Mailbox, aplicaţia senzaţie pentru iPhone a eliminat lista de aşteptare şi poate fi folosită fără restricţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aplicaţia Mailbox pentru iPhone, una dintre cele mai populare din ultimele săptămâni, poate fi acum folosită fără a aştepta foarte mult pentru ea.

Mailbox s-a lansat şi imediat a fost un succes. Ea propunea un nou mod în care să fie organizate mail-urile şi putea sincroniza mai multe conturi deodată, într-o interfaţă mai interesantă. Cu toate acestea, aplicaţia a avut o mare problemă, care a devenit la scurt timp şi partea ei interesantă: în momentul când o descărcai, ţi se dădea un număr de ordine şi aşteptai la coadă pentru a primi căsuţa de mail.

De exemplu, noi când am descărcat-o aveam aproximativ 100.000 de oameni în faţa noastră, iar după o săptămână avansasem abia 15.000 de locuri. Începând de astăzi, Mailbox este disponibilă pentru toată lumea, fără a aştepta bonul de ordine.

Mailbox a anunţat pe blog că după 10 săptămâni de muncă intensă, echipa lor de ingineri a reuşit să scaleze un sistem pentru a primi şi a trimite 100 de milioane de mesaje pe zi. De asemenea, există şi o versiune nouă a aplicaţiei care poate fi descărcată în iTunes.

În data de 21 martie, Mailbox a anunţat că a ajuns la un milion de căsuţe de mail şi a fost achiziţionată de către Dropbox, firma care se ocupă cu stocarea online a fişierelor.

Haideţi să discutăm! Ne puteţi vizita şi pe pagina de Facebook Tech Adevărul. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite