Camera dublă de pe HTC One M8, lăsată pe mâinile dezvoltatorilor
0Taiwanezii de la HTC au lansat un kit oficial de dezvoltare software (SDK) de care utilizatorii se vor putea folosi pentru a creea aplicaţii speciale pentru Duo Camera, de pe noul HTC One M8.
Cele două camere de pe spatele HTC One M8 oferă nişte efecte interesante. Utilizatorii pot schimba punctul de focalizare după ce au făcut o fotografie sau pot adăuga diverse filtre pe fundal.
Totuşi, HTC mizează pe comunitatea programatorilor pentru a scoate ce-i mai bun din Duo Camera. SDK-ul oferit permite dezvoltatorilor să integreze API-urile (application programming interface) Dual Lens şi Dimension Plus folosite de M8 în aplicaţiile proprii.
Decizia taiwanezilor ar putea da naştere unor noi moduri de a folosi cele două camere foto care ar putea convinge mai multă lume să aleagă HTC One M8 în detrimentul concurenţei.
HTC One M8 face fotografii cu dimensiunea de 4MP, dar foloseşte tehnologia Ultrapixel care îi permite să realizeze cadre decente în condiţii de lumină scăzută.
[<a href="//storify.com/octavianpalade/cite-te-mai-multe-despre-htc-one-m8" target="_blank">View the story "Citeşte mai multe despre HTC One M8" on Storify</a>]