Doar o halbă de bere pe zi crește riscul unei afecțiuni chinuitoare. De ce era cunoscută drept „boala regilor”

0
Publicat:

Specialiștii susțin că o bere pe zi ar putea crește riscul de a suferi de gută. Este o afectiune care provoacă durere și umflarea articulațiilor, iar în trecut era considerată „boala regilor” sau „boala oamenilor bogați”.

Consumul zilnic de bere poate provoca o afecțiune gravă FOTO: Shuterstock
Consumul zilnic de bere poate provoca o afecțiune gravă FOTO: Shuterstock

Oamenii de știință, analizând fișele medicale a 400.000 de britanici, au descoperit că bărbații care beau o halbă de bere pe zi erau cu 60% mai predispuși să sufere de această boală agonizantă a articulațiilor.

Potrivit dailymail, acest risc de gută, care este un tip de artrită, a fost și mai pronunțat în rândul femeilor, cu 62%. Din punct de vedere istoric, era cunoscută drept „boala regilor”, deoarece afecta bărbații de vârstă mijlocie și se credea că este cauzată de „consumul excesiv de alimente bogate și vin, cum ar fi vinul de Porto”.

Monarhi precum regele Henric al VIII-lea și regina Victoria au suferit de această boală, însă aceasta era rară și rezervată persoanelor înstărite care își puteau permite astfel de diete.

În ultimele decenii, din cauza disponibilității crescute a alimentelor bogate în grăsimi, zahăr și sare, a existat o creștere a numărului de diagnostice care au îngrijorat medicii.

Cazurile grave au crescut vertiginos: peste 200 000 de persoane sunt spitalizate în fiecare an, iar studiile sugerează că alimentația excesivă și exercițiile fizice reduse au jucat un rol.

Potrivit Arthritis UK, 1,5 milioane de persoane din Marea Britanie suferă de această afecțiune.

Ce este guta

Guta este o boală cauzată de o cantitate în exces de acid uric în organism, care nu se elimină prin urină, aşa cum ar trebui, ci se depune cel mai des în articulaţii. Este afecțiune definită prin atacuri repetate de artrită inflamatorie acută- o încheietură umflată, roșie, moale și febrilă.

„Articulația dintre metatarsiene și falange de la baza degetului mare este cel mai des afectată (în aproximativ 50% din cazuri). Totuși, guta se poate prezenta și ca depozite de urați, calculi renali sau nefropatie urică. Este produsă de nivelurile ridicate de acid uric în sânge. Acidul uric se cristalizează iar cristalele se depun pe încheieturi, tendoane și țesuturile din jurul lor”, potrivit Wikipedia. 

Carnea roșie, organele comestibile precum ficatul, fructele de mare, băuturile alcoolice și, de asemenea, cele zaharoase sunt surse potențiale.

În noul studiu, cercetătorii au urmărit obiceiurile de consum de alcool ale 401.128 de britanici cu vârste cuprinse între 37 și 73 de ani și care nu aveau gută. Pe parcursul unei urmăriri de 13 ani, oamenii de știință au descoperit că riscul de gută crește cu cât oamenii consumă mai multă bere. De exemplu, un bărbat care bea în medie două sau trei halbe de bere pe săptămână avea cu 18% mai multe șanse de a suferi de gută decât un nebăutor.

NHS recomandă oamenilor să nu consume mai mult șase pahare de vin sau halbe de bere, pe săptămână.

Între timp, în SUA se spune că femeile nu ar trebui să bea mai mult de șapte pahare standard pe săptămână, iar bărbații pot bea 14 pahare. 

Incidența gutei a crescut în ultimele decenii, afectând în jur de 1-2% din populația Occidentului la un moment dat din viață. Se consideră că această incidență crescută este cauzată creșterii factorilor de risc din populație, cum ar fi sindromul metabolic, speranța de viață crescută și schimbări în alimentație. Guta era cunoscută în trecut drept „boala regilor” sau „boala oamenilor bogați”.  

Viață sănătoasă

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite