Lansare telefon Facebook: cronologia zvonurilor privind Facebook Phone

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Facebook şi HTC vor lansa în această seară mult-aşteptatul telefon Facebook, care va însemna un terminal de 4,3 inci de la taiwanezi, dotat cu un program numit Facebook Home. Prin lansarea telefonului Facebook, reţeaua socială încearcă să domine autoritar şi ecosistemul mobil.

Zvonurile privind lansarea telefonului Facebook au început de acum foarte mulţi ani, iar odată cu evoluţia reţelei sociale, acestea s-au intensificat. Astfel, la patru ani de la lansarea Facebook, oamenii şi-au şi imaginat un terminal integrat în totalitate cu reţeaua socială.

„Mashable” realizează o istorie a acestor zvonuri.

În noiembrie 2008, firma britanică INQ a lansat INQ1, un telefon mobil simplu, dar care avea integrare Facebook. Era o noutate în acele vremuri şi a fost numit Facebook Phone. 

Cu toate acestea, nu fusese realizat împreună cu Facebook, deşi Zuckerberg ar fi fost citat de INQ spunând că este fericit că lucrează împreună cu producătorul pentru aceste telefoane.

image

Septembrie 2010 - Zvonurile începeau să se înteţească, aşa că Facebook a oferit o declaraţie concisă: „Ştirea nu este corectă. Facebook nu construieşte un telefon. Abordarea noastră a fost mereu să facem telefoanele şi aplicaţiile mai sociale”.

Noiembrie 2010 - Doar două luni mai încolo, Zuckerberg a vorbit cu Mashable şi le-a spus de ce Facebook nu va construi niciodată un telefon. „Nu vindem hardware. Nu e ceea ce facem noi. Iar zvonul ăsta ne face rău, deoarece oamenii cu care facem parteneriate ne vor considera rivali”, a spus Zuck.

Ianuarie 2011 - Şeful operaţiunilor de business de la Facebook, Dan Rose a respins zvonurile potrivit cărora HTC ar dezvolta un telefon împreună cu ei, menţionând că producătorul taiwanez foloseşte API-ul pentru a integra reţeaua socială. El a spus clar că dispozitivele nu vor avea brandul Facebook pe ele.

Februarie 2011 - INQ a lansat încă o dată un dispozitiv, numit de data aceasta Cloud Touch, care era un Android modificat. El nu era un telefon oficial Facebook, dar compania a lucrat cu Facebook pentru a integra reţeaua socială în interiorul sistemului.

image

Iunie 2011 - HTC lansează în SUA modelul Status, cunoscut în Europa drept ChaCha. Era un Android entry-level cu un buton dedicat pentru Facebook.

Noiembrie 2011 - Au început zvonurile privind Facebook Buffy, un telefon Facebook produs de HTC. Primele zvonuri vorbeau despre programatori care modificau serios un sistem de operare Android.

Mai 2012 - „New York Times„ a scris că Facebook pregăteşte un smartphone pentru 2013, citând surse apropiate subiectului. Ziarul scria că Facebook caută ingineri Apple ca să lucreze la partea de hardware a telefonului.

Iulie 2012 - Zuckerberg a menţionat în cadrul primei conferinţe care anunţa veniturile companiei că un telefon Facebook nu ar avea sens.

Septembrie 2012 - În cadrul conferinţei TechCrunch Disrupt, Zuckerberg a declarat că un „telefon ar fi strategia greşită pentru noi. Să spunem că vom construi un telefon, deşi nu o facem, am putea ajunge la 10-20 de milioane de oameni. Nu mişcă nici măcar un ac pentru noi”.

Martie 2013 - Specificaţiile unui telefon HTC care ar urma să fie Facebook Phone ajung pe internet. Urma să se numească HTC Myst şi să aibă un ecran de 4,3 inci, un procesor dual core de 1,5 Ghz şi o cameră foto de 5 megapixeli. Se pare că aceste zvonuri nu au fost aşa departe de realitate, din momentul ce telefonul Facebook care va fi lansat în această seară va avea aceste caracteristici, dar se pare că se va numi HTC First.

Aprilie 2013 - Facebook anunţă evenimentul pentru 4 aprilie, în care invită jurnaliştii să descopere „noua lor casă de pe Android”. Toată lumea începe să vorbească despre lansarea telefonului Facebook.
 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite