Activităţi simple care ne menţin mintea ageră mai mult timp
0
După 40 de ani, acuitatea minţii începe să meargă pe o pantă descendentă dacă nu adoptăm un stil de viaţă care să ne menţină sănătatea mintală, potrivit cercetătorilor de la Universitatea din California.
Oamenii de ştiinţă de la UCLA au testat, printr-o serie de exerciţii, capacitatea mintală a 72 de bărbaţi cu vârste cuprinse între 23 şi 80 de ani. Rezultatele testelor au scos la iveală că mintea cea mai ageră o au persoanele de 38-40 de ani. Iar, după această vârstă, creierul îşi pierde din eficienţă. Specialiştii pun acest regres al minţii pe seama faptului că, după 40 de ani, se înregistrează pierderi la nivelul tecii de mielină, învelişul gras care protejează fibrele nervoase din creier.
Cercetătorii americani atrag atenţia că, din acelaşi motiv, persoanele peste 40 de ani cedează mai uşor în faţa stresului decât cele mai tinere, iar incidenţa bolilor mintale este mai mare după această vârstă. De aceea, o echipă de specialişti din cadrul programului guvernamental Foresight, din Marea Britanie, a lansat „Raportul stării de bine şi al capitalului mintal“, care cuprinde câteva recomandări cu privire la activităţile care ne ajută să ne păstrăm sănătatea mintală.
Cei 400 de specialişti care au pus la punct acest raport sunt de părere că recomandările pentru sănătatea minţii sunt la fel de importante ca şi indicaţiile cu privire la o alimentaţie sănătoasă pentru organism. Potrivit raportului, fiecare dintre noi ar trebui să desfăşoare zilnic cinci activităţi simple care ne relaxează şi, în acelaşi timp, ne menţin creierul în formă.
1. Alungă singurătatea
Singurătatea ne afectează atât sănătatea fizică, cât şi mintală. Din punct de vedere fizic, s-a dovedit că singurătatea ne face să mâncăm mai mult şi, prin urmare, să luăm vertiginos în greutate.
Iar psihic, dacă ne izolăm de familie şi de prieteni ajungem uşor la depresie. Cercetătorii britanici ne sfătuiesc să le facem regulat vizite prietenilor, părinţilor sau fraţilor. Iar dacă timpul nu ne permite, să vorbim zilnic cu ei la telefon.
2. Găseşte-ţi un hobby
Sportul, grădinăritul, gătitul, dansul sau alte activităţi preferate pot deveni principalele mijloace de relaxare atunci când te simţi tensionat sau stresat. Dacă nu ai niciun hobby, specialiştii recomandă ca, în fiecare zi, să mergi pe jos până la serviciu şi înapoi spre casă.
3. Fă-ţi timp să admiri frumosul

În fiecare zi, poartă cu tine un aparat foto (poate fi suficientă camera încorporată în smartphone) pentru a capta cele mai frumoase imagini pe care le întâlneşti. În situaţiile tensionate, admiră fotografiile respective pentru a alunga stresul.
Dacă nu ai nici cameră foto, nici telefon mobil cu cameră încorporată, apelează la scris. Notează-ţi într-un carneţel lucrurile frumoase care ţi se întâmplă zi de zi.
4. Învaţă ceva nou
Provocarea pe care o presupune învăţarea unei limbi străine este benefică pentru agerimea minţii. De asemenea, cursurile de dans sau cele pentru a cânta la un instrument ne eliberează de stres şi, în plus, reprezintă un exerciţiu care întârzie regresul acuităţii mintale după 40 de ani.
5. Ajută-ţi prietenii
Satisfacţia pe care o simţi atunci când oferi un cadou sau când ajuţi o persoană la nevoie se traduce la nivelul creierului prin eliberarea de serotonină şi, deci, contribuie la îmbunătăţirea stării de spirit. Carenţa acestui hormon în organism are un rol important în declanşarea depresiei, potrivit cercetătorilor britanici din cadrul Foresight.