Iluzia mileniului - internetul liber

Săptămânile care au urmat dezvăluirilor lui Edward Snowden despre programul NSA de spionaj al americanilor au fost unele complicate. Unele servicii s-au închis, iar întrebarea a rămas: unde ne mai simţim intimi? Am vorbit cu Robert Knapp, CEO-ul Cyberghost, o firmă cu sediul în România care promovează comunicarea privată şi am încercat să aflăm ce soluţii mai sunt.

Două firme cu sediul în SUA şi care ofereau servicii de email criptat s-au închis, deoarece nu mai puteau garanta intimitatea utilizatorilor. Lavabit şi Silence Circle şi-au închis activitatea, iar Kim Dotcom, fondatorul Megaupload şi cel care se ocupă de serviciul Mega, a promis un email mai bine criptat decât oricare altele.

„Zilele în care doi oameni puteau avea o conversaţie privată prin email, dacă au existat vreodată, au apus demult“, susţine directorul închisului serviciu Silent Circle. El spune că un serviciu găzduit „acasă“ este mai sigur decât unul pe web, dar chiar şi aşa mai sunt informaţii care nu pot fi protejată. Este posibil, deşi dificil, să securizezi conţinutul mesajului, dar nu şi metadatele, notează The Verge.

Unde mai suntem intimi?

„În contextul actual, a devenit clar pentru toată lumea că intimitatea este o iluzie pe internet. Scandalul NSA şi implicaţiile sale, atât în SUA, cât şi în Europa, au determinat din ce în ce mai mulţi oameni să ia măsuri cu privire la intimitatea lor în mediul online şi la siguranţa datelor personale”, a spus Robert Knapp, CEO Cyberghost.
„Trebuie plecat din start de la premisa că nimic din ceea ce facem în mediul virtual nu ne aparţine exclusiv, că în momentul când împărtăşim ceva, acest lucru nu se întâmplă doar cu persoana cu care comunicăm”, crede Knapp. Acest lucru este valabil pentru cei care au o activitate intensă pe reţelele sociale. Cu cât dăm mai multe acolo, cu atât mai mult nu vom putea lua înapoi.

„În momentul în care folosim o reţea socială sau un serviciu de instant messaging, atât ceea ce comunicăm, cât şi datele contului nostru devin proprietatea respectivei companii, care urmează să decidă cum dispune de ele. Le poate folosi în scop personal, pentru a crea reclame targetate sau le poate furniza unor terţe părţi. Şi nu se opreşte aici. Metadata, care oferă informaţii în legătură cu paginile vizitate de utilizator, cuvintele cheie şi conţinutul acestora, sunt de asemenea interceptate şi stocate”, spune Knapp.

Pentru Robert Knapp, CEO al unei companii de VPN, cea mai bună soluţie rămâne reţeaua privată virtuală, care criptează informaţia şi modifică IP-ul, asigurând confidenţialitatea datelor cu caracter personal şi ascunzând identitatea utilizatorilor. O reţea virtuală nu asociază contul creat de utilizatori cu infromaţii personale şi nu stochează conversaţiile acestora.

Pentru Knapp, ideală este folosirea unui VPN împreună cu un serviciu de criptare precum Cryptocat, care pot fi descărcat de pe site-ul oficial sau, în viitor, Hemlis, creat de cofondatorul The Pirate Bay, Peter Sunde. De asemenea, o soluţie ar fi PGP (Pretty Good Privacy). În cazul companiilor, cea mai bună metodă este apelarea la soluţiile self-hosted.

Criptarea nu e o infracţiune

„Dacă până de curând utilizatorii de internet considerau serviciile de criptare ca fiind destinate oamenilor de afaceri şi celor care aveau ceva de ascuns, confidenţialitatea datelor personale online a devenit o problemă care-i preocupă pe utilizatorii de rând, aceştia începând să înţeleagă atât care le sunt drepturile digitale, cât şi ce constituie violarea lor de către companii sau agenţii guvernamentale”, spune Knapp.

„În cele din urmă, este important să se ţină cont de faptul că folosirea serviciilor oferite companiile americane, chiar şi cele de criptare, nu este recoamndată. În decursul ultimei luni, Lavabit şi Silent Circle, două dintre cele mai importante servicii de comunicare criptată, cu sediile în SUA, au fost închise, refuzând să cedeze presiunilor guvernamentale de a divulga date despre utilizatorii lor”, mai spune specialistul.

Înainte de scandalul NSA am vorbit cu profesorul Viktor Mayer-Schonberger, de la Universitatea Oxford, care a studiat intimitatea online şi uitarea pe internet. L-am întrebat dacă internetul ne lasă să fim uitaţi.

„Amintirile digitale, cum ar fi cele prin Google, de multe ori pot decontextualiza informaţia trecută. Astfel, ne este greu acum să ne dăm seama de valoarea unei informaţii, aşa cum era ea la momentul în care a apărut. Mai mult decât atât, informaţia este decontextualizată, iar apoi pusă într-un alt context. De exemplu, atunci când căutăm pe cineva online, primim bucăţi ale informaţiilor despre acea persoană. Asamblăm acele bucăţi şi facem un colaj de persoană, deşi datele sunt strânse poate din decade de activităţi. Acest colaj, această persoană, nu a existat niciodată şi, cu siguranţă, nu există în prezent. Ea este doar o reprezentare a asocierilor noastre”, crede profesorul.

„Tehnologia este un produs al naivităţii umane, iar noi putem să o modelăm după cum dorim. Responsabilitatea e a noastră şi trebuie să ne asigurăm că uneltele noastre digitale învaţă să uite”, a mai spus profesorul.