Regulile nescrise ale flirtului de vară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vine vara şi, odată cu ea, revine şi dispoziţia aceea jucăuşă care ne ajută să pornim în căutarea unui nou partener şi să ne vindecăm de rănile adunate peste iarnă. Dar, atenţie! Flirtul are regulile sale.

 73% din persoane consideră că lookul de vară este aparte, mult mai atrăgător decât cel de iarnă, arată un studiu recent, efectuat de unul dintre cele mai mari site-uri de dating din lume, match.com.

Potrivit participanţilor la studiu, vara arătăm mai frumoşi (72%) şi mai sănătoşi (50%). De asemenea, potrivit aceleiaşi cercetări, peste jumătate dintre cei intervievaţi se consideră mai atrăgători decât în lunile mai friguroase din an.

„Ambele sexe arată mai bine vara, deoarece căldura aduce relaxare, iar relaxarea atrage încrederea în sine. Aşa că este normal să arătăm mai bine vara, râzând, decât iarna, zgribuliţi şi îmbrăcaţi cu nu ştiu câte rânduri de haine. Aşa că dacă vă gândiţi să ieşiţi mai mult, să încercaţi să vă găsiţi o nouă iubire, acum este momentul. Faptul că arătăm mai sănătoşi şi mai plini de viaţă vă va oferi exact plusul acela de încredere de care aveaţi nevoie“, explică Kate Taylor, expert în relaţii (SUA).

Semne că eşti gata pentru vară

Pentru a ieşi însă în lume şi a te bucura de oferta verii, este însă necesar să-ţi faci o „revizie tehnică“ şi să vezi dacă eşti cu adevărat gata de distracţie, flirt şi, de ce nu, o relaţie nouă. Astfel, în primul rând, trebuie să fii împăcat cu tine însuţi, să te iubeşti aşa cum ai vrea să fii iubit de partener. Acest lucru presupune să te poţi uita în oglindă cu capul sus, să ai încredere în tine, să fii conştient de atuurile, dar şi de defectele tale.

„În urmă cu trei ani, am trăit o vară nebună, care mi-a schimbat viaţa. A fost pentru prima dată când nu m-a mai îngrijorat celulita pe care mi-o reproşa fostul prieten, nici prostiile şefului, nici faptul că urma să petrec o vară singură. Pur şi simplu m-am simţit liberă şi m-am bucurat de fiecare zi. Iar efectele nu au întârziat. Am trăit o vară minunată, am cunoscut un tip super care mi-a devenit soţ anul trecut şi mi-am făcut mulţi prieteni. Soţul meu şi acum îmi spune că nu s-ar fi uitat la mine dacă n-aş fi avut atitudinea aceea relaxată care spunea că iubesc viaţa“. Ştefana Matei (31 de ani), din Bucureşti, avocat

Pentru a avea această atitudine de „iubesc viaţa“ este necesar însă să te eliberezi de trecut. Adio regrete şi remuşcări, adio oameni care au adus mai multe lacrimi decât zâmbete în viaţa voastră. De asemenea, cum vei cunoaşte multe persoane de care ai putea deveni interesat, este necesar să ştii ce vrei. Fie că este vorba despre un flirt sau o relaţie, trebuie să ştii ce îţi doreşti de la noul partener şi de la relaţie.

„Am avut un iubit care mă iubea, sunt sigură, dar nu-şi dorea să fie cu mine cu adevărat. Iubirea lui era superficială, era pe bază de chef. Azi voia să fim împreună, mâine îşi petrecea ziua vorbind cu vreo cunoştinţă. Ce am aflat cu siguranţă a fost să nu-mi mai doresc să fiu tratată aşa. Ori este cu totul în relaţie, ori nu. Iar acest lucru se reflectă în relaţia pe care o am acum“, spune Irina Vasiliu (28 de ani), din Bucureşti, agent de turism.

Dragostea pe caniculă: norme de bună purtare 

Sus, sus, sus! Una dintre primele reguli nescrise ale flirtului de vară este că subiectul pasiunii trebuie să fie superior relaţiilor anterioare. Acest lucru nu înseamnă neapărat mai bogat, mai deştept sau cu un statut social mai ridicat, ci pur şi simplu mai bun. Este ca în sport: pentru a fi mai bun, trebuie să joci cu cineva mai bun ca tine. Aşa că nu te sfii să ataci persoane ce altădată ţi se păreau inabordabile. Un zâmbet poate face minuni.

Nu fii disperat! E adevărat că şi bărbaţii, şi femeile tânjesc după afecţiune, atenţie nedivizată, pe scurt vor să fie centrul universului pentru partener. Totuşi, avertizează experţii, ce este prea mult strică şi în această situaţie. Nu te grăbi cu mesajele siropoase chiar dacă poţi jura că atracţia a fost reciprocă.

Confesiunile la lumina lunii. Oricât de siropos ar părea, serile de vară romantice sunt obligatorii. Aşa că nu ezita să ieşi seara, să-ţi scoţi pantofii şi să-ţi scufunzi picioarele în iarbă răcoroasă, nisip sau apa mării alături de o persoană care ţi-a trezit interesul. Chiar dacă nu eşti genul romantic, un astfel de scenariu îndeamnă la confesiuni care te vor apropia mai mult decât credeţi de potenţialul nou partener.

Răbdare, răbdare. Regula aceasta se aplică în special reprezentantelor sexului frumos. Ai avut o primă întâlnire de vis? Te-a condus până în faţa casei sau a hotelului şi ai rezistat totuşi impulsului de a-l pofti înăuntru pe cel ce promite să fie prinţul din povestea de dragoste abia înfiripată? Ar fi bine ca lucrurile să rămână aşa. Prin urmare, închide telefonul, dă drumul la muzică, fă o baie relaxantă sau un duş rece, orice te va ţine departe de noua cucerire. Asta dacă doreşti să rămână o cucerire.

„Sunt puţine relaţiile care rezistă dacă sunt arse nişte etape chiar din prima seară. Nu vă minţiţi, chiar dacă pare că v-aţi înţeles perfect şi că sunteţi suflete-pereche, lipsa oricărei rezistenţe ar putea oferi semnale nedorite despre dumneavoastră. Noaptea este un sfetnic bun, aşa că, dacă dimineaţă simţiţi acelaşi impuls, este un semn că interesul nu este doar de moment. Mai mult, îi va oferi timp partenerului să reacţioneze şi să vă arate adevărata sa faţă. Nu uitaţi că o relaţie eşuată după nici două întâlniri vă va afecta stima de sine la care tocmai aţi lucrat“.  Alina Chifu, licenţiată în psihologie

Sex „ca la carte“. Da, cu siguranţă vara înseamnă relaxare şi tentaţie. Cine nu şi-a dorit sărutări fierbinţi pe nisipul încă încins de soare? Dar oricât de mare este tentaţia şi oricât de relaxat te-ai simţi, păstrează momentele de intimitate pentru interior. Nu este vorba doar de riscul de a fi prinşi (care, până la un punct, poate fi incitant), însă riscurile de a-ţi fi afectată sănătatea sunt destul de mari.

„Cea mai îngrozitoare vacanţă: eu, cu o cucerire nouă, făcând pe aventuroşii la malul mării. Eram încinşi şi nu mai aveam răbdare să ajungem în cameră, aşa că am crezut că cearşaful va fi de ajuns. Rezultatul? Genunchi, coate zdrelite şi o iritaţie îngrozitoare care s-a transformat în infecţie şi ne-a stricat vacanţa. A fost prima şi ultima dată. Când vrem sex pe plajă, ne închiriem o cameră într-o vilă cât mai aproape de nisip şi asta e!“.Marius Pricopie (29 de ani), account manager

Exclusivitatea. Chiar dacă pare că noua cucerire are potenţial de a deveni o obişnuinţă în viaţa ta, nu te grăbi să-i eliberezi un sertar în dormitorul tău. Aşteaptă să treacă vara înainte de a-i face cunoştinţă cu toţi prietenii. Chiar dacă sună cinic, cel mai bine este să fii deschis la noi oportunităţi, acceptând încă de la început o regulă nescrisă a aventurilor de vară: nu sunt exclusiviste!

Fapte ruşinoase. Dacă ajungi să te dai în spectacol cu noua iubire sau ca toată lumea să afle de aventura de-o noapte sfârşită fără măcar să vă schimbaţi numerele de telefon, ţine capul sus. Nu are rost să te ascunzi sau să cauţi scuze pentru prieteni. S-a întâmplat, a trecut, cu cât trece mai repede peste, cu atât mai bine. Iar o atitudine curajoasă le va închide gura prietenilor cârcotaşi. 

„În urmă cu mulţi ani, am cunoscut un tip într-o vară, în bar. Nu am agăţat niciodată pe cineva aşa, dar s-a întâmplat să ne înţelegem super. Am ajuns la mine acasă, însă, de la cât băuse, i s-a făcut rău. Colega mea de apartament l-a auzit toată noaptea în baie. Am rămas şi fără sex, deşi pentru asta îl adusesem acasă, iar a doua zi nu ştiam cum să mai parez privirile iscoditoare ale colegei mele care nu ştia cine a ţinut-o trează“. Ramona Drăgan (27 de ani), consultant

Acceptă finalul. Nu toate aventurile care încep vara rezistă până de Crăciun. Într-un fel, această efemeritate le face şi atât de speciale. Dacă simţi că relaţia a fost una efemeră, bazată pe distracţie şi atât, ia-ţi la revedere elegant şi treci mai departe.

Nu face scene, nu trimite mesaje, nu căuta să te întâlneşti accidental şi nici nu deveni un urmăritor acerb al paginii de Facebook al partenerului de vară. Păstrează-ţi eleganţa şi demnitatea, cu siguranţă vei găsi pe cineva potrivit mai curând decât te aştepţi.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite