Somn suficient, tratamente hormonale şi suplimente de vitamine
0În primul rând, medicul german ne recomandă să fim responsabili pentru corpul nostru şi să mergem la medic chiar dacă nu suntem bolnavi. Analizele medicale preventive urmăresc să identifice
În primul rând, medicul german ne recomandă să fim responsabili pentru corpul nostru şi să mergem la medic chiar dacă nu suntem bolnavi. Analizele medicale preventive urmăresc să identifice factorii de risc pe anumite boli, dar şi să descopere încă din stadiul lor iniţial, în care vindecarea este încă posibilă. O importanţă din ce în ce mai mare o au şi analizele de laborator, deoarece ele pot stabili valori importante în evaluarea factorilor de risc pentru îmbolnăviri.
Apoi, trebuie să acordăm o mai mare atenţie alimentaţiei. Ideal ar fi să luăm exemplul cretanilor, care asimilează puţine calorii, fără a avea sentimental că ţin permanent cură. Dietele trebuie să se afle pe locul doi în alimentaţie. Sportul nu trebuie să lipsească de pe agenda noastră zilnică. Alergarea, înotul, mersul cu bicicleta şi plimbarea în ritm susţinut sunt numai câteva recomandări de care autorul ne recomandă să ţinem cont. Printre factorii care pot încetini procesul de îmbătrânire se mai numără un somn suficient, suplimentele şi tratamentele hormonale.























































