Nora este resimţită de soacră ca un „atac“ la relaţia ei cu fiul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se întâmplă de multe ori ca relaţiile cu părinţii partenerului să pună la încercare cuplul. Care este cauza neînţelegerilor şi, mai ales, cum rezolvi problemele astfel încât să ajungi la relaţii armonioase cu aceştia? Ce rol joacă partenerul în această situaţie?


Alina (28 de ani) şi Cristian (30 de ani) locuiesc în Tîrgu Mureş şi sunt împreună de doi ani, timp în care s-au căsătorit şi li s-a născut un copil, Remus (8 luni).

Pentru că locuiau într-o garsonieră, după naşterea copilului şi-au cumpărat o locuinţă mai mare. Achiziţia au făcut-o parţial cu ajutorul părinţilor Alinei, parţial prin credit.

Problemele în cuplu au apărut după naşterea copilului şi mutatul în locuinţa nouă. Pentru a-şi suplimenta veniturile, Alina, care este profesoară, a început să mediteze copii. În timpul orelor, fiul ei este supravegheat de bunica maternă. De altfel, pentru că tânăra familie nu o duce tocmai bine cu banii, părinţii Alinei îi mai ajută din când în când, fie cu bani, fie cumpărându-le cele necesare pentru casă şi copil.

Problemele cuplului au, de obicei, legătură cu părinţii celuilalt. Cristian e de părere că părinţii Alinei vin prea des pe la ei. Dacă soţia îi aminteşte că, de obicei, vin când îi cheamă ea s-o ajute cu Remus, răspunsul lui este să renunţe la meditaţii.

Alina este supărată pe Cristian şi, mai ales, pe părinţii lui pentru că, în singura lui zi liberă din săptămână, acesta merge să-i viziteze – la 50 de kilometri de Tîrgu Mureş – în loc să stea cu ea şi cu cel mic.

La un moment dat, Alina şi-a sunat soacra să o întrebe dacă are nevoie ca fiul ei să o ajute în gospodărie sau poate lipsi de la întâlnirea săptămânală. Soacra i-a răspuns că nu ajutor vrea de la Cristian, ci să-l vadă, aşa cum şi cuscrii o văd pe ea. Replica Alinei a fost că ea nu-şi vizitează părinţii, ci vin ei la ea, ceea ce o pofteşte şi pe soacră să facă. În plus, fata i-a mai spus soacrei că dacă soţul ei o vizitează şi în săptămâna cu pricina, la întoarcere îşi va găsi bagajul la uşă. Cristian nu a mai plecat atunci la părinţi, însă a urmat o ceartă pe măsură.

Ce spune specialistul

Psihoterapeutul Claudiu Ganciu, expert în terapia analitică a legăturii de cuplu, din Bucureşti, este părere că „Alina şi Cristian par să nu se descurce singuri, nici material şi nici psihologic, ei au nevoie de ajutorul părinţilor lor“.

În viziunea psihoterapeutului, această nevoie de ajutor intră în contradicţie cu dorinţa de independenţă a tinerei familii. „Cele două obiective sunt resimţite ca fiind contradictorii. Fie sunt independenţi şi-şi întreţin copilul şi casa, fie sunt ajutaţi de părinţi şi sunt în grija lor împreună cu copilul lor. Mai simplu spus – au senzaţia că dacă devin autonomi îşi abandonează părinţii. Şi această senzaţie este asociată cu ideea că dacă sunt în relaţie cu propriii părinţi atunci aceasta este un atac la independenţa lor.“

Iubirea filială vs. iubirea pentru soţie

„Dacă privim din alt unghi vedem o dispută pentru un bărbat între două femei –Alina şi mama lui Cristian – care îl dispută pe Cristian. Din această perspectivă avem un conflict nevrotic obişnuit, prezent în orice situaţie de acest tip. Conflictul este între relaţia mamă – copil (Cristian şi mama lui) şi relaţia soţ – soţie (Alina – Cristian), iar Cristian trebuie să se împartă între iubirea filială şi cea de cuplu“, spune Claudiu Ganciu.

