu neputând controla anumite aspecte ale schimbării pe care ți-ai propus-o pentru că din varii motive au depins și de alții sau de o conjunctură. Mai există și sabotorul victimă, când îți spui „Numai mie mi se întâmplă“, precum și cel „pleaser“ – „Tu ți-ai propus să te lași de băut, dar oamenii ăștia te servesc cu ceva, nu se poate să îi refuzi și să îi superi“. În total sunt zece sabotori care ne fac mai mult rău decât bine. Testul pentru a descoperi ce sabotori avem se poate face și online, gratuit.
Cât de mult contează anturajul și mediul în care trăim atunci când decidem să schimbăm aspecte importante din viața noastră?
Ține doar de tine să faci lucrurile pe care ți le-ai propus pentru tine. În situațiile în care depinde și de alții, trebuie să avem grijă și la sabotorii care ne pot păcăli că deținem controlul în anumite aspecte. Dacă plecăm de la premisa că noi trebuie să controlăm, ne va pune la pământ lipsa controlului. De asemenea, sprijinul celor apropiați contează până la un punct, dar dacă ambiția ta este mare, reușești. Pentru a avea o ambiție atât de mare este important să îți cunoști sabotorii pentru a preîntâmpina anumite lucruri, să vizualizezi acel viitor în care s-a întâmplat deja ce ți-ai propus pentru a-i spune minții că este în regulă că a făcut schimbarea, dar și să vezi cât de relevantă este această schimbare pentru tine. Dacă ne-am analiza puțin comportamentul de dinainte de a reuși și toate nereușitele de până atunci, dar și comportamentul de după, am observa că de fapt s-a schimbat ceva în noi, nu în exterior. Schimbarea pornește din interior.
„Odată ce trece sevrajul fizic, totul este doar autosabotaj“
Cum apar viciile și ce nevoi satisfac ele?
De exemplu, în cazul fumatului, viciul începe din adolescență. Ce ne făcea să ne dorim să fumăm în timpul liceului? Dacă eram singuri, pe o plajă goală, nu ne-am fi dorit, dar îi vedeam pe alții din liceu, mai bine văzuți, influenți, care fumau și erau rebeli. Nevoia de apartenență, statut, validare ne-au determinat să ne apucăm și noi de fumat, deși ţigările ne-au făcut rău și ne-au creat o senzație neplăcută. totuși, am trecut peste momentele neplăcute pentru a deveni și noi persoanele acelea „interesante“ din liceu. Apoi, nicotina și gudronul – substanțe care creează dependență – ne-au determinat să ne fie din ce în ce mai greu să ne lăsăm de fumat. Dar țigara a rămas pentru noi imaginea statutului, puterii, rebeliunii. Când ne aprindem o țigară, chiar și 20 de ani mai târziu după ce ne-am apucat de fumat, avem în minte imaginea tipului dur. Imaginea despre mine ca fumător este una mult completată de mintea mea cu valorile pe care le-am atribuit celor din cauza cărora m-am apucat de fumat în primă fază, dar și celorlalte imagini pe care le-am văzut sau pe care mi le-am imaginat despre mine. Este greu să te lași de fumat pentru că nu te lași doar de niște substanțe care creează dependență, te lași inclusiv de această imagine asupra căreia planează întrebarea: Cine voi mai fi eu dacă mă las de fumat? Mulți oameni care au vicii nu știu cine sunt ei dincolo de acestea. De obicei, viciile au alți declanșatori în spate. Odată ce trece acel sevraj fizic, nu mai rămâne nimic altceva decât iluzia pe care ți-o creează viciul, conform căreia ești un anumit personaj. După ce trece sevrajul fizic, totul este un autosabotaj.
În cazul renunțării la anumite vicii – fumat, alcool, dar nu numai, am observat faptul că se creează și grupuri de suport. Care este rolul lor?
Și eu organizez astfel de grupuri de suport. În cazul renunțării la vicii, este mai ușor dacă ceri ajutorul unor oameni care au trecut sau trec și ei prin asta. Ajută să ai un partener de responsabilitate atunci când încerci să schimbi un comportament.
Oamenilor le este foarte greu să recunoască faptul că singurătatea este o problemă, și tocmai pentru că majoritatea dintre ei sunt într-o stare depresivă, le este foarte greu să ceară ajutorul.
Traumele de Sărbători
Perioada Sărbătorilor este una cu o mare încărcătură emoțională, care în multe cazuri este mai degrabă una negativă. Știm că în România există multe familii disfuncționale, iar reuniunile pot răscoli traume sau naște altele noi. Cum pot procesa mai bine acest bagaj emoțional?
Este foarte importantă și pregătirea de dinaintea reuniunilor. Când știi care este dinamica relațională negativă dintre membrii familiei, este foarte important să îţi iei măsuri de protecție emoțională. Dacă, de exemplu, știi că de-a lungul timpului părinții tăi se ceartă de Sărbători sau că bunicul se îmbată și are un comportament agresiv față de bunica, atunci este foarte important să îți iei măsuri de autoapărare înainte de a te prezenta la reuniunea familială. Pentru cei care au trecut din nou peste un astfel de eveniment total neplăcut, care poate răscoli traume sau naște unele noi, să găsească pe cineva cu care să vorbească despre asta. Dacă retrăiești traume din copilărie sau ai atacuri de panică, dar nu numai, primul lucru pe care trebuie să îl faci este să suni un psihoterapeut cu care să vorbești, care să te asculte, să te înțeleagă și să îți spună ce este de făcut pentru a „dezamorsa“ lucrurile. În unele cazuri, ajutorul psihoterapeutului pentru veni și prin recomandarea către alți medici, pentru a trata problema integrat. Fiecare situație este diferită și naște lucruri diferite, deci nu prea există soluții universal valabile, de aceea este foarte important să apeleze la un psihoterapeut.
De asemenea, în perioada Sărbătorilor, multor persoane singure li se accentuează sentimentul de singurătate...
Singurătatea în sine nu este toxică: pentru unii poate fi un sentiment foarte bun, eliberator, pentru alții poate fi o sentință, o condamnare. În cazul persoanelor divorțate sau văduve, care retrăiesc în fiecare an de Sărbători momentele superbe care nu se vor mai întoarce niciodată, această perioadă le poate duce într-o direcție mai grea, în care să simtă că viața nu mai are niciun sens, că se simt singure pe lume. Eu am creat un grup de suport pentru persoanele singure, mai ales în perioada Sărbătorilor, dar activitatea lui continuă și după. Oamenilor le este foarte greu să recunoască faptul că singurătatea este o problemă, și tocmai pentru că majoritatea dintre ei sunt într-o stare depresivă, le este foarte greu să ceară ajutorul. De aceea, îi îndemn pe toți cei care cunosc persoane singure să intervină și să îi îndemne să participe la un astfel de grup sau pur și simplu să îi scoată din casă, să fie alături de acestea.
Se încarcă comentariile...
