Vârsta la care începem să pierdem din prieteni: ce evenimente ne determină să ne îndepărtăm de confidenţii noştri
0Dacă popularitatea, în unele cazuri, nu vine uneori nici măcar după eforturi extraordinare, momentul în care ne pierdem din prieteni nu poate fi amânat. Întâmplarea face că, fără să ne dăm seama, după o anumită vârstă să rămânem cu mai puţine persoane pe care ne putem baza.
La 25 de ani ne aflăm pe culmile popularităţii, potrivit unui nou studiu, însă după această vârstă, începem să ne pierdem din prieteni. De fapt, numărul prietenilor pe care îi pierdem devine mai mare decât al celor pe care îi câştigăm, potrivit „Daily Mail”.
Felul în care se dezvoltă relaţiile noastre de prietenie, dar şi cum le păstrăm depinde şi de gen. De exemplu, bărbaţii cunosc mai mulţi oameni şi îşi fac mai mulţi prieteni în tinereţe, dar îi pierd mai repede pe măsură ce îmbătrânesc.
Vârsta şi sexul sunt doi factori care joacă un rol crucial în felul felul în care organismul depune efort social, au declarat cercetătorii de la Oxford şi Aolto, din Finlanda, autorii studiului, care au identificat mai multe stadii ale vieţii: copilăria, adolescenţa, viaţa de adult cu copii şi momentul în care aceştia pleacă de lângă părinţi.
Evenimentele majore, precum mariajul sau viaţa de părinte, îi determină pe oameni să investească energie doar în relaţiile cu câţiva prieteni şi rude apropiate. Datele analizate au inclus numărul şi durata apelurilor primite şi efectuate de fiecare persoană în parte. Numărul şi durata apelurile ating apogeul la vârsta de 25 de ani, moment în care încep de asemenea să scadă, echilibrându-se abia în jurul vârstei de 45 de ani.
Studiul a mai dezvăluit că oamenii păstrează legătura cu cel mult 15 persoane.