INTERVIU Cristian Presură, fizician: „Teoriile conspiraţiei au succes pentru că oamenii nu caută cunoştinţele, ci încrederea“
0
Teama de necunoscut este o reacţie normală, avându-şi rădăcinile în instinctul de supravieţuire al omului, dar ce ne facem atunci când ne împiedică să progresăm? „Weekend Adevărul“ a discutat cu fizicianul român Cristian Presură despre modul în care ajung unii oameni să creadă în teorii ale conspiraţiei, pornind de la lipsa de încredere şi educaţie, dar şi despre ce are nevoie România pentru a urca în „trenul european al progresului“
„Weekend Adevărul“: Unii români se cam tem de tehnologie. De ce credeţi că se întâmplă acest lucru?
Cristian Presură: Cred că trebuie diferenţiat între o tehnologie nouă şi una veche. Neîncrederea este de obicei asociată unei tehnologii noi şi cred că are rădăcini psihologice. Încrederea o capeţi de la cineva sau ceva care te-a ajutat înainte şi nu te-a dezamăgit. Poate fi vorba despre un prieten care te-a ajutat, de o maşină cu care nu ai ajuns la garaj, sau despre o tehnologie dovedită, cum sunt bateriile pentru lanternă. Nu cred că există cineva care să pună baterii într-o lanternă şi apoi să se teamă că lanterna nu se aprinde atunci când cumpără bateria de la o firmă anume, în care are încredere (şi atunci nu pune la îndoială tehnologia, ci producătorul).
Ce se întâmplă în cazul unei noi tehnologii?
Cu o tehnologie nouă este altceva, tot aşa cum este cu o cunoştinţă nouă. În capul omului au loc aceleaşi „bătălii“ de milenii: „Să am încredere în el? Dacă nu are intenţii bune?“, „Ce vrea el, de fapt?“. Omul nu se poate încrede imediat în cineva sau ceva nou, pentru că îi lipseşte istoria care să îi arate că acel cineva sau ceva merită încrederea lui.
Nu cred că acest mecanism este mai accentuat la români decât la alte naţii, dar cred că este diferit, în mare parte datorită culturii, aşa cum este diferită abordarea faţă de o nouă tehnologie între un inginer care a studiat-o mult şi un alt om care nu a fost în contact cu ea. Un lucru trebuie să fie clar: şi inginerul are indoieli într-o tehnologie nouă şi, mai mult, trebuie să le aibă şi să cultive această atitudine! Asta îl învaţă istoria: multe tehnologii noi sunt dăunătoare, iar el trebuie să le diferenţieze şi să le elimine din start.
Importanţa culturii în acceptarea tehnologiei
Cum deosebeşte tehnologia bună de una rea?
Pentru a vedea care tehnologie este bună şi care rea, inginerul are reflexul format şi cunoştinţele acumulate pentru a studia problema şi a lua o decizie în cunoştinţă de cauză. Cel mai adesea, răspunsul lui este moderat: „noua tehnologie este de încredere dacă se foloseşte aşa şi niciodată altfel“. De exemplu: „curentul electric de 220V este util în casă pentru a alimenta maşina de spălat, dar aveţi grijă ca apa să nu se scurgă spre priză, deoarece atunci creează scurtcircuite şi vă puteţi curenta“. Aceasta este singura atitudine responsabilă a omului modern dacă vrea să accepte tehnologia şi apoi să aibă încredere în ea.
Avantajul este că tehnologia, spre deosebire de om, nu este schimbătoare. Legile electricităţii nu depind de om şi nu vor să îşi schimbe ecuaţiile neaşteptat. Ele sunt mereu aceleaşi. De aceea, odată înţeleasă, tehnologia este cel mai de încredere prieten. Ştim asta pentru că suntem înconjuraţi de tehnologie care ne ajută să trăim mai bine decât acum sute de ani: maşini de spălat, cuptoare electrice, frigidere, încălzire la calorifer etc.
Şi cultura joacă un rol important în aitutdinea omului faţă de tehnologie...
Diferenţa dintre culturi este asemănătoare acestei diferenţe dintre omul care cunoaşte tehnologia (inginerul) şi omul care nu îi cunoaşte „şurubăria“ internă. Civilizaţiile moderne şi cu un nivel de trai mai ridicat au o cultură a tehnologiei mai bine înţeleasă. Vorbim aici, desigur, de medii şi de vârfuri. Cu cât înţelegi mai bine tehnologia, cu atât poţi construi o economie mai competitivă. Cu cât testele PISA arată o alfabetizare ştiinţifică (adică o educaţie ştiinţifică elementară) mai mare, cu atât vei avea mai mulţi oameni care pot juca roluri tehnice. Atunci societatea va avea o înţelegere mai bună a tehnologiei şi, combinat o cultură organizatorică, poate pune în funcţiune „motorul“ care face o economie competitivă. Pe scurt, alfabetizarea ştiinţifică conduce la înţelegerea unei tehnologii noi, acceptarea sau respingerea ei şi la un grad mai mare de încredere atunci când este acceptată pe baza înţelegerii conştiente a ceea ce este acea tehnologie (de exemplu, ce înseamnă curent electric alternativ) şi ce beneficii poate aduce (de exemplu, transmisia de putere la distanţă).