Specialistul avertizează că „de multe ori senzaţia pe care o au bărbaţii în această situaţie este de a fi la mijloc şi fără soluţii“. Iar explicaţia este destul de simplă: „Iubirea filială este diferită de iubirea faţă de femeie şi presupune o renunţare la iubirea pentru mamă, pentru cea a soţiei. Acest lucru nu este atât de uşor pe cât poate părea.

Multe mame îşi cresc copiii pentru a fi iubite de aceştia şi nu pentru a se descurca singuri în viaţă şi a avea grijă de generaţia următoare.

Disputa pentru posesie

Care este explicaţia specialistului pentru relaţiile defectuoase dintre cele două tabere?

„Eu nu le-aş spune defectuoase, ci mai curând naturale. Relaţiile sunt date de disputa pentru posesie. De multe ori este o negare a creşterii copilului care a devenit matur, care acum are capacitatea să aibă o familie, un serviciu, un mod de a fi în afara familiei de bază. Dorinţa de a rămâne mic, de a fi iubit în continuare de către părinte este mult mai mare. În acelaşi timp însă, părinţii ştiu că acest tânăr are 25, 35 de ani şi că este mare“, spune psihoterapeutul Claudiu Ganciu.

„Mai mult, nicio mamă nu va considera că partenera fiului său şi, de multe ori, nici partenerul fiicei nu va fi ceea ce consideră ea că merită copilul. Cele mai mari visuri au fost construite încă înainte de naşterea copilului şi sunt acum năruite de prezenţa unei persoane reale pe care, culmea, acesta o şi iubeşte“, completează psihologul.

Pe de altă parte, psihoterapeutul Viorel Nedelcu de la clinica Bellanima, din Bucureşti, explică relaţiile cu părinţii partenerului astfel:

Relaţia cu socrii este o relaţie în care trebuie să demonstrezi constant că eşti alegerea potrivită, iar această presiune nu este uşoară din cauza unor exigenţe, de obicei, foarte înalte.

Provocarea relaţiei noră-soacră

Se spune că mamele de băieţi sunt „mai rele“ decât mamele de fete în relaţia cu partenerul copilului. Aşa să fie?

Explicaţia psihoterapeutului Claudiu Ganciu este că „mama este mai preocupată de relaţia cu fiul său, de faptul că acesta reprezintă mult mai mult pentru ea ca atracţie şi ca preocupare. Este o continuare a relaţiei începute încă de când era bebeluş, iar situaţia nu s-a schimbat foarte mult. Partenera băiatului este resimţită ca un «atac» la relaţia veche cu bebeluşul şi copilul ei, partenera băiatului este o «femeie» rău intenţionată, condusă de intenţii ascunse“.

De cealaltă parte, psihologul Viorel Nedelcu este de părere că „rivalitatea dintre soacră şi noră îmbracă deseori accente dramatice. Conflictul are la bază invidia mamei pentru noua femeie ce devine cea mai importantă femeie din viaţa celui revendicat, care a detronat-o şi cu care îşi dispută iubirea totală a băiatului“. Pe când mamele de fete, „de obicei, sunt încântate că fata lor le-a adus băiatul pe care inconştient şi l-au dorit dintotdeauna şi că astfel dorinţa lor de a avea un băiat se împlineşte, pornind de la premisa că, inconştient, orice femeie îşi doreşte să devină mamă de băiat, care să fie doar al lor, aşa cum îl idealizează inconştient, cel mai adesea decepţionate de propriul partener“, explică specialistul.

Străinul care strică armonia

De multe ori, problemele apar din start, de cum cunosc partenerul copilului, fără a aştepta să descopere ce fel de om este. Cum se explică reacţia pripită?

Psihoterapeutul Viorel Nedelcu crede că „este o reacţie inconştientă de respingere a unui «străin» care vine să destrame o întreagă aşa-zisă armonie. «Străinul» vine să deposedeze cuplul de cel mai de preţ bun al lui. Această atitudine este instinctivă, dorindu-se păstrarea triunghiului: tată-mamă-copil“.

În viziunea psihologului Claudiu Ganciu, pe socri „nu îi interesează cum este omul respectiv şi nu are niciun sens să-l cunoască. Motivele: nu poate să fie suficient de bun pentru copilul lor; este un intrus într-o familie şi un pericol pentru legăturile familiale; este cel care atentează la «bunul odor» al familei; intrusul spune că acest copil este tânăr, matur sau adult, ceea ce părintele nu vrea să audă“.

image

Pentru a avea o familie armonioasă, relaţia dintre socri şi noră, respectiv ginere ar trebui mediată de partener

Relaţiile cu socrii testează identitatea şi limitele unei familii

Dacă soacra ta face sau spune ceva care te deranjează şi vrei „să o pui la locul ei“, cum procedezi pentru rezultate bune şi de durată?

„Fiecare familie este o navă care navighează. Unele sunt puternice, altele – bărcuţe purtate de valuri.

Atacul soacrei este un fel de atac al piraţilor. Dacă nava este puternică şi rezistentă, atacul este respins cu uşurinţă şi fără probleme majore. Dacă este o barcuţă, atunci acest atac poate să fie distrugător,

explică psihoterapeutul Claudiu Ganciu.

Cu alte cuvinte, rezultatele „depind de modul în care este familia ta, de cât de bine este delimitată şi de identitatea pe care o are. Ce se poate face? Este bine să găseşti identitatea şi limitele familiei tale. Iar pentru asta e nevoie atât de bărbat, cât şi de femeie. Iar aici un loc major îl va ocupa poziţia fiului faţă de soţie şi faţă de mamă“, completează specialistul.

Frustarea acumulată nu mai poate fi dezamorsată

Dacă problemele apar încă de la începutul relaţiilor, încerci să-ţi faci cunoscut punctul de vedere imediat sau mai aştepţi o vreme să vezi dacă se schimbă ceva, să mai cunoşti omul?

Psihoterapeutul Viorel Nedelcu avertizează că „o percepţie odată instalată cu greu se schimbă în timp. De aceea, noul cuplu trebuie să se separe de familia de origine şi să limiteze orice intervenţie. Speranţa că timpul le va rezolva se dovedeşte cel mai adesea eronată“.

Dacă la început nu ai spus nimic, dar nu mai poţi continua aşa, cum îţi faci cunoscut punctul de vedere?
Claudiu Ganciu atrage atenţia că

dacă frustrarea devine prea mare, aceasta nu mai poate să fie pusă în cuvinte, ci va lua forma unor acte impulsive, neaşteptate, generate de ură şi furie. Nu prea se mai poate un punct de vedere, ci o explozie în toată puterea cuvântului. Această explozie va fi suficient de clară pentru toată lumea.

Dacă te supără ceva din ce spun sau fac socrii, cum este mai bine, să le spui lor verde-n faţă ce te deranjează sau să vorbeşti cu partenerul şi el să medieze relaţia cu părinţii săi?

Viorel Nedelcu este de părere că „medierea se poate face prin intermediul unuia dintre parteneri. Cel mai important este ca partenerii să nu permită şi să limiteze orice intervenţie din exterior. Multe perturbări, care merg uneori până la despărţire, vin din cauza neacceptării unuia dintre părinţi“.

Convieţuirea sub acelaşi acoperiş

Există multe cupluri care deşi nu au o relaţie bună cu unii dintre socri sunt nevoite să locuiască împreună cu aceştia. Ce este de făcut în această situaţie pentru o coabitare armonioasă?

În viziunea psihoterapeutului Claudiu Ganciu „este vorba de cât de «amestecate» sunt relaţiile dintre cele două familii. Pe scurt, imaginea ar fi aşa – sunt două familii care locuiesc în acelaşi spaţiu sau este o singură familie? Dacă sunt două familii şi toată lumea este de accord, atunci împărţirea spaţiului se poate face într-un mod armonios – cu conflictele inevitabile împărţirii unui spaţiu a unor oameni cu obiceiuri diferite – aşa cum ar proceda oricare două familii puse să locuiască împreună. Dimpotrivă, dacă este o singură familie, atunci lucrurile permit oricui să se amestece în viaţa altora, apare o intruziune, o ameninţare la adresa familiei respective“.

Pe de altă parte, Viorel Nedelcu spune că „soluţia cea mai bună este separarea de socri. Sunt destul de rare situaţiile când convieţuirea este posibilă. Altfel, relaţia presupune multă uzură şi multe compromisuri care fac proaspătul cuplu uşor şantajabil şi deteriorează evident relaţia de cuplu“.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite