Articol publicitar

Primul Chromebook care ajunge oficial în România îţi arată cum va fi PC-ul viitorului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

La mijlocul anilor '70 apăreau primele computere personale în America. Mai târziu apăreau şi laptopurile cu adevărat portabile. Azi discutăm despre Chromebook în România, un concept Google şi un produs HP.

Numele „Chromebook“ ţi-ar putea părea cunoscut de la browserul Chrome dezvoltat de Google şi n-ai fi departe dacă ai presupune că au legătură. Ei bine, linia de laptopuri Chromebook reprezintă poate cea mai interesantă dezvoltare a computerului personal. În loc să te bazezi că stochezi totul local, offline, şi că ai putea pierde datele, acestea sunt „urcate“ online în cloud-ul Google.

HP Chromebook a fost lansat de curând în România printr-un parteneriat cu Orange. Astfel, pentru 99 de euro primeşti un abonament Orange Net 24, care include 16GB trafic de Internet pe lună şi acces la viteze 4G+ de până la 300Mbps pentru download. Noaptea există trafic nelimitat prin Happy Night. De asemenea, mai ai 25GB spaţiu de stocare în Orange Cloud, Orange Antivirus, dar şi trafic nelimitat pentru a urmări filmele, serialele, emisiunile şi canalele TV preferate prin Orange TV Go. Clienţii primesc gratuit orice modem din oferta Orange.

Revenind la hardware, trebuie să ţii cont de software şi de acea conexiune la Internet. Laptopul are un ecran de 11,6 inci HD, rulează Chrome OS, bazat pe o infrastructură web, este foarte rapid, e actualizat automat şi porneşte de la 0 la „funcţional“ în doar 10 secunde datorită şi unui SSD de 16GB. Procesorul e un Intel Celeron N2840 la 2,16GHz. Referitor la software, ai nevoie de un cont de Gmail pentru a accesa tot ceea ce poate face.

Totul se face prin Google Drive, de la documente (la care ai acces şi offline) la stocat, iar HP Chromebook vine la pachet în primii doi ani cu 100GB spaţiu de stocare în acest cloud şi 60 de zile acces gratuit la toată muzica din Google Play Music. De asemenea, ai aceleaşi funcţionalităţi pe care le-ai avea pe un laptop cu care te-ai obişnuit până acum.

Spuneam că e PC-ul viitorului, pentru că odată cu aceste Chromebooks, computerele nu mai trebuie să fie foarte performante pentru a fi foarte utile. Puterea de calcul este în cloud, la mii de kilometri distanţă, la care ai acces prin Internet. Iar acum, pe fondul migrării spre 4G+ şi în câţiva ani spre 5G, accesul la Internet nu mai este o problemă. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite