6 probleme de care toate cuplurile ajung să se lovească: cum depăşim provocările unei relaţii monogame

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dragostea pare numai lapte şi miere la început, dar invariabil vine un moment în care toate cuplurile ajung să se confrunte cu probleme menite să testeze trăinicia relaţiei. Iată principalele încercări pe care le înfruntă partenerii implicaţi în relaţii de durată, conform unui terapeut de cuplu, şi cum pot fi depăşite acestea.

1. Realizezi că partenerul nu poate să-ţi împlinească toate aşteptările

Suntem obişnuiţi să avem o mulţime de pretenţii de la jumătăţile noastre: să fie sufletul nostru pereche, cei mai buni prieteni, să ne dea cele mai bune sfaturi când vine vorba despre cheltuirea banilor sau în ceea ce priveşte profesia, să fie partenerii sexuali perfecţi şi, la un moment dat, să facem împreună cel mai bun cuplu de părinţi posibil. Adevărul este că îndeplinirea tuturor acestor cerinţe este o misiune imposibilă pentru oricine, după cum observă psihoterapeutul american Andrea Wachter, pentru Huffington Post. Sfatul acesteia este să căutăm şi alte modalităţi de a ne împlini anumite dorinţe, fără să aşteptăm totul din partea partenerului de viaţă. 

2. Sexul nu va fi mereu la fel de bun ca la început

Inevitabil o să apară un moment în care dorinţa sexuală va avea de suferit, orice cuplu se confruntă cu aşa ceva. Apar schimbări care afectează libidoul, inclusiv probleme care duc la neglijarea vieţii intime, de la stresul legat de locul de muncă sau creşterea copiilor la rezolvarea aspectelor financiare. Lipsa intimităţii apare adesea ca un efect al unor probleme mai importante. Este esenţial ca şi în astfel de momente, cuplurile să nu ignore importanţa micilor gesturi de afecţiune şi iubire, pentru că acestea sunt scânteile care vor face posibilă reaprinderea pasiunii, este de părere psihoterapeutul.

3. Imaginea despre cum trebuie să fie dragostea se schimbă

Începem relaţiile sentimentale cu o mulţime de idei despre ce înseamnă să fii îndrăgostit, multe preluate din familie, unde le-am observat la părinţii noştri. Aşa ajungem să fim dezamăgiţi pentru că avem impresia că nu petrecem suficient de mult timp împreună sau că partenerul nu ştie să ne arate că ne iubeşte. Deşi este bine să avem anumite aşteptări, realiste, de la o relaţie de cuplu, este la fel de indicat să ne aşteptăm ca unele dintre ele să nu fie conforme cu realitatea. Partea bună este că uneori se întâmplă ca unele aşteptări de la viaţa de cuplu să fie depăşite, aşa că cea mai bună variantă este să le păstram la nivel de dorinţe, nu de lucruri care trebuie să se întâmple musai, subliniază psihoterapeutul.

4. Partenerul nu va scăpa de obiceiurile pe care le deteşti

În orice relaţie apar micile certuri despre aspecte la fel de mici din viaţa de cuplu, cum ar fi faptul că lasă părul să se adune în scurgerea de la cadă sau că nu-şi duce hainele murdare în coş. Deşi este un sfat repetat la infinit, atunci când iubeşti pe cineva, trebuie să-i accepţi şi aceste obiceiuri proaste. Nu trăim într-o lume indeală, alături de oameni croiţi cum ne-am dori.

5. Banii vor zdruncina liniştea relaţiei de cuplu

Oricât de neplăcut ar putea să sune, într-o relaţie nu este suficientă numai dragostea. Este nevoie şi de abilitatea de a „naviga” împreună printre obstacolele financiare care apar în viaţa de cuplu. Banii se transformă adesea într-un motiv de stres serios pentru foarte multe cupluri, punctează psihologul. „Am văzut multe cupluri în care unul dintre parteneri este lăsat să preia întreaga povară financiară a relaţiei atunci când lucrurile nu merg aşa cum trebuie, această responsabilitate trebuie însă împărţită pentru că altfel este afectată întreaga dinamică de cuplu, aşa că apar resentimentele”, explică terapeutul de cuplu.

6. Monogamia se va dovedi o provocare mai mare decât pare

Să rămâi fidel unei singure persoane este mai greu decât ne imaginăm. Chiar dacă avem o relaţie stabilă şi suntem îndrăgostiţi de partener se întâmplă să ne simţim atraşi şi de alte persoane, de-a lungul timpului. Ba chiar, apar inevitabil momente în care ne vom întreba dacă am făcut cea mai bună alegere în relaţia de cuplu şi vom fi tentaţi să căutăm în altă parte ceea ce credem că ne lipseşte.

Important este să nu pierdem din vedere că deşi monogamia este dificilă, merită efortul, cum condiţia ca ambii parteneri să-şi dorească acest lucru, punctează psihologul. Dincolo de restricţiile şi provocările care vin la pachet cu o relaţie monogamă, aceasta are şi beneficii certe, care ne determină să dorim să ne luăm un astfel de angajament.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite