Cum ajutăm copilul să renunţe la jucăria preferată. Trucuri pentru o despărţire fără lacrimi

Păpu′, dodo, nini, şi câte alte denumiri drăgălaşe nu găsesc copiii pentru a-şi alinta jucăria preferată. Dorm cu ea, nu pleacă de acasă fără obiectul îndrăgit şi adesea îi convingi să te asculte doar când le explici că preferata lor s-ar bucura să facă un anumit lucru. Vine însă o vreme când păpu′ trebuie să plece.

Cu jucăria preferată nu-i de glumit. Părinţii din întreaga lume ar putea să spună zeci de poveşti în care personajele principale sunt copiii lor şi cele mai diverse jucării.

Obiect de tranziţie între mamă şi copil 

„Fetiţa mea s-a ataşat de când avea câteva luni de o păpuşică roz, realizată dintr-un material foarte moale, perfectă pentru drăgălit. Este de-a dreptul îndrăgostită de ea. Nu o scapă din ochi, merge la culcare cu ea, când plecăm în parc trebuie să vină şi păpu′ cu noi, iar ori de câte ori trebuie să-i spăl jucăria sau o uităm la bunici se iscă o adevărată dramă. Aşa am ajuns să cumpăr încă o păpu′, ca să avem o rezervă în caz de urgenţe“, povesteşte amuzată Maria, mămica unei fetiţe de 1 ani şi 9 luni. 

Ataşamentul copiilor faţă de o anumită jucărie are mai multe explicaţii, iar psihologul Daniela Gheorghe îi sfătuieşte pe părinţi să-i lase pe cei mici să renunţe în propriul ritm la păpuşa preferată.

„Copilul alege jucăria preferată într-un anumit moment ştiut, de cele mai multe ori, doar de el. Aceasta îl ajută să se calmeze, îl consolează, îl linişteşte şi îi permite să se simtă în siguranţă atunci când se află departe de mamă. Astfel, păpuşa preferată reprezintă un obiect de traziţie, pentru că liniştirea copilului nu vine nici de la mamă şi nici de la copil, ci de la un obiect favorit care face tranziţia între cei doi“, spune psihologul.

Nu-l obligaţi să renunţe la jucărie 

Cel mai probabil, copilul crescut într-un mediu în care se simte ocrotit şi iubit se va îndepărta treptat de obiectul atât de îndrăgit, care îşi va pierde din însemnătate odată cu înaintarea în vârstă. Nu-l forţaţi să renunţe la jucărie, pentru că încrederea în sine are legătură directă cu modul în care se va despărţi de ea, avertizează psihologul Daniela Gheorghe. 

Ce te faci, ca părinte, dacă se întâmplă ca cel mic să piardă jucăria?

Sfatul psihologului este să abordaţi dispariţia jucăriei cu foarte mult calm: „Liniştiţi copilul, asigurându-l că-i înţelegeţi supărarea. Eventual, explicaţi-i cât este de curajos şi de puternic pentru că acceptă faptul că jucăria lui a ales „să plece“ către alţi copii mai mici, care au nevoie de ea. Puteţi chiar să inventaţi o poveste în care jucăria lui devine erou şi salvează vieţi. Eventual, înlocuiţi-o, de comun acord, cu un alt obiect, care are „puteri“ şi mai mari. Nu ezitaţi să faceţi un ritual de despărţire cu ocazia acestei dispariţii.“

În niciun caz nu criticaţi copilul pentru că a pierdut jucăria, atrage atenţia Daniela Gheorghe. De asemenea, nu încercaţi să-i cumpăraţi o jucărie identică şi nu-i promiteţi că-i veţi găsi păpuşa. Nu uitaţi că cei mici sunt extrem de sensibili din punct de vedere emoţional, aşa că nu-i spuneţi că pierderea suferită nu reprezintă ceva important, fiind vorba despre o simplă jucărie. Aveţi grijă să nu-i induceţi copilului ideea că ceea ce s-a întâmplat este o pedeapsă: «Vezi ce-ai păţit dacă nu ai avut grijă de ea?» Un lucru pe care părinţii ajung să-l spună adesea, enervaţi de insistenţa cu care copilul îşi reclamă jucăria.