Imaginile realizate de China pe Lună, adunate într-o panoramă interactivă prin care să explorezi satelitul Pământului
0După aproape 40 de ani, omenirea şi-a trimis încă un rover pe Lună. Încă din decembrie, chinezii furnizează noi imagini cu satelitul Pământului, iar acum există o panoramă la 360 de grade cu planeta noastră văzută de pe Lună.
„Iepurele de jad“ trimis de China pe Lună furnizează o panoramă interesantă de pe satelit. Aşa cum, cu ajutorul imaginilor de la Curiosity, am văzut o astfel de panoramă cu planeta Marte, acum a venit rândul primului corp cosmic extraterestru pe care omul a ajuns. Fotografiile pe care chinezii le-au realizat pe Lună au fost aranjate în panorama de mai jos de către Andrew Bodrov şi publicate pe 360 Cities.
Ultima misiune care a ajuns pe Lună a fost cea sovietică din 1976, dar URSS nu a trimis niciun om pe Lună, spre deosebire de SUA. Programul spaţial al Chinei a avansat destul de repede într-un timp relativ scurt, iar primul astronaut în spaţiu a fost trimis în 2003. Şi atunci, ca şi acum, China a fost a treia ţară care independent să poată trimite un om în spaţiu. În 2006 a trimis prima sondă pe Lună, iar pentru 2020 plănuieşte să trimită un om pe satelit.
Cu o greutate de 140 de kg, „Iepurele de jad” poate urca pante de până la 30 de grade şi dezvoltă o viteză de deplasare de 200 de metri pe oră, potrivit creatorilor săi de la Institutul de Cercetări în Inginerie a Sistemelor Aerospaţiale din Shanghai. Aselenizarea s-a făcut pe 14 decembrie, iar la circa 7 ore sonda Chang'e 3 care l-a trimis pe Lună, în cercetare.
Lunar panorama: Chang’e 3 lander in out-of-this-world
Află mai multe:
China cucereşte Luna: roverul chinezilor a început explorarea satelitului Terrei
Roverul „Iepurele de Jad” a aterizat pe Lună: China, a treia ţară care reuşeşte o aselenizare lentă