INTERVIU Avisek Majumdar, profesor de yoga și fondator al Prakriti School of Yoga: „Liniștea lipsește cu desăvârșire din societatea actuală“
0Într-o lume mereu în mișcare, controlată de tehnologie, liniștea și conectarea cu sinele sunt lucruri pe care le ignorăm, dar care ne-ar putea schimba viața în bine.
Într-o lume agitată, aflată într-un stres continuu, fără o înrădăcinare puternică în cine suntem cu adevărat putem cădea într-o extremă sau alta. În timp ce dualitatea și extremele sunt un dat al lumii în care trăim, modul în care ne raportăm la ele poate fi în avantajul sau în dezavantajul nostru, iar evenimentele recente ne-au arătat cum scindarea față de sine poate duce la un fenomen extrem de periculos – burnoutul.
„Weekend Adevărul“ a discutat cu Avisek Majumdar, profesor de yoga și fondator al Prakriti School of Yoga, despre cum întoarcerea la sine este cheia către o viață liniștită, cum respirația este cel mai la îndemână instrument pe care îl avem pentru a lucra cu noi înșine, dar și cum sunetul poate deveni un pod către liniștea interioară, metodă pe care o va pune în aplicare în timpul unui workshop ce are loc în cadrul Festivalului multidisciplinar UNFINISHED, desfășurat în perioada 22-24 septembrie în București.
„Weekend Adevărul“: Cum a început călătoria ta spirituală?
Avisek Majumdar: Nu a existat un punct fix, de inițiere. M-am născut într-o familie în care părinții erau apropiați de mănăstiri și practicile yoga. Cele mai timpurii amintiri ale mele, de la vârsta de 3 ani, sunt cu mama care practică yoga. Deci la început doar imitam ceea ce făcea ea. Apoi interesul a crescut, iar părinții mei m-au sfătuit să petrec ceva timp într-o mănăstire. În multe familii din India, este un mod organic de a educa copiii. Inițierea în practicile yoga a început la vârsta de 7-8 ani, dar era mai mult o joacă. Abia mai târziu, pe la 16-17 ani, mi-am dat seama că vreau să fac asta mai mult. Mereu căutăm un model, indiferent că este un erou, Tom Cruise sau un călugăr. Pentru mine, a fost maestrul meu, și îmi doream să ajung ca el, foarte echilibrat, și astfel am început să petrec din ce în ce de mai mult timp printre călugări până am devenit profesor de yoga, dar acesta este totuși un proces continuu, durează o viață întreagă. Dar, conform tradiției, înainte de a putea deveni profesor de yoga, trebuie să studiezi 10-12 ani. În prezent, datorită tehnologiei, în 3-4 ani poți înțelege cu adevărat. Noi nu predăm tehnicile, ci interpretăm experiențele și cum acestea te transformă. Nu vorbim despre profesori de yoga care cred în copierea tehnicilor propriu-zise. Acest lucru este ușor, îl poți învăța în 24 de ore. Dar să poţi deveni un profesor care înțelege yoga în totalitate, cu siguranță durează 3-4 ani.
De-a lungul anilor, ai avut anumite epifanii?
Una dintre ele este să te accepți pe tine însuți așa cum ești, în totalitatea ta. Suntem oameni și orice este uman nu este străin de noi. Pentru mine, a durat câțiva ani să îmi dau seama că nu sunt doar lapte şi miere și că am trăsături negative pe care trebuie să le confrunt, să mă lupt și să trăiesc cu ele, să le transform. Faptul că accept această totalitate mă face să mă simt mai așezat în mine însumi. Este un sentiment eliberator. Pentru mine a fost o epifanie să îmi dau seama că toată lumea se chinuie și că toți ar trebui să încercăm să devenim compleți, autentici. Pentru a-i putea accepta pe ceilalți, mai întâi trebuie să te accepți pe tine însuți. Nu poți avea pretenția de la ceilalți să te accepte, dacă în primul rând tu nu te poți accepta.
Yoga, mai mult decât o practică fizică
Cum ai ajuns prima oară în România?
Discutam cu maestrul meu de la mănăstire, la acea vreme locuind în Hong Kong, și mi-a indicat faptul că în Europa de Est este multă muncă de făcut, ceea ce m-a pus pe gânduri. După ce mi-a spus asta, în următoarele săptămâni, s-au întâmplat mai multe lucruri în viața mea care mi-au deschis calea spre a veni în România în vizită. Am aplicat pentru viză și am venit să vizitez și să predau puțin. Apoi, nu m-am mai uitat înapoi. M-am întors în India pentru o lună și ceva, dar apoi am revenit în România, iar din 2008 sunt aici.
