Cum ne influenţează destinul aşteptările părinţilor din copilărie

Aşteptările părinţilor de la copii în primii ani de viaţă le pot modela destinul FOTO 123RF

Stai prost la capitolul încredere în tine? Simţi că oricât ai încerca, nu reuşeşti să-ţi găseşti locul potrivit? Ai impresia că nimic din ceea ce faci nu e destul de bun? Ei bine, toate acestea pot proveni din copilărie, din bagajul emoţional moştenit de la părinţi, spune psihologul Alina Iliescu.

Felul în care suntem aşteptaţi când venim pe lume, cât suntem de iubiţi, de protejaţi, de acceptaţi în familie, în primii ani de viaţă, determină felul în care ne vom contura personalitatea, modalitatea în care ne vom integra în societate, ne vom alege profesia şi chiar partenerul de viaţă, subliniază psihologul Alina Iliescu, Fondator ARI Love şi Personality Profiler.

De la felul în care arătăm, până la atitudinea pe care o avem, cum ne simţim în corpul nostru şi cum ne raportăm la ceilalţi, toate au legătură cu învestirea pe care o primim la naştere. Primii trei ani din viaţă sunt esenţiali în conturarea destinului unui copil. Care sunt greşelile pe care le fac părinţii în aceşti trei ani care se resimt în viaţa de adult, ce probleme din viaţa adultă îşi au rădăcinile în bagajul emoţional moştenit din copilărie, precum şi cum putem corecta aceste probleme am discutat la Adevărul Live.

Principalele declaraţii

Din momentul în care părinţii şi-au dorit să aibă un copil, acesta trebuie să capete o formă în mintea părinţilor, a bunicilor. fiecare pune ceva în moştenirea transgeneraţională. Sunt unele lucruri pe care le transmitem conştient sau inconştient în structura copilului, punem informaţii în devenirea copilului.

Ce înseamnă învestirea familială?

Este esenţa noastră. Noi venim în viaţă cu un fel de baterie, o parte este plină, alta goală. Contează cât de mult ne-au dorit părinţii, dacă ei erau aşezaţi, erau liniştiţi când am venit pe lume. Când un copil este dorit, aşteptat pe lume, bateria lui este plină cu mai multă energie. Copilul care nu este dorit, în investiţia lui, bateria lui este mai goală. E bine să ştii aceste lucruri pentru a înţelege de ce uneori te comporţi într-un anumit fel. Un exemplu este investiţia sexuală. Părinţii îşi doresc fată şi se trezesc cu băiat. Asta înseamnă că acel copil a înşelat aşteptările. Fata respectivă nu va avea tendinţa către feminitate, va fi mai băieţoasă, mai autoritară. De obicei, femeile de genul acesta sunt carieriste.

E bine ca părinţii să-i spună copilului ce au gândit atunci când l-au conceput? Dacă şi-au dorit să îl aibă sau nu?

Copiii nedoriţi sunt răzvrătiţi, nu sunt ascultători, se ceartă frecvent cu părinţii, deci inconştient ştiu acest lucru. Ei vor să arate că nu sunt de acord cu aşteptările părinţilor. Sunt persoane care îşi dau seama că nu urmăresc destinul lor. Sunt persoane care au făcut facultatea de dragul părinţilor, care şi-au ales un drum în viaţă de dragul părinţilor. Sunt altele care opresc destinul şi spun că vor să facă altceva.

E foarte important ce facem în relaţie cu copilul nostru. Toţi paşii noştri guvernează destinul copiilor noştri. Am întâlnit părinţi minunaţi care au venit cu copilul la psihoterapie, copil care nu le semăna deloc. Am întrebat cu cine a stat copilul în primii ani de viaţă. Am aflat că lângă copil a fost bunica sau altă persoană. Iată cât de important este să fim noi înşine lângă copii în primii ani de viaţă. Structura se formează în primii ani de viaţă, iar părintele este cel care contribuie la clădirea acesteia.

Sunt părinţi care aduc un copil pe lume. Fizic e fată sau băiat, dar îl cresc ca asexuat. E bună această atitudine?

E o atitudine interesantă, mai bună decât aceea de a îmbrăca un băiat precum o fată din simplul motiv că părinţii îşi doresc fată. Interesant este să ne întrebăm de ce facem acest lucru. Ce ne-am dorit?

Sunt părinţi care îşi alintă copiii cu apelative de prinţ sau prinţese. Este în regulă această aşteptare?

Este bine să îţi iubeşti copilul cât poţi. Copilul dacă este iubit nu devine răsfăţat. Se spune că până la 5 ani copilul e prinţ sau prinţesă. De la 5 ani copilul începe să aibă responsabilităţi, şi el încet-încet se adaptează la limite. Copiii răsfăţaţi sunt cei care nu au limite. Din punct de vedere psihic nu e bine, pentru că acei copii nu vor trăi într-o lume ideală. Copilul trebuie învăţat să aştepte jucăria preferată, să ştie că are un buget sau că trebuie să facă anumite lucruri pentru a primi lucrul dorit. Nu trebuie să îl condiţionăm, ci să îl implicăm, să îl încurajăm să facă lucruri împreună cu părintele. În primii 3 ani e nevoie de foarte multă muncă şi multă răbdare. Şi cine poate face mai bine aceste lucruri decât părintele? A fi alături de copil este cel mai frumos cadou pe care i-l putem oferi copilului. Dar trebuie să fim atenţi la echilibru. De aceea există bunicii, să vină să dea o mână de ajutor.

Dacă nu ne permite jobul să stăm alături de copil, e ok să-l lăsăm cu bunicii?

Din punct de vedere psihic, nu există că trebuie să mă întorc la job. Dacă faci acest lucru înseamnă că aceea e limita ta. Bunicii e ideal să ne răsfeţe copiii, dar trebuie să respecte regulile, limitele create de părinţi. Bunicii de multe ori se pliază şi de multe ori ne surprind şi pe noi: dacă au fost ca părinţi într-un fel, ca bunici se pot schimba. Dar copiii nu trebuie lăsaţi mult timp la bunici. Înseamnă abandon psihic, îi dăm copilului mesajul că nu suntem în stare să îl creştem.

Dacă nu avem încredere în noi, ce s-a întâmplat în copilărie?

În primul an de viaţă, în funcţie de cum s-au comportat cei din jurul lui, copilul prinde sau nu încredere în el. Dacă este fericit, încurajat de părinţi, de bunici, atunci el devine încrezător. Dacă i se spune tot timpul „nu pune mâna, nu face un lucru”, atunci el devine neîncrezător.

Cum alegem o bonă?

Cel mai indicat lucru ar fi să nu amestecăm bona cu menajera. La noi nu există un colegiu pentru pregătirea bonelor. La noi majoritatea bonelor sunt pensionare. Acestea au structuri de personalitate diverse şi nebănuite. E bine să căutăm studente, persoane tinere care s-au îndreptat către profesii în care ajută oamenii, psihologie, sociologie. E bine să dăm şanse persoanelor tinere, care sunt mai uşor acceptate şi de copil. Oamenii trebuie să caute persoane care să fie parteneri de joacă pentru copil, nu menajere.

Este soluţia ideală să avem o perioadă de acomodare, în care aducem o persoană câteva ore, în care să cunoască familia, copiii, după care să devină bonă. Nu este bine ca mama să plece brusc de acasă, iar copiii să rămână cu bona. E bine să existe o persoană de tranziţie, după care mama să plece de acasă.