Acer ConceptD 3 (CN315-71) -  Laptop pentru cei care vor o acurateţe a culorilor foarte bună (TECH REVIEW)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acer conceptD 3 este un laptop dedicat creatorilor de conţinut, care se bucură de un ecran excelent, peste media celor întâlnite de obicei.

Cu Acer ConceptD 3 m-am jucat pentru o perioadă de câteva luni, destul de lungă aşadar cât să îmi fac o părere clară despre el. Între timp, laptopul a primit un frăţior mai mare şi mai upgradat (mă refer aici la ConceptD 3 Ezel), despre care vom vorbi în curând de asemenea, însă urechile mele au auzit că varianta de bază va reveni în România, după ce a fost ieşită din stoc pentru o perioadă, aşa că este un moment prielnic să vorbim despre ea.

Design simplist

Avem una bucată laptop negru, elegant, care nu iese în evidenţă şi este cât se poate de serios. Se remarcă doar logo-ul ConceptD scris deasupra tastaturii şi pe mijlocul capacului. Construcţia sa este solidă, fiind un laptop de aproape 2,35 de kilograme, din metal, cu plastic mat în zona dimprejurul ecranului şi cea de pe partea de jos. Singura problemă ar fi că acest capac este un magnet de amprente, care se observă, bineînţeles, mai ales în lumină.

Tastatura este una completă, cu zona de NumPad inclusă, deşi aceste taste sunt puţin mai înguste. Avem o iluminare portocalie sub taste, despre care pot spune că au o dimensiune suficient de bună şi sunt optim spaţiate. Nici travel-ul nu este rău deloc, deşi e puţin cam scurt - Acer are laptop-uri pe care scrisul este mult mai uşor şi mai plăcut, în opinia mea, însă nici ConceptD 3 nu se descurcă rău deloc la acest capitol.

Acer ConceptD 3

Zona touchpad-ului nu este centrată, şi chestia asta e deranjantă, mai ales dacă ai uşoare tendinţe obsesiv-compulsive. Aş fi vrut să o văd fie centrată, fie puţin mai mare. Acestea fiind zise totuşi, touchpad-ul se descurcă bine, este exact şi click-urile nu mişcă întreaga zonă, ceea ce îmi place şi aş vrea să întâlnesc pe mai mult laptop-uri.

În ceea ce priveşte porturile, avem un HDMI 2.0, un USB-C 3.1, 2x USB-A 3.1, un Kensington Lock şi un port LAN Gigabit pe partea stângă. Pe dreapta, găsim un USB-A 2.0 şi jack-ul de căşti, alături de portul de încărcare. Ce mi se pare că lipseşte aici ar fi DisplayPort-ul, care începe uşor-uşor să apară în componenţa mai multor laptopuri.

Ecran cu o recunoaştere a culorilor excelentă

Ecranul este un IPS de 15,6 inci, cu rezoluţie Full HD 1920 x 1080 de pixeli şi o rată de refresh de 60Hz. Ce este special la acest panou însă este faptul că are validare Pantone pentru reprezentarea culorilor - asta înseamnă o garanţie în plus a faptului că acurateţea culorilor de pe ConceptD 3 este superioară multor altor dispozitive.

În termeni de acoperire a spectrului, avem 99,4% recunoaştere pentru standardul de culoare sRGB şi 97% pentru standardul DCI-P3, cel folosit de majoritatea studiourilor de film. Standardul de culoare Adobe RGB beneficiază de o recunoaştere mai slăbuţă, 84%. Este însă un rezultat excelent pentru un asfel de laptop, şi promite un ecran bun spre foarte bun. Mai mult, şi acurateţea Delta E este remarcabilă, aceasta având o valoare de sub 0,2.

Imagine indisponibilă

Luminozitatea ”scârţâie” puţin - doar 281 de niţi la valoarea maximă, ceea ce înseamnă că într-un mediu foarte luminat o să te chinui puţin cu ecranul acesta. Finisajul său mat mai slăbeşte însă din reflexii. Punctează bine şi la unghiurile de vizualizare, ecranul fiind destul de uşor de distins chiar dacă nu te afli în faţa sa.

Specificaţii

La capitolul performanţă, ConceptD 3 s-a prezentat cu o memorie RAM de 16GB (2 x 8GB), un procesor Intel Core i7-9750H, alăturat unei plăci video GeForce GTX 1650 de la Nvidia şi cu o memorie de stocare puţin mai diferită decât ce găseşti în magazine - un SSD de la Kingston de 256GB şi un HDD Western Digital, de 1 TB. Versiunea de retail vine cu un singur SSD de 512GB. Principala problemă la această conferinţă este reprezentată de faptul că majoritatea profesioniştilor ar prefera cu siguranţă o placă grafică din seria Quadro de la Nvidia, mai degrabă decât un GTX 1650, mai ales pentru folosirea aplicaţiilor precum Photoshop sau suita Adobe Premiere.

ConceptD 3 este însă suficient de bun pentru cei care vor un laptop destul de competent în editare foto şi video, care să aibă totuşi şi ceva capacităţi de gaming. Spre exemplu, rulează foarte bine titluri din seria Tomb Raider sau Doom, la calitate Full HD.

Acer ConceptD 3

Sunetul pe care îl oferă cele două difuzoare ale sale nu este extraordinar, dar dacă îl foloseşti pentru editare oricum vei avea în cea mai mare parte a timpului o pereche de căşti conectată. Sunetul pe care îl face însă este foarte bun, deoarece e destul de redus - ventilatorul se aude destul de încet, cu excepţia câtorva momente în care pui laptop-ul la treabă mai serioasă şi e nevoit să mărească viteza.

În fine, bateria. Acer spune că ar trebui să reziste 12 ore, însă îţi dai seama cu destul de multă uşurinţă că asta se poate întâmpla doar în condiţii de luminozitate minimă, cu un workload redus şi multe setări date la minim. În realitate, dacă îl pui la treabă relativ serios, te va ţine puţin peste 4 ore, ceea ce este totuşi suficient în marea majoritate a cazurilor.

Concluzie

Acer ConceptD 3 costă undeva în jur de 1300 de euro, în configuraţia pe care am testat-o noi. Există alte modele, mai scumpe, pentru cei care îşi doresc mai mult de la un astfel de laptop, precum ConceptD 3 Ezel, despre care o să ne spunem curând şi noi părerea. Până atunci, însă, concluzia despre ConceptD 3 ar fi că este un laptop suficient de bun pentru a acoperi nevoile principale ale unui profesionist, cu un ecran excelent, dar cu un preţ pentru care chiar Acer oferă deja alternative mai bune.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite