Cafeaua protejează ficatul, indiferent de conţinutul de cafeină
0Consumul de cafea, fie ea şi decafeinzată, este benefic pentruă sănătatea ficatului, deoarece scade nivelul unor enzime hepatice anormale, relevă un studiu publicat în revista „Hepatology“.
Oamenii de ştiinţă au validat deja mai multe beneficii aduse sănătăţii prin consmul de cafea. Pe lângă rolul avut în scăderea riscului de boli cardiovasculare şi diabet, ceafeaua şi-a dovedit aportul şi în ceea ce priveşte reducerea riscului pentru boli ale ficatului, precum ciroza, stenoza heapatică şi chiar cancerul. Studiile însă nu au reuşit să determine ce influenţă are cafeina în tot acest proces, informează Medical Daily.
Cerecetările anterioare au stabilit că băutul cafelei poate avea un posibil efect protector asupra ficatului. Nu era însă clar dacă acest beneficiu se poate extinde şi la cafeaua decafeinizată“, a declarat dr. Qian Xiao de la Institutul Naţional al Cancerului, din SUA.
Pentru a lămuri aceste aspecte, Xiao a analizat împreună cu colegii săi date obţinute în cadrul programului naţional de screening al sănătăţii (U.S. National Health and Nutrition Examination Survey), pentru perioada 1999-2010. În total, au fost incluse 27.793 persoane, cu vârsta peste 20 de ani, care au consumat cafea în ultimele 24 de ore.
Cercetătorii au evaluat nivelul mai multor markeri pentru funcţia hepatică, inclusiv alanin aminotransferaza (ALT), aspartat aminotransferaza (AST), fosfataza alcalină (ALP) şi gammaglutamil transferaza (GGT).
Astfel, autorii studiului au constatat că participanţii care au raportat că beau mai mult de trei ceştid e cafea pe zi aveau niveluri mai scăzute de ALT, AST, ALP şi GGT, comparativ cu persoanele care nu consumau cafea.
De data aceasta, au fost verificate şi analizele consumatorilor de cafea decafeinizată şi cercetătorii au observat şi în cazul lor un nivel scăzut de enzime hepatice anormale.
Rezultatele studiului sugerează că efectele benefice asupra sănătăţii ficatului nu provin de la cafeină, ci de la alte componente ale cafelei, pentru indentificarea cărora sunt necesare studii suplimentare.
În ultimii ani, consumul de cafea a crescut cu câte un procent în fiecare an, iar în ultima perioadă chiar şi cu 2% pe an.
Rezultatele studiului au fost publicate în revista de specialitae „ Hepatology“.