Acceptare până la gradul potrivit de neîncredere
Cum ar putea fi stopat fenomenul de neîncredere în tehnologiile noi?
Eu nu cred că trebuie stopat, din contră, grija trebuie să fie şi mai mare. Cred că trebuie doar să ridicăm gradul de alfabetizarea ştiinţifică pentru a înţelege tehnologiile care ne pot ajuta să interacţionăm apoi cu ele în moduri care ne fac bine nouă, oamenilor. Ulterior, încrederea în ele vine în mod natural, acolo unde va fi cazul.
În ceea ce priveşte tehnologia 5G şi radiaţiile, unii cred în diverse teorii ale conspiraţiei...
Fiind fizician şi inginer am investigat multe dintre fenomenele care mi-au fost aduse în atenţie. Am aflat că tehnologia 5G este utilă în transmisia de date fără fir, deoarece creşte rata de transfer. Utilitatea ei se regăseşte mai ales în aplicaţii industriale, cum ar fi tehnologia automobilelor fără şofer. Am verificat şi temerea că radiaţiile telefoanelor mobile pot produce cancer. În literatura de specialitate nu am găsit nici un indiciu serios care să mă facă să cred că această tehnologie poate produce o rată mai ridicată de cancer decât cea dată de alimente obişnuite (carnea de vită şi de porc, castraveţii muraţi etc.), alimente care deja sunt incluse in diverse tabele cu un risc de cancer mai ridicat. De fapt, riscul de cancer dat de radiaţiile telefoanelor mobile este la un nivel atât de redus încât nici nu a putut fi cuantificat, în ciuda testelor pe milioane de oameni.
De ce ajung oamenii să creadă în astfel de extreme?
De ce cred oamenii în teoriile conspiraţiilor tot o problemă de psihologie cred că e. Unii cred pentru că îi face să se simtă speciali, cum este cineva care susţine că Pământul e plat - doar o minoritate susţine aşa ceva. Unul care crede că în jurul Pământului orbitează milioane de oale de sarmale se simte unic - doar el crede aşa ceva! Însă acest aspect reprezintă doar o parte a problemei; altă faţetă este încrederea. Omul obişnuit nu caută cunoştinţele, el caută încrederea. Între un prieten care îi spune baliverne la un ceai cald şi un profesor universitar din Statele Unite ale Americii care îi spune opusul la televizor, el alege să-şi creadă prietenul.
Extrema neîncrederii - teoriile conspiraţiei
De ce?
Surprinzător, din cauza ceaiului cald, care îi creează o atmosferă de confort şi încredere (căldura fizică influenţează percepţia creierului) mai ales dacă bea ceaiul cu prietenul care poate l-a ajutat atunci când a avut nevoie. Omul reacţionează la încredere, nu la cunoştinţe. Şi astfel o altă parte a populaţiei cade pradă teoriilor conspiraţioniste, care este mai mare în cazul românilor pentru că noi avem o cultură mai accentuată a colectivismului (înţeles aici în sens opus individualismului, care vine adesea cu un efort de a gândi singur, cu mintea ta, fără a te lăsa influenţat aşa de mult de ce spun cei din jur - influenţa ceaiului cald rămâne).
Ce alţi factori influenţează propagarea teoriilor conspiraţiei?
Şi alte lucruri: accesibilitatea teoriilor conspiraţiei (care au un „reach“ de zeci de ori mai mare decât teoriile clasice), atractivitatea acestor teorii (au mereu poveşti cu „idei geniale care sunt suprimate“, acţiuni cu „lideri mondiali care vor să controleze tot“, adevăruri trunchiate ale istoriei etc.), inexistenţa unui sistem de corecţie a absurdităţilor (de exemplu, oricine poate zice orice la televizor, oricând) şi, mai ales, analfabetismul ştiinţific (respectiv „analfabetismul cunoştinţelor ştiinţifice“ şi „analfabetismul metodei ştiinţifice“).
Ştiinţă vs încredere
Şi pe fondul pandemiei de coronavirus au fost propagate diverse teorii...
Nu trebuie să ştii detalii tehnice despre structura moleculară a vaccinului anti-covid („cunoştinţe ştiinţifice“) ca să îţi dai seama că el funcţionează, pe baza rezultatelor statistice ale spitalizării din ţările cu un grad mare de vaccinare şi cele cu un grad mic de vaccinare („metoda ştiinţifică“). Atunci când nu ai cunoştinţele necesare, încă poţi pune întrebările relevante, chestionând metoda ştiinţifică. Cred că una dintre probleme este înţelegerea „metodei ştiinţifice“ şi, la nivel mai amplu, a „metodei critice“ care se vede mai bine în cauzul societăţii ca ansamblu, fie care vorbim de haosul din politică sau de o cultură organizaţională ineficientă. Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care teoriile conspiraţiei au succes. Să nu uităm însă lucrul esenţial: ele au succes pentru că oamenii nu caută cunoştinţele, ci încrederea.
Cum ar putea oamenii să dobândească încredere în tehnologie?
Nu cred că trebuie căutată neapărat încrederea în tehnologie şi în niciun caz încrederea oarbă, ba chiar din contră. Cred că, mai întâi, trebuie o analiză şi un răspuns clar la următoarea întrebare: „Ce fel de încredere caută oamenii?“. Veţi vedea, unii caută încrederea că există o viaţă de apoi, alţii încrederea că viaţa lor are un sens, alţii încrederea că urmaşii lor vor trăi mai bine, alţii încrederea că vor avea o viaţă mai sănătoasă, iar deseori o combinaţie între aceşti factori. De aici trebuie pornit.
Sursă foto: Shutterstock
„Metoda ştiinţifică are incertitudini“
Care ar fi următorul pas?
Apoi trebuie lămurit ce încredere le poate oferi oamenilor tehnologia. Este clar că ea nu poate oferi o încredere că viaţa de apoi există. Dar trebuie să fie clar că ea poate oferi încrederea într-o viaţă mai uşoară, mai prosperă şi mai sănătoasă, atunci când folosim tehnologia aşa cum trebuie. Iar pentru a face ca oamenii să înţeleagă asta trebuie pornit cu exemple simple, cum este spitalul. Oamenii trebuie să înţeleagă că un spital foloseşte „metoda ştiinţifică“ şi să înţeleagă ce reprezintă acest tip de metodă, iar apoi să acumuleze şi „cunoştinţele ştiinţifice“. Trebuie să înţeleagă că metoda ştiinţifică are incertitudini. Dacă vii de la spital mereu supărat că niciun doctor nu te-a făcut bine înseamnă, cel mai probabil că nu ai înţeles metoda ştiinţifică aplicată în medicină, acolo unde sistemul biologic este foarte complex şi există multe incertitudini. Tot metoda ştiinţifică îţi spune că, dacă în secţia ATI sunt peste 90% pacienţi nevaccinaţi, atunci este bine să te vaccinezi.
Prin urmare, înţelegerea metodei ştiinţifice ar putea fi suficientă?
Doar înţelegerea metodei ştiinţifice nu este soluţia. Folosită doar ea, nu ajungem nicăieri, pentru că omul îşi cheamă vecinul la ceai şi, oricâte explicaţii am da noi de la catedră, nu vor depăşi bariera de neîncredere. Din păcate, societatea este prea complexă ca să existe soluţii aşa simple. România poate pierde trenul modernizării şi al economiei competitive dacă nu face activ ceva, pentru că tehnologia avansează foarte repede şi câştigă economic numai naţiunile care învaţă şi se adaptează repede la acele tehnologii noi care sunt utile. Când trenul merge foarte repede, oricât ai biciui tu calul, nu îl mai prinzi din urmă.
Tehnologia, economia şi standardul ridicat de viaţă
În acest context, care este soluţia pentru România?
România mai poate prinde trenul modernizării, iar soluţia este construcţia unei locomotive locale, care măcar să prindă ultimul vagon al trenului rapid, respectiv Uniunea Europeană. Ideea este simplă: Majoritatea Uniunii Europenii este alcătuită din state moderne şi cu un standard ridicat de viaţă pentru că au economii care reacţionează la noi tehnologii. Părerea mea este că, filozofic vorbind, trebuie să vrem cu toţii să facem parte din acest tren, înţelegând avantajele care ne vin de aici (conectarea la tehnologiile noi, cultura organizaţională, fundamentele unui stat de drept etc.) şi păstrându-ne specificul naţional acolo unde acesta nu frânează o viaţă mai bună sau chiar ajută (dorinţa de apartenenţă la un grup, religia etc.). Dacă vrem asta, trebuie să renunţăm la căruţă şi să construim o locomotivă locală, una nu neapărat foarte performantă, dar una care măcar să se apropie de cele ale statelor din vest, cu un nivel de viaţă mai ridicat.
Astfel, am face primii paşi spre o ţară modernă...
Este nevoie şi de un plan clar, naţional, care să implice modificarea conştientă a culturii pe termen lung, în sensul unei creşteri a gradului de alfabetizare ştiinţifică (punând pe primul loc metoda ştiinţifică) şi a unei culturi organizaţionale bazate pe principiile eficienţei şi ale dreptului (eliminând corupţia, nepotismul, ineficienţa din structurile administrative, promovând mereu competenţa etc.). Doar astfel putem construi o naţiune modernă. Cred, cu adevărat, că în alfabetizarea ştiinţifică (şi o schimbare a culturii organizaţionale) stă nu atât lupta cu teoriile conspiraţioniste, cât mai ales soluţia pentru o Românie în care locuitorii ei să se simtă bine.
Citeşte şi:
Pe terenul minat al educaţiei: România faţă-n faţă cu tehnologia
Se încarcă comentariile...
