Oare de ce minte copilul meu?

„Dacă mai minţi, o să-ţi crească nasul ca lui Pinocchio!”, îi tot repeţi copilului atunci când îl prinzi cu minciuna. Te-ai întrebat însă vreodată care sunt motivele pentru care minte?

Obişnuiţi cu lumea poveştilor, copiii mici nu prea fac diferenţa între fabulaţii, realitate şi minciuni. La vârste fragede, copiii mai scapă câte o minciunică pentru a se transforma în eroul pe care îl ştiu din desene animate, de pildă. În acest context, minciunile copilului nu sunt grave, ba chiar sunt ceva firesc, care fac parte din procesul lui de dezvoltare, spun psihologii. Însă, pe la şase-şapte ani, copiii încep să discearnă între adevăr şi minciună. Atunci când observi că micuţul tău spune minciuni, fă tot posibilul pentru a-l înţelege, deoarece minciunile sunt, de fapt, o reflexie a nevoilor, a dorinţelor sau a temerilor lui. Iată câteva dintre cauzele pentru care copiii recurg la minciuni.

Ca să evite pedeapsa

„Nu eu am făcut asta!" sau „Nu ştiu cine a făcut asta!" poate spune copilul atunci când vrea să fugă de asumarea unei responsabilităţi. Acest obicei conturat în copilărie se poate menţine şi la maturitate, de aceea este bine să îl înveţi încă de mic să-şi recunoască faptele atunci când a greşit. Este probabil cel mai frecvent motiv pentru care mint copiii. Ei ştiu că dacă le spun părinţilor că au făcut ceva rău sau dacă spun adevăruri neplăcute sau deranjante, vor fi, automat, pedepsiţi. De aceea, ajung să folosească premeditat minciuna „de apărare", mai ales dacă ştiu că de obicei sunt pedepsiţi aspru pentru greşelile lor.

Îşi imită părinţii

Este posibil ca unul dintre părinţi să mintă în prezenţa copilului. Prin imitaţie, copilul va adopta acest comportament. Chiar dacă minciuna părintelui este una „nevinovată", cel mic va învăţa că „aşa este bine". Alteori, copilul devine confidentul părinţilor, trebuind să păstreze secretele acestora şi să le ascundă faţă de ceilalţi.

Pentru a impresiona

Când copilul are complexe de inferioritate faţă de prietenii lui sau din cauza neîncrederii părinţilor, copilul minte prin exagerare sau prin modificarea realităţii, astfel încât să se pună în valoare. Copilul poate recurge la minciuni şi dacă este neglijat de părinţi.

Pentru a nu dezamăgi

Minciunile sunt o soluţie adoptată de mulţi copii care vor să le facă pe plac părinţilor. Copilul crede că spunând adevărul va fi apreciat mai puţin. Pentru a preveni un astfel de comportament, părinţii trebuie să îl asigure pe cel mic de afecţiunea lor şi să nu fie prea exigenţi în educaţie.

Semn că se va descurca în viaţă

Cu cât un copil începe să spună mai devreme minciuni convingătoare, cu atât are mai multe şanse de a avea succes în viaţă, sunt de părere specialiştii canadieni de la Universitatea din Toronto. Cercetătorii spun că denaturarea adevărului implică procese mentale precum integrarea surselor de informaţii şi manipularea acestora pentru ca rezultatul să fie în avantajul copilului.

Rezultatele au arătat că la vârsta de doi ani, 20 la sută din copii mint, la trei ani, 30 la sută din ei fac afirmaţii neadevărate, iar la patru ani, procentul ajunge la 90 la sută. După 16 ani, cercetătorii au observat că adolescenţii se folosesc de minciuni inofensive pentru a nu-i răni pe cei din jur.

Până la vârsta de cinci ani, copilul nu poate diferenţia clar fantezia de realitate.

Ce faci când îl prinzi cu minciuna?

- Nu te repezi să îl pedepseşti, mai bine încearcă să afli ce l-a împins la asta.
- Dacă este mic, ajută-l să facă diferenţa între poveşti şi realitate. De exemplu, îi poţi propune să „adunaţi" poveşti ca să scrieţi împreună o carte pentru copii.
- Când ştii sigur că minte, oferă-i şansa să recunoască faptul că a greşit („Eşti sigur de ceea ce spui?").
- Fii un exemplu pentru copil şi învaţă-l importanţa de a spune adevărul.
- Evaluează gravitatea minciunii şi a consecinţelor ei. Atunci când minciuna devine un mod de viaţă pentru copil, cere ajutorul unui psiholog care îţi poate oferi soluţii adaptate pentru personalitatea lui.
- Încurajează-l să-ţi spună tot ce are pe suflet, pentru a nu se mai simţi nevoit să îţi ascundă unele lucruri.

Specialistul nostru
Lena Rusti
psiholog psihoterapeut

Copiii mint pentru a se simţi acceptaţi (şi atunci este vorba de o stimă de sine scăzută, de sentimente de inferioritate pe care copilul şi le-a dezvoltat), pentru a se conforma aşteptărilor adulţilor (pentru a nu-i deza­măgi că nu a luat notele sau nu a obţinut rezultatele pe care crede că aceştia le aşteaptă de la el) sau pentru a nu fi pedepsit. Minciuna mai poate să apară şi din dorinţa de a atrage atenţia, atunci când copilul se simte neglijat de cei care contează pentru el. Important este să găsim modalităţi prin care să securizăm copilul, astfel încât el să nu mai aibă nevoie de minciună pentru a-şi atinge scopul. Iar acest lucru se face construirea unei relaţii, prin răbdare şi prin implicare în viaţa copilului.

Explicaţie: Minciunile pot trăda neîncrederea copilului în forţele proprii.