Cum crezi că s-a schimbat percepția românilor despre yoga în toți acești ani?
Românii sunt profund credincioși și este una dintre calitățile unice care îi separă de multe alte comunități europene. În ultimul secol, inclusiv în comunism, yoga era prezentă în comunitatea românească. De asemenea, știm cu toții de Mircea Eliade și de Maitreyi. Totuși, de-a lungul anilor, yoga a fost distorsionată și doar un aspect al ei era prezentat oamenilor. Cumva, anumite aspecte s-au pierdut începând cu sfârșitul anilor ’80 până la mijlocul anilor 2000, apoi yoga a devenit ceva popular. Când am venit prima dată în România, era o perioadă în care dacă le spuneai oamenilor că ești profesor de yoga se uitau la tine de parcă erai dealer de droguri. Dar acest lucru s-a schimbat, iar astăzi, la fiecare sală de sport sunt cursuri de yoga. Deși a devenit ceva popular, totuși doar aspectul fizic al acestor practici este răspândit în România. Însă, cu timpul, va fi înțeleasă pe deplin, pentru că aici sunt oameni foarte sinceri, practicieni foarte buni, iar mulți oameni au simțit beneficiile yoga.
UNFINISHED Festival – o înțelegere profundă
Știm că ai participat și anul trecut la UNFINISHED Festival. Cum a fost experiența ta?
UNFINISHED Festival este unul dintre cele mai bune lucruri care se întâmplă în România în aceste vremuri pentru că există o înțelegere profundă. Este un eveniment unic care aduce laolaltă oameni cu mintea deschisă, care nu încearcă doar să fie creativi și să facă ceva doar pentru a crea ceva, ci există o înțelegere profundă a lucrurilor. Anul trecut, în timpul cursurilor de yoga, dar nu numai, cred că transformăm înțelegerea ființei umane, a muzicii și a modului în care ne raportăm la noi înșine. Numele în sine, UNFINISHED, indică faptul că suntem într-un proces continuu de creștere și nu vom fi niciodată un produs finit. Este o filosofie foarte bună și rezonez profund cu ea.
Povestește-ne, te rog, despre workshopurile despre „inner silence“ (n.r. – liniște/tăcere interioară) pe care le vei susține în ediția de anul acesta.
Cred că un lucru care lipsește cu desăvârșire din societatea actuală este tăcerea, e liniștea, nu suntem niciodată tăcuți. Chiar și când mergem la baie suntem cu telefonul în mână. Încercăm mereu să ne înconjurăm de sunete și de zgomot ca să putem evita să ne ascultăm vocea interioară și ceea ce ni se dezvăluie din noi. Având în vedere acest lucru, în această ediție am ales să țin workshopuri despre cum ajungem la acea tăcere sau liniște. Există două moduri. Primul, îi ceri în mod forțat unei persoane să nu vorbească, să nu asculte nimic și să se izoleze fonic. Al doilea: folosește sunetul ca un pod către liniște, fie că este vorba despre o mantră, sunetul unei gong tibetan sau muzică calmă, liniștitoare. Prin această tehnică, folosești sunetul pentru a ajunge de la zgomotul exterior la spațiul interior, în care se află o anumită liniște. Astfel, eu și Bogdan am conceput un workshop bazat pe practică, de la sunet la liniște, în care vom aborda o varietate de practici yoga, dar scopul final este de a atinge liniștea interioară. Chiar dacă ești înconjurat de sunete, adânc în interiorul tău va fi o liniște. Al doilea workshop va consta în lucrul cu mantra în care transformăm ritualuri puternice, care au fost practicate în subcontinentul indian de mii de ani, într-o replică.
Deci workshopurile se bazează pe practicile Prakriti School of Yoga, pe care ai fondat-o. Care sunt principiile de bază ale acesteia?
Oamenii nu sunt doar un corp, doar o minte sau doar o energie, ci un amestec din toate. Noi nu practicăm yoga doar pentru a ne relaxa corpurile, ci vrem să ne adresăm și minții. O mare parte din cursurile yoga este bazată pe psihologia yoga și yoga terapeutică, care este foarte strâns legată de centrele energetice numite chakre. Când înțelegem cum funcționează mintea umană devine mult mai ușor să controlezi corpul. Dacă știi să folosești software-ul, știi să manevrezi și hardware-ul. Acesta este principiul de bază. Folosim mintea, respirația, practicile de meditație tradiționale pentru a atinge o altă stare a minții, iar acest lucru se reflectă în corp.
Minte, corp și respirație
Care sunt principalele beneficii ale yoga, atât din punct de vedere fizic și spiritual, dar și mental și emoțional?
În mod normal, yoga este o practică psihofiziologică, în care corpul, mintea și respirația sunt întotdeauna împreună, indiferent de tipul de practică. Când practicăm yoga ne reîntoarcem la noi înșine. De obicei, avem acest sentiment de gol, iar prin practicile yoga ne simțim compleți, ne reîntoarcem în corpul și în sinele nostru. Odată ce se întâmplă acest lucru, ne putem vindeca corpul, mintea și energia. De exemplu, dacă cineva are o durere de spate, are nevoie să se întoarcă în corp, să îl asculte și să înțeleagă cum să se adapteze și să răspundă nevoilor corpului. Odată ce face asta, întotdeauna găsește și o legătură psihologică cu acea durere: se întâmplă ceva în dimensiunea minții care îl face să se simtă deconectat de corp. Deci vom lucra și cu mintea pentru a crea o stare de echilibru, iar unde este armonie, există vindecare, iar unde există vindecare, există exuberanță, vitalitate, care se traduc într-o reîntregire. Pe scurt, beneficiul yoga este că reușește să conecteze mintea, corpul și respirația, te ajută să înțelegi unde te situezi, te ajută să te accepți, ceea ce în vremurile acestea devine ceva din ce în ce mai rar. Când te accepți pe tine însuți, doar atunci îți poți începe călătoria, pentru că afli unde te situezi, știi care sunt nevoile tale și poți merge înainte. Așa cum spune o vorbă chinezească: o călătorie de 1.000 de kilometri începe din fața ușii tale.
Conceptul de wellbeing a devenit foarte cunoscut în ultimii ani, ajungând aproape la suprasaturație, ceea ce a dus la pierderea credibilității și batjocorirea lui. De ce crezi că se întâmplă asta?
Adevărul este de obicei la mijloc. În ultimii ani, tot ce vine împachetat într-un ambalaj verde a devenit eco-friendly, chipsurile care sunt într-un ambalaj mai altfel sunt promovate drept sănătoase, deși știm bine că nu sunt. Toate acestea au fost create ca să ne păcălim pe noi înșine. Pe același tipar, și termenul de wellbeing a devenit o strategie de marketing, fără să mai conteze ce vinzi sub cupola lui. Există totuși și oameni care chiar depun un efort sincer pentru a spori acest wellbeing. Am devenit mai conștienți de sănătatea mentală, emoțională față de cum eram în urmă cu 10-15 ani. Însă suntem oameni și ne împotrivim schimbării. Unii oameni, care nu sunt dispuși să se schimbe, preferă să adopte o poziție de batjocorire a celor care se schimbă.
Dar, în același timp, trebuie să fim foarte atenți la ce metode de wellbeing alegem pentru că, așa cum ai spus, mulți doar încearcă să vândă ceva, neavând neapărat o intenție bună ca fundament.
Întotdeauna cumpărătorul trebuie să fie mai înțelept decât vânzătorul pentru că altfel va fi păcălit. Avem tendința de a copia: dacă o celebritate practică un anumit ritual de wellbeing, îl urmăm în speranța că vom găsi o soluție rapidă. Wellbeingul se face zi de zi, precum spălatul pe dinți. Dacă nu te speli pe dinți o zi, vei fi în continuare sănătos, dar dacă acest obicei devine cronic și nu ai grijă de sănătatea ta orală, atunci devine o problemă. Wellbeingul este la fel: un proces de durată. O persoană ar trebui să descopere unde se situează, care îi sunt nevoile, pentru că fiecare avem nevoi diferite. Ce funcționează la cineva, poate nu funcționează și în cazul tău, poate trebuie să faci altceva. Se spune că yoga este pentru toată lumea, dar după atâția ani de când o predau, pot spune că nu este așa. Unii oameni nu sunt pregătiți pentru asta sau li se pare foarte greu. Nu trebuie să generalizăm și să îi punem pe toți în aceeași oală.
„Când vrem să ne schimbăm pe noi înșine, trebuie să facem pași mici, progresivi“
Cum ne putem găsi acea liniște sau pace interioară când trăim într-o lume atât de agitată, stresantă și cu programe atât de încărcate? Există anumite exerciții pe care le putem face în viața de zi cu zi?
Metaforic vorbind, dacă am dezastru în casă și îmi dau cu parfum și merg în oraș, asta nu va rezolva nicio problemă din casă. Să îți găsești liniștea interioară sau să îți rezolvi anumite probleme nu este un proces greu. De foarte multe ori căutăm soluții în locul nepotrivit. Liniștea interioară nu va veni după ce urmărești cinci influenceri sau zece reeluri, acestea sunt distrageri. Dacă vrem într-adevăr să lucrăm cu noi înșine, trebuie să facem pași mici pentru a ne întoarce acasă, în noi. Unul dintre instrumentele pe care le avem mereu la dispoziție este respirația. Doar prin simplul fapt că devenim conștienți de modul în care respirăm putem reveni la noi înșine. Privind din perspectiva yoga, pentru mulți oameni casa lor, sinele interior, este un loc foarte toxic, deci întoarcerea la sine nu îi face să se simtă bine, ci le reamintește de traumele din trecut, frici și altele. Atunci când ne întoarcem acasă, avem nevoie să facem pași progresivi, să ne dăm seama că de multe ori ceea ce simțim este o părere externalizată a sinelui și să ne întrebăm: „Chiar sunt această persoană?“. Cel mai probabil nu. Apoi, pe măsură ce ne apropiem de sinele autentic, începem să ne acceptăm, să ne dăm seama că nu suntem atât de răi și să ne simțim acasă atunci când petrecem timp cu noi înșine. Aproape instant această însingurare se transformă în singurătate, spațiu în care poți lucra cu tine însuți și poți spune că îți ești prieten. Însă atunci când ești însingurat, ești în postura în care te urăști din cauza asta, există o separare de tine însuți. Deci trebuie să încorporăm diverse practici – fie câteva minute de meditație, de respirație sau chiar să facem o rugăciune.
Observator, nu judecător
Ai declarat într-un interviu că „trăim sub constanta influență a opozițiilor din această lume a dualităților“, dar că în noi există un spațiu neatins de această dualitate. Cum putem ajunge în acest spațiu într-o lume aflată uneori la extreme?
Când vrem să ne întoarcem acasă, descoperim atât calități, cât și defecte. Acestea sunt două extreme. Dacă agăți un pendul, se duce la stânga și la dreapta, iar singurul punct fix este cel de unde este agățat acul. Numai după ce ne-am accepta luminozitatea și umbrele, binele și răul din noi, putem să facem un pas către acel spațiu din noi în care devenim observator. Conceptul de „observator“ se regăsește în spiritualitatea indiană care indică starea în care ești complet imparțial față de pozitiv și negativ, ci pur și simplu privești tot ce apare. Ar putea fi chiar ușor de înțeles intelectual, dar să ajungi propriu-zis în acea stare durează destul. Nu ar trebui să ne grăbim. Rețeta nu este de a încerca să atingi acea stare ca un țel, ci să observi atât întunericul, cât și lumina.
Cum ar trebui să ne raportăm la adversitate astfel încât să devenim versiuni mai bune ale noastre după ce trecem prin ea, dar mai ales să nu ne temem de ea?
Nu toate adversitățile sunt rele. Unele dintre ele te ajută să te simți în siguranță în spațiul tău. Dacă ți-e frică să mergi pe marginea prăpastiei, este un tip bun de frică, te protejează. Problema este atunci când hrănești adversitatea, când ți-e prea frică de ea și te blochează, te face să te simți claustrofob și să îți fie teamă de adversitățile vieții. Potrivit filosofiei, acesta este un moment în care trebuie să ne privim în perspectivă. În practică, ai nevoie de postură, respirație pentru a putea ajunge într-un punct în care îți poți schimba perspectiva și să îți dai seama că acea adversitate poate fi și o oportunitate de a deveni mai bun decât provocarea care ți-a fost dată. Dacă se întâmplă ceva negativ în jurul tău, trebuie să te întrebi: încearcă să mă protejeze? Dacă da, până în ce punct vreau să fiu protejat sau limitat de ea? Iar dacă răspunsul este că nu vrei să fii limitat de ea pentru că nu îți aduce beneficii și nu te ajută să îți arăți potențialul, atunci trebuie să o iei pas cu pas și să o folosești în avantajul tău. Când vrem să ne schimbăm pe noi înșine, trebuie să facem pași mici, progresivi.
Se încarcă comentariile...
